COVIDioţii: „Legile sunt pentru fraieri!“. Cum a devenit fotbalul un focar de infecţie
0Liga I a devenit un focar de infecţie: avem 14 cazuri la Dinamo, 12 la CFR Cluj şi unul la CS U Craiova. S-a ajuns aici pentru că, din păcate, protocoalele sanitare sunt călcate în picioare de jucători şi de oamenii din stafful echipelor.
Fotbalul românesc vrea să încaseze, integral, suma de 28 de milioane de euro, fără TV, pe care televiziunile o plătesc, anual, pentru partidele din Liga I, însă nu e dispus să ţină cont de nişte reguli de bun simţ.
Campionatul s-a reluat, în luna iunie, la fel ca întrecerile interne din Spania, Anglia sau Italia, însă, dacă în aceste ţări, afectate puternic de coronavirus, meciurile s-au jucat pe bandă, fără apariţia unor focare de infecţie la cluburi, la noi situaţia se agravează de pe-o zi pe alta. Deja avem şase partide de Liga I, care au fost amânate, din cauza COVID-19, şi, foarte probabil, numărul meciurilor reprogramate va creşte în continuare. Iar asta pentru simplul motiv că apar tot mai multe cazuri noi, la cluburile de primul eşalon.
Chiar dacă pornim de la ideea că omenirea se luptă cu un inamic invizibil şi că oricine, chiar dacă respectă normele sanitare, se poate îmbolnăvi, apare, totuşi, o întrebare: cum de Liga I a fost lovită, brusc, de atât de multe cazuri? Din păcate, răspunsul are legătură şi cu ignorarea măsurilor gândite împotriva răspândirii coronavirusului. Şi erau semnale că vom ajunge aici!
Gigi Becali (centru), ca de obicei, fără mască. În spatele său, nici fostul arbitru, Alexandru Tudor, nu respectă normele sanitare
Ionuţ Luţu, Valeriu Argăseală, Mihai Stoica şi Gigi Becali, în tribune. Doar Argăseală foloseşte masca, aşa cum trebuie
Conducătorii dau tonul: fără mască, fără distanţare
Încă de la începutul lunii iulie, presa a semnalat faptul că, pe stadioanele din Liga I, oamenii din anturajul echipelor nu ţin cont de nicio măsură sanitară! Concret, în fiecare etapă, au curs imaginile cu oficialii diferitelor formaţii, aflaţi în tribune, unul lângă altul, fără mască! Vorbim despre personaje precum Gigi Becali (patron FCSB), Mihai Rotaru (patron CS U Craiova), Ioan Niculae (patron Astra) şi Mihai Stoica (director sportiv FCSB). Inclusiv selecţionerul Mirel Rădoi a fost surprins la meciuri, fără mască!
Păun ar fi mers la masă cu prietenii
Cu aşa conducători, nu e de mirare că şi jucătorii s-au expus unor riscuri inutile, pe acest final de sezon. De pildă, după ce a apărut primul caz de coronavirus în lotul CFR-ului, mijlocaşul Adrian Păun (25 de ani), care a făcut febră sâmbătă, s-a spus că fotbalistul s-ar fi îmbolnăvit, deoarece ar fi ieşit în oraş. Concret, în zilele premergătoare derby-ului amânat cu FCSB, Păun s-ar fi întâlnit cu nişte prieteni, pentru a lua masa cu ei.
Mai grav e că nu doar Păun, ci foarte mulţi oameni din delegaţia CFR-ului au ignorat, pur şi simplu, măsurile sanitare! Această situaţie a fost confirmată de Paul Siserman, fost concurent Masterchef. Acesta a călătorit în acelaşi avion cu echipa CFR-ului, atunci când clujenii s-au deplasat la Bucureşti, pentru partida de sâmbătă cu FCSB. Meciul n-a mai avut loc, după ce Păun s-a îmbolnăvit. Siserman a povestit într-o postare pe Facebook, cum mulţi jucători şi oficiali ai CFR-ului fie că n-au purtat masca, fie că au purtat-o la mişto, din momentul în care au intrat în aeroportul din Cluj!
