Halep sau Buzărnescu, meci infernal la Wimbledon: Cine bate, întâlneşte o dublă câştigătoare de Grand Slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Azarenka
Victoria Azarenka

Cele două românce au avansat, anul trecut, până în turul III, însă acum e imposibil ca ambele să atingă, din nou, aceeaşi fază, fiindcă se vor înfrunta într-un meci direct, în turul II.

România are trei jucătoare în turul II de la Wimbledon 2019, iar două dintre ele, Simona Halep (7 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (53 WTA) vor juca, astăzi (după ora 15.30, Eurosport) într-o partidă mult aşteptată de iubitorii tenisului din ţară.

Până să aflăm numele învingătoarei, am aflat cu cine va juca ea, în turul III. Vorbim despre Victoria Azarenka (40 WTA). Fostul lider mondial, ajuns acum la 29 de ani, a trecut, astăzi, de Ajla Tomljanovici (49 WTA), scor 6-2, 6-0.

Azarenka a ajuns astfel la 5 victorii şi 3 eşecuri pe iarbă, în 2019. Ea are două semifinale la Wimbledon (2011 şi 2012) şi două trofee cucerite la Australian Open (2012, 2013). A strălucit şi în celelalte turnee majore, atingând finala la US Open 2012 şi 2013 şi semifinala la French Open 2013.

Azarenka n-a întâlnit-o niciodată până acum pe Buzărnescu, însă are patru partide directe cu Halep, scorul fiind egal, 2-2, după cum se poate vedea mai jos:

*2017 (Wimbledon): 7-6, 6-2 Halep

*2015 (US Open): 6-3, 4-6, 6-4 Halep

*2012 (Linz): 6-1, 6-1 Azarenka

*2012 (Doha): 6-3, 6-1 Azarenka

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite