Donnarumma, pus la zid după ce i-a rupt piciorul lui Musiala. Neamțul abia revenise după o altă accidentare

0
0
Publicat:

PSG s-a calificat în semifinala la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut cu 2-0 de Bayern Munchen. Victoria campioanei Europei a fost însă umbrită de un incident petrecut în ultimele secunde ale primei reprize, când portarul Donnarumma i-a prins piciorul lui Jamal Musiala și i-a provocat o fractură neamțului.

Jamal Musiala a fost scos de pe teren urlând de durere. Foto Facebook
Jamal Musiala a fost scos de pe teren urlând de durere. Foto Facebook

Atacantul bavarezilor, abia revenit în echipa de start a lui Bayern după o pauză de două luni, a suferit o accidentare horror aseară, când Donnarumma a plonjat să rețină balonul și l-a prins pe german cu piciorul sub el, proptit în pământ. Portarul parizienilor a fost pus la zid de omologul său din poarta munchenezilor, Manuel Neuer. "În cazul lui Jamal, este o situație în care îți asumi un risc. O situație în care, în opinia mea, nu ar trebui să te implici. Noi îi urăm noroc lui Musiala ca accidentarea să nu fie atât de gravă, deși cu siguranță va fi.

Donnarumma, trimis să-și ceară scuze

Să încerce așa ceva este riscant. Donnarumma ar trebui să își asume responsabilitatea pentru accidentarea adversarului", a declarat Manuel Neuer, citat de Marca. Portarul lui Bayern Munchen a mai spus și că el a fost cel care l-a trimis pe italian să-și ceară scuze victimei sale. "M-am apropiat de el și i-am spus: 'Nu vrei să mergi să-l vezi?'. Jamal zace acolo, probabil va ajunge la spital. Cred că era o dovadă de respect să meargă să-l vadă, să-i ureze tot binele și să-și ceară scuze. Atunci s-a apropiat de Jamal", a adăugat germanul, după partida de la Mondialul cluburilor.

Conform primelor informații oferite de medici despre starea lui Jamal Musiala, mijlocașul a suferit o ruptură de peroneu stâng și și-a deteriorat mai multe ligamente. Fotbalistul de 22 de ani ar urma să lipsească de pe teren pentru aproape tot restul anului, având nevoie de minimum 5 luni pentru a se reface.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite