„Dacă se năștea într-o altă țară, Mircea Lucescu ar fi fost numit Sir”. Apreciere din partea unui „copil” al marelui antrenor

0
0
Publicat:

Marius Şumudică, unul dintre „copiii” lui Mircea Lucescu, a ajuns și astăzi la Arena Națională, pentru a-și aduce un omagiu lui Mircea Lucescu. Acesta a afirmat că fostul selecționer al României, dacă s-ar fi născut într-o altă țară, ar fi primit titlul de Sir, având în vedere performanțele obținute de-a lungul timpului.

Mircea Lucescu, în inimile tutror românilor. Foto EPA EFE
Mircea Lucescu, în inimile tutror românilor. Foto EPA EFE

E o săptămână tristă, din toate punctele de vedere. Am văzut tot felul de comentarii, că săptămâna aceasta cerul ar fi deschis, dar ar fi nedrept pentru alți oameni care au decedat într-o altă perioadă, fiindcă toată lumea este judecată la fel. În fond rămân doar faptele pe care le-ai făcut. Ce aş putea să vorbesc despre domnul Lucescu se poate privi din două unghiuri.

Un om extraordinar, care a ajutat pe toată lumea

Prima este latura umană, un om extraordinar, care oricând a ajutat pe toată lumea, un om care te-a ajutat să trăieşti, te-a învățat să te comporți, a încercat să-ți ridice nivelul cultural. Avea discuții cu tine şi un om care nu cred că a făcut rău nimănui, un om care a dat tuturor ce avea mai bun în dânsul. Latura profesională nici nu cred că mai trebuie să o amintesc, pentru că din punctul meu de vedere este cel mai titrat antrenor român român al tuturor timpurilor. Să câştigi 36 de trofee...

Dacă se năştea într-o altă țară i s-ar fi spus Sir Mircea Lucescu. Şi merită, pentru că este un domn din toate punctele de vedere. Vedeți ce se întâmplă pe tot mapamondul cu momente de reculegere, peste tot ziarele au scris pagini întregi, asta înseamnă să ai valoare, să fii un om care ți-ai pus amprenta asupra acestui fenomen atât de îndrăgit”, a declarat Marius Şumudică, citat de Agerpres.

„Nea Mircea, vei fi veșnic în inima mea”

Fostul elev al lui Lucescu din perioada în care a activat la Rapid i-a transmis un mesaj mentorului său: „Nea Mircea, când te vei ridica sus şi vei fi acolo să ştii că sunt un om care te-a iubit. Veşnic vei fi în inima mea, m-ai schimbat, m-ai făcut fotbalist, m-ai făcut antrenor şi nu o să uit niciodată. Este regretul vieții mele că nu am mai reuşit să-l văd la spital, chiar dacă era într-o comă indusă. Dumnezeu să-l odihnească!”

Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului selecționer Mircea Lucescu este depus de miercuri la Arena Națională, suporterii şi iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până în această seară la ora 20:00. Sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost aşezat pe o scenă construită pe esplanada de la Tribuna Oficială a Arenei Naționale. La căpătâiul fostului selecționer a fost aşezată o fotografie a acestuia şi o coroană albă de flori, iar în stânga şi dreapta se află patru membri ai Gărzii de onoare a Jandarmeriei Române.

Vineri are loc înmormântarea, într-un cadru restrâns

Vineri, ultima zi a ceremoniilor, va fi marcată de discreție şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locații. Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00.

Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitații apropiați. Ceremonia de înmormântare este programată să înceapă la ora 12:20, la Cimitirul Bellu din Capitală. Momentul înhumării (ora 13:10) va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor. Conform dorinței familiei, accesul publicului larg va fi restricționat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiați.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite