Bayern Munchen își extinde infrastructura: achiziționează o nouă arenă
0Bayern Munchen continuă să investească în infrastructură. Deși clubul deține deja Allianz Arena, oficialii bavarezi au decis să cumpere o nouă arenă pentru echipa de fete, care atrage tot mai mulți spectatori, mai ales la meciurile de Liga Campionilor.

În partidele cu adversari de top precum Barcelona sau PSG, tribunele au fost pline cu până la 50.000 de suporteri.
Actuala arenă folosită de echipă are doar 2.500 de locuri, insuficient pentru cererea tot mai mare. Bayern nu va construi un stadion nou, ci va achiziționa „Hachinger Sportpark”, arena pe care Unterhaching o folosește, în prezent, pentru meciurile de acasă.
Valoarea tranzacției este de aproximativ 7,5 milioane de euro, iar negocierile sunt aproape finalizate, conform publicației Bild.
Noul stadion, capacitate de 15.000 de locuri
„Hachinger Sportpark” poate găzdui 15.000 de spectatori și a fost folosit de Unterhaching în Bundesliga între 1999 și 2002.
Clubul bavarez a colaborat deja cu echipa în sectorul de tineret, ceea ce facilitează integrarea noii arene în activitățile sale. Unterhaching ar putea rămâne chiriaș pe stadion, în cadrul unui parteneriat pe termen lung.

Motivul pentru care echipa de fete nu va rămâne pe Allianz Arena este simplu: programarea meciurilor ambelor echipe și menținerea gazonului la standardele optime ar fi complicate.
Totuși, la întâlnirile cu adversari de top, echipa va juca pe stadionul principal, cu o capacitate de 75.000 de locuri.

















































