Au ruginit medalii de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Francezii i-au răsplătit pe performeri cu „marfă” ieftină
0Jocurile Olimpice de la Paris, derulate în perioada 26 iulie - 11 august, lasă în urmă o imagine jalnică: la 4 luni de la terminarea competiției, unele medalii decernate în capitala Franței au ajuns să arate într-un mod deplorabil, ruginind.

După ce în vară, imediat după competiție, americanii Nyjah Huston, Nick Itkin şi Ilona Maher s-au plâns de modul în care medaliile s-au deteriorat într-un timp extrem de scurt, acum a venit rândul înotătorilor francezi să își exprime nemulțumirea și să arate câteva imagini cu modul aproape greu de conceput în care au ajuns să arate distincțiile lor din bronz.
Clement Secchi şi Yohann Ndoye-Brouard au arătat pe rețelele de socializare modul incredibil în care au ajuns să arate medaliile lor de bronz, pe care le-au cucerit împreună în vară, în proba de ștafetă 4x100 de metri. Secchi a fost primul care și-a arătat medalia de la Paris, extrem de oxidată. Poza a fost însoțită de mesajul „piele de crocodil”.
Doar 6 grame de aur pur
Toate cele 5.084 de medalii, de formă hexagonală, produse pentru Paris conțin un fragment din Turnul Eiffel. Ele respectă caracteristici specifice: diametru de 85 de milimetri, o grosime de 9,2 și 18 grame de fier din Turnul Eiffel la interior.
Greutatea diferă, însă. Medalia de aur cântărește 529 de grame, cea de argint - 525, iar cea de bronz - 455. Ideea de a introduce o bucată de istorie, 18 grame din Turnul Eiffel, a venit de la MVMH (Moët Hennessy Louis Vuitton).
Cum a fost posibil ca fiecare dintre cele peste 5.000 de medalii să existe o bucățică din Turn? Simplu: construit între 1887 și 1889, turnul simbolic al Parisului a suferit de-a lungul timpului restaurări. Piese modificare sau îndepărtate, dar întotdeauna păstrate.
Eiffel Tower Management Company a dat undă verde pentru a folosi unele dintre piesele originale nefolosite. Gramele de turn sunt poziționate în centru.
Medaliile nu sunt din aur. Doar la Jocurile Olimpice din 1904, 1908 și 1912 au fost din aur solid. Apoi, CIO a impus un gramaj de aur pur pentru fiecare: 6 grame. Restul de 523 de grame din totalul de 529 reprezintă argint, cu o puritate maximă de 92,5%.
Pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021, CIO l-a desemnat pe celebrul designer japonez Junichi Kawanishi să producă medaliile.
Pentru a le vinde prin topirea metalelor, ai primi „doar” 700 de euro pentru una de aur. Dacă medalia ar fi fost realizată toată din aur solid, prețul s-ar fi ridicat la 30.000 de euro.
Medalia de argint ar valorea puțin peste 400 de euro, în timp ce cea de bronz - 7 euro (aliaj compus din cupru și zinc sau staniu).