INTERVIU Moldovan l-a întrebat pe Wenger ce caută la un jucător: răspunsul a fost devastator pentru Cristi Tănase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Moldovan a asistat la antrenamentele conduse de Arsene Wenger (stânga). FOTO: frf.ro
Viorel Moldovan a asistat la antrenamentele conduse de Arsene Wenger (stânga). FOTO: frf.ro

Fostul internaţional, actualmente secund al lui Iordănescu la echipa naţională, a fost la un stagiu de pregătire, la Londra, acolo unde a asistat la şedinţele de pregătire ale celor de la Arsenal, dar şi la mai multe partide din Premier League.

La revenirea în ţară, Viorel Moldovan a acordat un amplu interviu pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal în care a povestit cum a decurs vizita sa în Anglia. Mai jos, aveţi varianta integrală a interviului.

„Wenger: caut un singur lucru la un jucător, inteligenţa“

Tehnicianul român care în ’97-’98 a evoluat pentru Coventry City a fost inclus de Arsene Wenger şi stafful său în programul de pregătire al echipei şi a participat la mai multe jocuri de Premier League, Arsenal – Everton 2-0, QPR – Arsenal 1-2, Southampton – Crystal Palace 1-0, Tottenham – Swansea 3-2, dar şi la finala Cupei Ligii Angliei, Chelsea – Tottenham 2-0. 

Domnule Moldovan, care a fost primul contact cu clubul Arsenal?

În primele zile am fost pe Emirates, la meciul Arsenal – Everton 2-0, din Premier League. A fost primul joc după înfrângerea cu Monaco din Liga Campionilor, 1-3 pe teren propriu. Am vorbit cu Arsene Wenger înaintea întâlnirii şi îmi zicea cât de important e ca jucătorii săi să aibă o reacţie pozitivă după un eşec pe care nu îl aştepta nimeni, să câştige şi să urce pe locul 3 în Premier League, ceea ce au şi făcut.

Care era atmosfera după înfrângerea cu Monaco?

Nu se aştepta nimeni din club să piardă acel meci şi cu atât mai mult nu se aştepta nimeni să primească trei goluri. Arsene Wenger mi-a confirmat teoria că jucătorii săi au intrat pe teren prea siguri de victorie, gândindu-se că nu vor avea mari probleme. Acum, sunt obligaţi să marcheze de trei ori în deplasare, în retur. S-a dovedit că şi la nivelul acesta se poate întâmpla să te crezi prea stăpân de sine şi să pierzi un joc care poate fi crucial. Înaintea partidei, am vorbit şi cu fotbaliştii francezi din lot şi toţi erau optimişti.

Cum au decurs întâlnirile cu Arsene Wenger?

A fost o experienţă extraordinară. În ciuda programului încărcat, am avut ocazia să luăm şi prânzul împreună, după antrenamente. Acest om trăieşte pentru fotbal, pentru clubul londonez. De multe ori când discutam îl vedeam concentrat, cu gândul la problemele echipei pe care le avea de rezolvat. Stătea de dimineaţa şi până seara la club, mi-a spus că nu mai ştie ce-i aia vacanţă.

Bază construită din banii plătiţi de Real pentru Anelka

Ce curiozităţi aţi aflat de la antrenorul lui Arsenal?

L-am întrebat, de exemplu, ce caracteristici caută la un jucător. Mi-a spus că e simplu, una singură: inteligenţa.  Indiferent de talent, fără inteligenţă nu ştii să îţi foloseşti calităţile. Îi plac jucătorii tehnici, rafinaţi. Cu mici excepţii, cum ar fi Mertesacker, Giroud, Welbeck, media de înălţime este scăzută. Se bazează pe jucători tehnici, abili, pe profilul Barcelonei, care ştiu să ceară mingea între linii.

Cum e baza de antrenament?

Îmi povestea Arsene Wenger că, la început, când a ajuns în Anglia, nu exista această bază. A fost foarte construită în 1999, după vânzarea lui Anelka la Real Madrid. Cuprinde 15 terenuri, hotel, sală de forţe, sală de mese, spaţiu dedicat refacerii. Doar prima echipă şi cele U18 şi U20 se pregătesc aici. Ceilalţi juniori au un alt loc de pregătire. La centrul lor de pregătire m-am întâlnit şi cu Robert Pires, ambasadorul clubului, care, la 41 de ani, se pregăteşte de parcă încă ar mai juca. 

Cât de mult s-a schimbat fotbalul englez de când aţi jucat şi dumneavoastră acolo?

În afară de 7-8 echipe, celelalte sunt pe acelaşi profil englezesc dintotdeauna. Mi-a spus Wenger: ”Dacă mă uit în Spania, văd jucători tehnici, un meci de fotbal interesant. În Anglia parcă mă uit la un meci de rugby”. Fotbalul acolo este mai atletic, duelurile mai tari, arbitrii lasă jocul mai liber. Mentalul jucătorilor face diferenţa în Anglia pentru că, acum am văzut asta, atunci când sunt mici, nimeni nu le îngrădeşte personalitatea, ei sunt receptivi şi mereu sunt îndrumaţi să se autoanalizeze, să poarte discuţii cu antrenorii lor.

Ce v-a impresionat la antrenamentele lui Arsenal?

Şedinţele sunt scurte, fără a obosi prea mult jucătorii, se insistă doar pe punctele slabe şi forte ale adversarilor şi pe fazele fixe. Antrenamentele sunt scurte şi intense, se cere un pressing agresiv. Multe din exerciţii le aplicăm şi noi, dar seriozitatea jucătorilor, intensitatea şi ritmul sunt incredibile, ca la un joc de Premier League. Toate antrenamentele sunt realizate în context de joc, pentru a pregăti cât mai bine confruntarea din faţa miilor de suporteri.

Aţi discutat şi cu jucătorii români din Anglia?

M-am întâlnit cu Vlad Chiricheş şi cu Florin Gardoş. Nu le e uşor când nu joacă, dar ei muncesc, se pregătesc bine, vor să se impună la echipele lor. Ambii au calităţi de Premier League şi aşteaptă mai multă încredere din partea antrenorilor, dar totul depinde de moment, de alegerile tactice ale tehnicienilor. Eu am încredere în ei!

La Arsenal nu există cantonamente. Stau în cantonament doar dacă au deplasare a doua zi foarte dimineaţă. În rest, jucătorii sunt chemaţi în ziua meciului. Viorel Moldovan  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite