Hagi și-a definitivat staff-ul la echipa națională. A renunțat la un „secund” cu vechime la prima reprezentativă
0Selecționerul Gheorghe Hagi (61 de ani) și-a stabilit staff-ul cu care va lucra la echipa națională de fotbal a României, unde a revenit după 25 de ani.

Hagi urmează să aibă antrenori secunzi pe Cătălin Anghel, Ionel Gane și pe Cristi Sava, a anunțat, joi, Federația Română de Fotbal prin intermediul site-ului oficial.
Doi dintre aceștia, Anghel și Sava, i-au fost colaboratori la Viitorul/Farul și cunosc metodele sale de lucru. Doar Gane a fost păstrat din vechea echipă.
Fostul rapidist Florin Constantinovici a fost înlăturat, după ce s-a aflat printre ajutoarele foștilor selecționeri, Edward Iordănescu și Mircea Lucescu.
Echipa națională a României va disputa două partide de pregătire, primele ale lui Gheorghe Hagi în noul său mandat ca selecționer, cu Georgia, în 2 iunie, de la ora 20:00 (Stadionul Miheil Meshi din Tbilisi) și Țara Galilor, în 6 iunie, de la ora 20:45 (Stadionul Steaua din București).























































