EXCLUSIV Horia Tecău, interviu spectaculos: „Am vrut să mă las în 2007!“. Unde a rămas blocat şi fără bani

Horia Tecău, unul dintre cei mai reprezentativi jucători români de tenis, câştigător a două turnee de Grand Slam şi al Turneului Campionilor în 2015, a făcut pentru „Weekend Adevărul“ o retrospectrivă a carierei sale şi a vorbit şi despre planurile de viitor.

După un început de carieră mai puţin reuşit, în care performanţele la simplu au întârziat să apară, Horia Tecău a făcut trecerea la proba de dublu. 

Alegerea s-a dovedit foarte inspirată, indiferent de partenerul ales, românul reuşind să fie o prezenţă constantă în elita tenisului mondial. Pentru precizia şi forţa serviciului, adversarii din circuit, unii dintre ei devenindu-i prieteni între timp, l-au poreclit „lunetistul“, o caraterizare perfectă, dacă ţinem cont că Horia a ţintit până acum 58 de finale ATP. 

În amplul interviu acordat prin corepondenţă pentru „Weekend Adevărul“, sportivul a dat detalii despre stadiul pregătirlor alături de Simona Halep în perspectiva Jocurilor Olimpice de anul viitor, a vorbit despre şansele pe care crede  le are să obţină o medalie la Tokyo şi despre faptul că nu se gândeşte să-şi încheie cariera în viitorul apropiat.

Ce visa să ajungă Horia Tecau în urmă cu 27 de ani, la 7 ani, cănd s-a apucat de tenis?

La 7 ani, Horia se juca de-a tenisul şi cam atât. Nu prea ştia el ce se întâmpla, dar îl atrăgea joaca. 

Şi când te-ai făcut mare, când ştiai deja că vei fi un jucător profesionist de tenis, cum arătau visele tale?

Atunci, visele au început sa fie mai obiective. Voiam să ajung la Wimbledon, să joc în Cupa Davis pentru România, să intru în Top 10.

Cum ai ajuns să faci tenis? Ai mai încercat şi alte sporturi? 

Tatăl meu m-a dus. Îi plăcea sportul şi s-a gândit că ar putea fi o activitate plăcuta în care să-mi investesc energia. Făceam deja înot de la 6 ani. Am mers mereu cu plăcere, n-am fost împins de la spate. 

Ce sfat ai pentru un copil care vrea să ajungă ca tine? 

Copiii care vor să facă tenis de performanţă trebuie să fie siguri că-şi doresc asta şi să-şi concentreze atenţia pe dezvoltarea lor, pentru că restul vine de la sine. 

Dar pentru părinţii care visează ca odraslele lor să ajungă ca tine?

Părinţii trebuie doar să ofere şi să asculte. E mai important să fie visul copiilor decât al părinţilor! Treaba parinţilor e să viseze că, prin aceasta experienţă sportivă, copiii lor vor învăţa şi îşi vor dezvolta încrederea în sine, respectul, disciplina, creativitatea şi multe alte calităţi, care îi vor ajuta să-şi trăiască viaţa la nivelul lor cel mai înalt. 

Cât de greu e să te menţii la un nivel atât de înalt în tenis pentru o perioada aşa de îndelungată?

A fost şi e un efort, pentru ca sunt într-o continuă schimbare. Tocmai asta face provocarea să fie atât de frumoasă. 

Care a fost momentul cel mai dificil al carierei? Ai luat, cândva, în calcul varianta să te retragi? 

Sigur, au fost multe clipe dificile, chiar momente în care am vrut să mă opresc. Din cauza rezultatelor, accidentărilor, oboselii, îndoielii, sau a altor dorinţe. Unul dintre ele a fost în 2007, când agentul meu m-a trimis să joc în Uzbekistan şi am rămas blocat acolo, fără bani sau posibilitatea de a pleca de acolo. 

Ai 37 de titluri, printre care Wimbledon, US Open, Turneul Campionilor, Bucureşti, şi alte 21 de finale.  Care trofeu îţi e cel mai drag?

Wimbledon-ul e experienţa supremă pentru mine. A fost o întreagă lecţie de ani de zile până m-am aflat pe terenul central cu trofeul în mână. 

Pe plan sportiv, cum ai caracteriza anul 2019? 

În primul rând, mâ bucur că am reuşit să joc aproape tot calendarul competiţional.  Am jucat un tenis de calitate, tenisul pe care vrem noi să-l cream şi să-l jucam, am învăţat lucruri noi şi am crescut. 

Cum vezi anul 2020 şi ce planuri ai pentru el? 

Anul viitor, va fi, cu siguranţă, un an interesant, cu noi provocări. Vom da tot ce avem noi mai bun, ca să câştigăm un nou titlu de Grand Slam, Master Series şi să obţinem calificarea olimpică. 

În ce stadiu se afla colaborarea cu Simona Halep, in perspectiva Jocurilor Olimpice de la Tokyo?

O medalie la Jocurile Olimpice împreună cu Simona e în stadiul de vis frumos pentru amândoi. 

La US Open, n-aţi mai apucat sa jucaţi. Aţi facut măcar un antrenament împreună de atunci şi până acum? 

După US Open, fiecare a avut programul lui, nu ne-am mai intersectat.

Aveţi o planificare făcută?

Planificăm să jucăm un turneu de dublu mixt până la JO, dacă programul ne permite. 

Câte turnee ar trebui să jucaţi împreună pentru a vă maximiza şansele la o medalie? 

Orice oportunitate de a face un antrenament sau un meci împreună ajută. 

La dublu masculin cu cine vei face pereche? Florin Mergea sau Marius Copil? Există şi alte opţiuni? Ai in vedere să joci, înainte de Tokyo, turnee de dublu cu cel cu care vei face pereche? Va afecta asta colaborarea cu Julien (n.r. - Jean-Julien Rojer)?

Totul va depinde de clasament şi de formă în momentul respectiv. 

Dacă nu te vei afla între primii zece jucători ai lumii, există riscul real să nu avem echipă de dubu la JO. Cum ai resimţi un astfel de deznodământ?

Atât timp cât voi face tot ce ştiu şi pot mai bine, pentru a-mi îndeplini visul, voi fi împăcat cu mine, indiferent de rezultat. 

Unde simţi că vei avea şanse mai mari la o medalie? La dublu sau la dublu mixt?

Cred în ambele şanse de a câştiga o medalie în mod egal. E o atitudine interioară. 

Ce ai alege între o medalie de aur la Tokyo şi un titlu de Grand Slam?

Medalia olimpica de aur! La fiecare 16 turnee de Grand Slam, se joaca Jocurile Olimpice, oportunitatea e rară. 

Peste 2 luni vei implini 35 de ani. Te-ai gandit cât timp vrei să mai joci? 

Încă îmi face plăcere să joc, să găsesc soluţii ca să rămân în top, să trăiesc experieţa unui teren central de la Wimbledon sau de la US Open. Nu mi-am pus o limita şi e greu de spus, pentru ca sunt într-o continuă schimbare. 

Julien are 38 de ani, el dă semne de oboseală?

Nicidecum, se antrenează mult, fizic stă foarte bine şi isi doreşte şi el să continue mai mult decât oricând. 

Miki Buzarnescu declara intr-un interviu pentru Adevarul că, după ce termină cu tenisul, vrea să călătorească un an de zile. Spunea că a fost prin toata lumea, dar n-a văzut mai nimic. Tu ai avut timp să vezi lumea?  

Atunci când îmi doresc să vizitez cu adevărat, îmi fac timp. Îmi plac plimbarile pe jos în oraşe istorice şi culturale cum sunt Londra, Paris, Roma, dar şi parcurile naţionale din Noua Zeelandă sau plajele din Australia. 

În ciuda câştigarii Wimbledon-ului de către Simona şi a participării voastre la Turneul Campionilor, comparativ cu alţi ani, 2019 a fost un regres pentru tenisul românesc. Cum crezi că va evolua în viitorul apropriat? 

Tenisul in România poate supravieţui doar prin nişte cazuri izolate, prin efortul unor sportivi sau a unei familii. Atât timp cât vor mai exista aceste eforturi individuale, jucători pot apărea. Însă, din ce vad în jur, sunt din ce in mai puţine, deci şansele scad. 

Sunt speranţe ca România să ajunga iar in elita Cupei Davis? 

O va face doar atunci când va avea cel puţin 2-3 jucători în prima sută, din care unul foarte puternic şi o echipă solidă de dublu. Deocamdată, suntem departe de această performanţă. 

Cum ţi se pare noul format al competiţiei? Crezi că va fi un succes?

Personal, îmi plăcea formatul vechi, prin care joci acasă sau în deplasare. Se crea o atmosferă specială, care m-a făcut să mă îndrăgostesc de această competiţie. 

Cum va arăta tenisul masculin după ce se vor retrage Federer, Nadal şi Djokovici? 

În era lui Federer, Nadal şi Djokovici, tenisul a întâlnit cea mai mare creştere din toate punctele de vedere. Imagine, sponsori, fani.  Când îi ai pe cei mai buni trei jucători din toate timpurile în aceeaşi eră, retragerea lor se va simţi.