„Zbor Cluj - Bucureşti. Unii cu mască, alţii fără sau purtată necorespunzător. În avion, unii dintre ei poartă masca în mod corect şi stau la locurile lor, alţii sunt glumeţi şi poartă masca total necorespunzător sau sub barbă. Mă, nenorociţilor! Mâine, mă duc şi îmi fac şi eu testul!! Dacă iese pozitiv, jur că vă dau în judecată!!!“, e un fragment din postarea lui Siserman pe Facebook.
Selecţionerul Mirel Rădoi (stânga) urmăreşte un meci cu masca în mână. Mihai Stoica (cu masca sub bărbie), Nicolae Dică şi Marius Ianuli îşi bat joc şi ei de reguli
Finanţatorul Craiovei, Mihai Rotaru, n-are masca la el, dar îşi va amenda jucătorii cu câte 20.000 de euro, dacă cineva se va îmbolnăvi cu COVID-19
Astra - Craiova şi CFR - Botoşani, amânate
Din cauza numărului tot mai mare de cazuri de coronavirus, întrecerea internă e, practic, paralizată, în acest moment. Ieri, s-a decis ca două din cele trei meciuri din play-off din acest weeknd, Astra - Craiova şi CFR - Botoşani să fie amânate. Partida oltenilor se va muta, cel mai probabil, pentru luni sau marţi, după ce un oficial al echipei s-a îmbolnăvit. Din fericire însă, testul antrenorului Cristiano Bergodi, neconcludent într-o primă fază, a ieşit negativ la a doua testare.
La noi, legile sunt doar pentru fraieri! Leo Grozavu antrenor Sepsi despre nerespectarea măsurilor sanitare
Ionuţ Stroe: „E posibil să apară noi restricţii“
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a arătat deranjat de situaţia cazurilor apărute în Liga I. „E posibil să apară noi restricţii din sezonul viitor, din orice experienţă trebuie să tragem concluzii şi să învăţăm ceva. Eu cred că, dacă acele reguli ar fi fost respectate, n-am fi avut focarele acestea“, a spus Stroe, la Digi 24. După această afirmaţie, s-a vehiculat că e posibil ca, începând din sezonul viitor, echipele să fie obligate să stea, în permanenţă, în cantonament! Această idee s-a vehiculat şi înaintea reluării campionatului în iunie, dar a fost atacată din toate părţile. Şi acum, preşedintele Viitorului, Gică Popescu, s-a arătat împotriva acestei măsuri. „În cantonament ar putea intra echipele care au probleme şi care nu pot să gestioneze această situaţie. De ce să intrăm toate celelalte echipe în cantonament? Oricum, pericolul infectării e peste tot. Poţi să ai ghinion“, a afirmat fostul mare internaţional.
Cine sunt coronavirusaţii din Liga I
Dinamo (14 cazuri)
*Ştefan Fara (19 ani, portar)
*Aleksander Mitrovici (17 ani, portar)
*Ricardo Grigore (21 de ani, fundaş central)
*Mihai Popescu (27 de ani, fundaş central)
*Andrei Sin (28 de ani, fundaş stânga)
*Dan Tălmaciu (19 ani, fundaş)
*Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaş defensiv)
*Alexandru Răuţă (28 de ani, mijlocaş defensiv)
*Valentin Lazăr (30 de ani, extremă stânga)
*Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaş ofensiv)
*Mattia Montini (28 de ani, atacant)
*George Trandafir (delegatul clubului)
*Silviu Ioniţă (psiholog)
*Un maseur al clubului
CFR Cluj (12 cazuri)
*Cristi Manea (fundaş, 22 de ani)
*Adrian Păun (mijlocaş, 25 de ani)
*Grzegorz Sandomierski (portar, 30 de ani)
*Damjan Đokovići (mijlocaş, 30 de ani)
*Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)
*Cristian Dragotă (preparator fizic)
*Costin Curelea (antrenor secund)
*Cristian Bălgrădean (portar, 32 de ani)
*Claudiu Petrilă (mijlocaş, 19 ani)
*Cătălin Golofca (atacant, 30 de ani)
*Bogdan Aldea (preparator fizic)
*Radu Pralea (kinetoterapeut)
CS U Craiova (1 caz)
*Lucian Pretorian (team-manager)