Cosmin Contra:„M-am simţit umilit în România“

0
0

Fostul internaţional spune că este iubit şi respectat în străinătate, dar nu şi acasă. A fost unul dintre cei mai buni fundaşi dreapta ai României anilor ’90. A jucat la AC Milan, dar vârful de formă l-a atins pe când evolua pentru spaniolii de la Alaves.

La 34 de ani, a ales să-şi încheie cariera la echipa ce l-a propulsat spre fotbalul de performanţă, FC Timişoara, dar a dorit să-i fie alături şi mamei sale după decesul tatălui.

Cosmin Contra, căci despre el este vorba, vorbeşte deschis despre fotbal, dar şi despre viaţă, are curajul să-şi recunoască greşelile şi spune şi de ce, momentan, este dezamăgit de România.

„Adevărul": Ai debutat la Timişoara într-un meci cu UTA? Mai ţii minte?

Cosmin Contra: Sincer, nu. A trecut ceva timp de atunci.

Dar rivalitatea dintre timişoreni şi arădeni s-a păstrat.

Da, Poli Timişoara - UTA este un derby al vestului, unul dintre cele mai vechi din România. Vorbim însă de o rivalitate sănătoasă. M-aş bucura ca arădenii să revină în Liga I şi să se reia tradiţia.

Apropo de rivalităţi, cea dintre Timişoara şi Dinamo pare indestructibilă.

Este mai mult o ură. Timişorenii nu au uitat cum Dinamo a contribuit la retrogradarea echipei lor de suflet.

Ai fost unul dintre jucătorii reprezentativi ai naţionalei, ai jucat la echipe importante, precum AC Milan, dar nu ai câştigat niciun trofeu. Te macină acest gând?

Mă macină, îţi dai seama că mi-aş fi dorit să câştig şi eu măcar un titlu de campion, dar nu pot spune că nu am avut momente frumoase în carieră. Am jucat trei finale (n.r. - una cu Alaves în Cupa UEFA şi două cu Getafe, în Cupa Spaniei) şi, deşi le-am pierdut, acestea mi-au adus satisfacţii.

Vorbeai de finale. La Alaves a fost, poate, cea mai bună perioadă a ta ca jucător...

Aşa este, iar totul a culminat cu acel meci senzaţional din 2001, cu Liverpool, din finala Cupei UEFA, scor 4-5. Şi acum zic că meritam să câştigăm. Când pierzi cu trei minute înainte de finalul prelungirilor şi cu doi oameni mai puţin pe teren, frustrarea e mare.

Evoluţiile tale de atunci te-au propulsat apoi spre Milan. De ce nu ai rezistat în Italia?

A fost o altă perioadă bună, dar am comis greşeala vieţii că am plecat de la Milan! Din păcate, în viaţă mai iei şi decizii proaste.

S-a spus atunci că incidentul cu Edgar Davids, din 2002, ţi-a fost fatal. Tu ce zici?

N-are nicio legătură. Nu a avut nicio importanţă incidentul. Am plecat de la Milan pentru că aşa am vrut eu. Sunt convins că, dacă nu plecam atunci, şi azi tot la Milan eram.

La Atletico Madrid ce nu a mers?

Primul sezon a fost O.K. Am jucat aproape în toate meciurile. Apoi au urmat necazurile. O accidentare la gleznă nu a fost tratată cum se cuvine de către doctorii echipei, care mi-au spus că n-am nevoie de operaţie. Aşa că, în loc să stau doar două luni pe tuşă, am stat opt. Faptul că am pierdut un an şi că eram şi extracomunitar au constituit motive suficiente ca să fiu împrumutat la West Bromwich Albion, în Anglia.

Eşti unul dintre fundaşii care au marcat destule goluri. Care este cel mai frumos?

Nu voi uita niciodată cum, în urmă cu doi ani, când Getafe a învins AEK Atena cu 3-1 în Cupa UEFA, am marcat un gol din penalty pe care i l-am dedicat tatălui meu, care murise cu câteva ore mai devreme.

Amintirea cea mai tristă...

Sunt mai multe. Am vreo patru sau cinci. Am fost un ghinionist. Cele trei finale pomenite mai devreme, apoi ar mai fi barajul cu Slovenia şi ratarea calificării la Mondialul din Africa de Sud.

Ai coşmaruri cu Slovenia?

Of, am tot vorbit despre acele două meciuri. A fost o „dublă" care ne putea schimba viitorul la naţională...

Ce se întâmplă de fapt cu jucătorul român de fotbal? De ce nu mai apar valori ca pe vremea ta?

Când caracterizam sportul românesc şi spuneam că ne aflăm la ani lumină de Europa, mă refeream şi la centrele de copii şi de juniori. Nu avem mentalitatea de a creşte jucători, poate nici pregătirea. Au fost elemente pe care le-am pierdut. Când vom da iar importanţă echipelor de tineret vom avea şi valori.

Ai avut vreodată intenţia de a te lăsa de fotbal?

Mi s-a mai întâmplat uneori să acumulez oboseală psihică. Dar, de fiecare dată, am revenit şi mi-am spus că mai pot juca la nivel înalt. Când n-or să mă mai ţină picioarele, mă voi retrage.

Trăieşti de opt ani la Madrid. Acolo îţi vei petrece restul vieţii?

