FOTBAL: Mestecăneanu se teme de defensiva echipei Pandurii Tg. Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Mestecăneanu se teme de defensiva echipei Pandurii Tg. Jiu
FOTBAL: Mestecăneanu se teme de defensiva echipei Pandurii Tg. Jiu

Preşedintele CA al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, Viorel Mestecăneanu, a declarat, joi, că meciul cu Pandurii va fi foarte greu din cauză că gorjenii se aşază foarte bine în apărare, dar şi pentru că anumitor fotbalişti din lotul nemţenilor le lipseşte experienţa, informează NewsIn.

"Va fi foarte greu cu Pandurii Târgu Jiu, chiar mai dificil ca meciul de la Mediaş. Mă gândesc deja la cunoscuta tactică cu 'autobaza în propria jumătate de teren', a lui Sorin Cârţu. Dacă ieşim cu bine din meciul ăsta, băieţii noştri tineri pot prinde mai mult curaj pentru ceea ce va urma în etapele viitoare, şi mă refer aici chiar la deplasarea de la Braşov", a spus Viorel Mestecăneanu.

Previziunile conducerii administrative au fost întărite şi de atacantul Radu Doicaru: "Va fi mai greu ca la Mediaş. Gorjenii se vor mobiliza şi de aceea trebuie să jucăm cu dăruire şi siguranţă. Vom face tot posibilul să învingem".

Debutant în prima ligă, în meciul din etapa trecută de la Mediaş, fundaşul Alexandru Ichim crede că ambele echipe vor evolua cu teamă din cauza situaţiei din clasament. "Trebuie să continuăm seria rezultatelor bune, pentru că altfel anulăm rezultatul de la Mediaş. Va fi un joc greu din cauza situaţiei din clasament a ambelor formaţii".

Ceahlăul Piatra Neamţ va întâlni Pandurii Târgu Jiu, sâmbătă, de la ora 19:00, în etapa a 5-a a Ligii I. Partida nu va fi televizată.
 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite