FOTBAL: Dan Petrescu consideră că Urziceniul nu merita să bată Timişoara

Antrenorul echipei Unirea Urziceni a menţionat că formaţia sa nu a maritat mai mult de un punct, în remiza 0-0 cu FC Timişoara, de sâmbătă seara.
'Ştiam ca Timişoara va veni să se răzbune după precedentele rezultate şi mai ales după ce a pierdut campionatul în faţa noastra. Am jucat impotriva unei echipe foarte bune, care a alergat permanent. Sunt mulţumit de rezultat, în meciul asta nu meritam mai mult', a declarat Dan Petrescu.
Fostul internaţional s-a declarat nemultumit de modul în care elevii săi au tratat fazele fixe, la care 'au fost penibili'. 'Sa le fie ruşine celor care au bătut loviturile libere. O zi la antrenamente vom bate numai lovituri libere''.
Mihai Stoica, managerul formaţiei din Urziceni, a spus la menţionat la său pentru un post de televiziune: ''Timişoara merita victoria, pentru că a jucat mai bine. Are patru jucători de Champions League, fraţii Karamian, Bourceanu şi Gigel Bucur, ca sa nu mai zic de Pantilimon. Când ai un asemenea adversar, trebuie sa te mulţumeşti chiar şi când faci un 0-0 pe teren propriu'.
Unirea Urziceni şi FC Timişoara au terminat la egalitate, 0-0, sâmbătă seara, într-un meci din etapa a patra a Ligii I de fotbal, care a opus primele două clasate în stagiunea trecută.





















