În Spania am dobândit liniştea din toate punctele de vedere. Sistemul educaţional este foarte bun, la fel şi asigurările de sănătate, ca să nu mai vorbesc despre respect. Toate aceste aspecte mă fac, momentan, să trăiesc în Spania. Dar dacă, vreodată, în România se vor schimba lucrurile în bine, atunci, probabil, mă voi întoarce. Totuşi, nu sunt convins că la noi vor fi schimbări radicale în bine prea repede.

Soţia, Alina, şi copiii, Sara (8 ani) şi Alexandru (5 ani), ce zic că nu te văd mai des?

E o problemă, dar mă înţeleg. Mi-e dor de ei în fiecare minut.

„Suntem la ani lumină distanţă de Europa"

Cum ai caracteriza pe scurt România?

Suntem la ani-lumină distanţă de Europa!

Dar sportul românesc?

La fel.

Şi totuşi avem o echipă, Oltchim, care a ajuns în finala Ligii Campionilor la handbal feminin.

Este doar o excepţie. O echipă extraordinară, formată în urma unui proiect bine gândit. Ar trebui urmat acest exemplu şi de echipe cu tradiţie din fotbal.

Te-ai simţit vreodată umilit în România?

Ca om, da. Niciodată nu am fost apreciat pentru ce am făcut, dar m-am obişnuit cu asta. Deşi am peste 70 de meciuri la echipa naţională, munca mea n-a fost recunoscută.

De ce crezi că nu eşti apreciat?

Poate că am deranjat eu ca persoană sau ca imagine, nu-mi dau seama exact. Dacă aş fi fost un jucător-problemă, nu cred că aş fi fost apreciat şi iubit cum se întâmplă în alte ţări. De pildă, la Milano sunt mai iubit ca-n România, deşi acolo am jucat doar un an. Să vă dau un exemplu. Înaintea meciului AC Milan - Real Madrid m-a sunat Adriano Galliani (n.r. - director executiv la Milan) şi m-a invitat să văd partida din tribună. La meci am stat în „oficială" lângă el şi lângă alte nume importante din fotbal. Dacă nu eram respectat, nu m-ar fi chemat acolo. De asemenea, am fost şi zilele trecute la un meci de „Old-boys" în care am jucat alături de Maldini, Papin, Costacurta, contra lui Zidane şi a altor foşti mari fotbalişti de la Real Madrid.

Cum comentezi situaţia de la Timişoara? Cu palmaresul, culorile, Zambon şi celelalte elemente...

Singurul lucru care mă deranjează este că a venit un italian şi a luat palmaresul şi culorile unui club reprezentativ pentru România, ca să nu mai zic că a târât un oraş, Timişoara, într-un proces care nu are de-a face cu fotbalul. Timişoara, cu ani de tradiţie în spate, nu poate să aibă ce-i aparţine. Culorile, palmaresul, istoria, renumele aparţin acestui oraş, nu lui Zambon sau lui Iancu. În locul lui Zambon mi-ar fi ruşine de oraş.

Ai pus ratarea calificării la Mondialul din acest an pe lista regretelor tale. Ce se întâmplă cu naţionala de nu mai repetă rezultatele din anii '90?

(iritat) Nu zicea presa că echipa naţională poate să trăiască şi fără Mutu, Lobonţ, Chivu şi Contra? Iată că trăieşte, normal, dar să vedem şi cum trăieşte.

România nu mai este, ca pe vremuri, un adversar de temut...

Trecem şi printr-un schimb de generaţii. Apoi, eu m-am retras, Mutu are probleme, Chivu a fost accidentat, Lobonţ e mai mult rezervă. Răzvan încearcă să închege o echipă cu cei tineri. Poate nu vom mai avea valori ca pe vremea mea şi atunci trebuie să ne bazăm pe o formaţie care să muncească mult pe teren, cum s-a întâmplat la meciul cu Franţa de la Paris, acel 1-1.

Ce te-a determinat să renunţi la naţională?

Meciul cu Austria, de la Klagenfurt, de anul trecut, când am pierdut cu 2-1, a pus capac. Am trăit o mare dezamăgire şi am luat decizia,
ce-i drept la cald, de a renunţa la naţională.

Ai regretat decizia? Te-a mai sunat cineva de la FRF apoi să te convingă să revii?

Chiar dacă am luat decizia atunci, pe moment, nu regret. Şi nu, nu m-a mai sunat nimeni de la federaţie. E mai bine aşa.

Eşti unul dintre prietenii buni ai lui Mutu. Ai vorbit cu el după scandalul pastilelor de slăbit?

A greşit şi-i pare rău. Dar nu a făcut-o din răutate. A zis şi el că dacă i-ar fi dat un telefon doctorului înainte de a lua acele pastile... Acum, totul e istorie.

Cosmin Marius Contra

Născut: 15.04.1975 (Timişoara,TM)

Post: fundaş dreapta

Debut în Liga I: 26.02.1994, Poli Timişoara - UTA 1-0

Echipe la care a jucat în România: Poli Timişoara (1993 - 1995 şi 2010), Dinamo (1996 - 1999), Poli AEK (2004)

Meciuri / goluri în Liga I: 149 / 11

Echipe la care a jucat în străinătate: Alaves (1999 - 2001), AC Milan (2001 - 2002), Atletico Madrid (2002 - 2003), West Bromwich Albion (2005), Getafe (2005 - 2010)

Meciuri / goluri în cupele europene: 31 / 6

Debut în echipa naţională: 24.04.1996, România - Georgia 5-0

Selecţii / goluri la naţională: 72 / 7

Palmares: A jucat la Campionatele Europene  din 2000 şi din 2008; a fost desemnat în 2001 cel mai bun fotbalist român al anului.

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite