Dică: "Am jucat pe datorie tot returul,la Steaua"
Nicolae Dică e tot mai aproape de despărţirea de Steaua şi spune că nu mai are nici o speranţă în privinţa prelungirii contractului
Mijlocaşul de 30 de ani spera să lucreze în continuare cu Olăroiu la echipa din Ghencea, dar acum e conştient că nu mai este posibil acest lucru. Fotbalistul care a adus practic Cupa României în vitrina echipei "roş-albastre" a mai dezvăluit că a fost făcut praf, în vestiar, imediat după meciul de la Braşov, disputat împotriva formaţiei lui Tony Conceicao.
"Până în 30 iunie sunt sub contract cu Steaua, iar apoi urmează să văd care sunt posibilităţile. Am spus că Steaua e prima opţiune, dar, sincer, cred că nu se mai pune problema să mi se propună un nou contract.
În acest retur am jucat pe datorie. Am avut o datorie la Gigi Becali şi mi-am plătit-o în acest retur. O singură dată patronul mi-a spus direct nemulţumirile sale la adresa mea. După meciul cu Braşov din campionat, a venit la vestiar şi mi-a spus unele vorbe grele. M-a făcut praf şi nu ştiu dacă meritam!", a spus Dică săptămânalului Fanatik, potrivit gsp.
Nicolae Dică a revenit la Steaua la începutul acestui an şi a marcat de şase ori în cele 12 meciuri disputate în tricoul roş-albaştrilor.





















































