Croşee de dreapta în colţul ringului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După demisia lui Francisc Vaştag de la cârma lotului naţional de box, un alt scandal zguduie lumea sportului cu mănuşi de la noi. La ultima şedinţă a Biroului Federal, Bogdan Stoicescu l-a

După demisia lui Francisc Vaştag de la cârma lotului naţional de box, un alt scandal zguduie lumea sportului cu mănuşi de la noi. La ultima şedinţă a Biroului Federal, Bogdan Stoicescu l-a acuzat pe preşedintele Rudel Obreja că se poartă ca un dictator.
Rudel Obreja a fost un pugilist dârz, cu o carte de vizită respectabilă, în care figurează medalii la Campionatele Mondiale şi Europene. Demisia lui Vaştag şi ultimele atacuri ale lui Stoicescu au venit ca două croşee de dreapta la bărbie, iar fotoliul de preşedinte al federaţiei începe să se clatine. Familia boxului s-a scindat, şi asta cu mai puţin de două luni înaintea Europenelor de la Plovdiv.Ieri, Stoicescu se afla la Viena, pentru a participa la alegerile din cadrul Federaţiei Europene de Box Profesionist, la care candidează pentru funcţia de preşedinte. El şi-a menţinut poziţia adoptată în Biroul Federal, acuzându-l pe Obreja că din cauza sa Vaştag şi-a dat demisia. "El l-a scos pe Doroftei de la lot şi tot el l-a făcut pe Feri să plece. Vaştag a cerut nişte bani ca să-i stimuleze pe sportivi, iar Obreja i-a spus să facă şi el rost de fonduri, dacă este nemulţumit. De aceea a renunţat. Preşedintele nu a vrut nici măcar să citească demisia în şedinţă", ne-a declarat Bogdan Stoicescu. Acesta s-a arătat deranjat şi de faptul că Obreja se opune creării unei ligi de box profesionist, din dorinţa de a controla şi această activitate, şi că l-a îndepărtat pe Gabriel Danciu din fruntea Comisiei Centrale de Arbitri, pe care o conduce acum tot el. "El însuşi spune că este un dictator. Nici pe plan internaţional nu mai este bine văzut, fiind perceput ca un om încrezut. Mulţi oameni din box sunt de aceeaşi părere cu mine, dar le este frică să zică ceva, pentru că este duşmănos şi răzbunător. Mie nu-mi este frică, pentru că nu are ce să-mi facă", spune Stoicescu.În opinia sa, singura soluţie pentru revenirea boxului pe linia de plutire este ca federaţia să fie condusă de Francisc Vaştag. "Eu am rămas alături de acest sport pentru Feri. Este un monument al boxului şi merită să fie preşedinte al federaţiei. Nu Rudel Obreja. Acesta poate să rămână doar dacă se împacă cu Vaştag", crede Bogdan Stoicescu.

Rudel Obreja: "Stoicescu este prietenul meu"
Referitor la acuzele care i s-au adus, preşedintele federaţiei crede că este dreptul fiecăruia să spună ce vrea, nedorind să intre în polemici cu Bogdan Stoicescu. "Este prietenul meu. Interesant este că face aceste afirmaţii doar în presă, pentru că, altfel, el laudă acţiunile mele. În problema arbitrajului, nu eu l-am luat, ci mi l-a dat Biroul Federal. Iar dacă Feri doreşte să fie preşedinte, eu îl propun primul. Nu sunt nici duşmănos, iar oamenii din box mă cunosc bine", ne-a declarat Rudel Obreja.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite