VIDEO Corina Chiriac: „Emisiunile se fac repede şi prost, nu avem un business al show-ului“
0
REFLECŢIE Ce am pierdut şi ce am câştigat odată cu libertatea muzicii şi a televiziunii de astăzi? Una dintre artistele majore ale României, cu peste 40 de ani de experienţă profesională, a făcut radiografia divertismentului actual, la Adevărul Live.
Adevărul: Aţi fost protagonista primului show color de la TVR, „Eu sunt Corina“, realizat de Tudor Vornicu în 1979, iar în prezent moderaţi emisiunea „Să v-amintiţi duminica“, de la Naţional TV. Cum a evoluat televiziunea românească?
Corina Chiriac: Am avut ocazia să lucrez cu marele om de televiziune Tudor Vornicu, care-şi alegea oameni dispuşi să lucreze 20 de ore pe zi în televiziune, în condiţiile în care nu existau trucaje pe calculator. Se muncea mult, dar foarte bine, foarte corect. Astăzi, după 43 de ani, făcând o paralelă, lucrul cu televiziunea s-a schimbat total, nu numai pentru că azi discutăm despre facilităţi tehnice care atunci nu existau, dar, din păcate, pentru că a dispărut repetiţia în televiziune, cu camerele, de sunet. Emisiunile se fac repede şi prost şi rezultatul se vede. Singur că pe vremuri nu exista improvizaţie, pentru că exista cenzură.
Astăzi, rigorile din trecut au dispărut şi beneficiem de o libertate mare, dar care sunt pierderile pe care le resimţiţi?
Categoric, libertatea este un fenomen care trebuie mirosit, gustat, înghiţit şi apoi digerat. Este, poate, una dintre cele mai mari încercări ale fiecăruia dintre noi şi ale omenirii, în general. Societăţi care sunt de mult libere, cum ar fi Germania sau America, şi-au creat nişte diguri, graniţe în interiorul cărora există o anumită libertate. Ţările care cochetează cu libertatea absolută de curând, cum am fi noi, pentru că 20 de ani nu înseamnă foarte mult ca privire istorică, trebuie să ajungă la această înţelepciune. Ce facem cu libertatea absolută? Apărem absolut dezbrăcaţi în public, înjurăm pe absolut toată lumea, vorbim despre orice subiect sau ne impunem acele reguli „demodate“ de bun simţ, de măsură, de a ne gândi înainte de a vorbi. Trebuie să ne impunem singuri nişte graniţe şi de abia de atunci vom discuta despre o societate civilizată. Până atunci, probabil că noi suntem într-o fază de căutări, pentru a găsi calea de mijloc, pentru că altfel ne întoarcem la Vestul Sălbatic.
Simţiţi că s-a demodat bunul simţ?
Aşa mi s-a spus: că ar fi o valoare demodată şi că bunul simţ nu face audienţă. Aici eu nu sunt de acord şi nu mă refer la emisiuni care împing libertatea până la ridicol. Bucuria mea este că o emisiune cuminte care se axează exclusiv pe partea profesională şi pe glume măsurate, cum e cea de la Naţional TV, în ciuda tuturor avertismentelor pe care le-am primit cu toţii, are un public variat. Oameni de diferite vârste au spus: „Ia uite că se poate vorbi şi aşa“ şi am prelungit contractul de la trei luni, la şase luni şi am făcut şase ani.
Care erau subiectele pe care artiştii nu aveau voie să le folosească în muzică, în perioada comunistă?
Nu intra în discuţie un subiect cu caracter social, nu trebuia să fi avut un rol moralizator, nu se putea vorbi despre adulter, despre imoralitate, nu s-ar fi putut folosi un cuvânt vulgar, nici nu vorbim de B.U.G. Mafia sau aşa ceva. Nici noi nu vorbeam aşa, nu existau ticuri verbale extrem de vulgare. Noi numeam acele cuvinte „de căruţaş“, pentru că, pe vremuri, când se cărau lemnele şi gheaţa în Bucureşti, cu căruţa, muncitorii mai scăpau câte o înjurătură. Din punctul meu de vedere, societatea a decăzut foarte mult. Cât am stat în America (1988-1984 – n. r.), am constatat cu surprindere că mass-media de acolo este mult mai cenzurată: auzeai astăzi o ştire şi, dacă era un grup de interese, poate că nu o mai auzeai niciodată.
Înainte, în 1983, de exemplu, când aţi fost premiată la Festivalul de la Mamaia pentru piesa „Strada Speranţei“, exista un cod vestimentar?
Înainte exista un cod care, astăzi, şi mie mi se pare exagerat. Din fericire, divertismentul de azi este mult mai flexibil. Eu, de exemplu, le spun fetelor din echipă să aducem fete tinere. Dacă la 25 de ani nu arăţi, atunci când să arăţi că ai corp frumos? Mai ales dacă sunt fete ca Andreea Bălan sau Anna Lesko, care au găsit exact măsura dezbrăcăturii. În trecut, revistele de modă arătau altfel şi o femeie nu prezenta tot ce avea, lăsa loc de imaginaţie.
Ce părere aveţi despre talent-show-urile care au atât de mult rating astăzi, precum "Vocea României" şi "X Factor"?
Există foarte mulţi tineri talentaţi în România, consider că ei trebuie să se prezinte undeva, dar am întâlnit foarte mulţi care au câştigat şi de care nu s-a mai auzit nimic, pentru că nu avem un showbiz adevărat, nu avem un business al show-ului, e regretabil că nu se poate face nimic în acest sens. Ei, săracii, se străduiesc, lăcrimează, părinţii lor au emoţii, dar nu mai auzim de el. Suntem prea preocupaţi de probleme politice ca să ne mai intereseze de ei. Eu, dacă aş vrea să-i chem la o emisiune, mi se spune că nu fac audienţă că nu a auzit nimeni de ei şi intră în acest cerc vicios: nu fac audienţă fiindcă nu au apucat să fie celebri şi nu apucă să fie celebri, pentru că nu apar pe nicăieri. Ce se poate face? Să existe nişte emisiuni de varietăţi, în care cineva să-i promoveze. Există lumi paralele: cea a festivalurilor de muzică uşoară, a concursurilor de televiziune şi lumea spectacolelor de tip festivalul berii, zile de oraş sau câte un turneu rătăcit din când în când, dar toate aceste universuri nu sunt unite într-un tot care să însemne un showbiz, în care să zici că faci un turneu în care să iei doi cântăreţi de la un festival popular, un comic, două vedete mai răsărite din domeniul muzicii uşoare şi pornim într-un autocar să străbatem toată ţara.
În comunism nu intra în discuţie un subiect cu caracter social. Nu trebuia să fi avut un rol moralizator, nu se putea vorbi despre adulter, despre imoralitate, nu s-ar fi putut folosi un cuvânt vulgar
Emisiunile de acest gen sunt criticate pentru că uniformizează cântăreţii care ajung să-şi dorească să cânte, cu predilecţie, piese comerciale, pentru mase, şi nu să se diferenţieze prin ceva particular. Sunteţi de acord?
E ca un leu în cuşcă, la zoo: cu cât e cuşca mai mică, cu atât leul va da cu labele pe afară. De vreme ce a devenit o teroare la radio să ascultăm numai un anumit gen de muzică, există foarte mulţi radio-ascultători care au început să asculte pe YouTube. Sunt invitată la nunţile tinerilor de 30 de ani care-mi spun: „Te rog să-mi cânţi piesa cutare“ şi eu rămân mută de uimire: „De unde o ştii?“, la care-mi răspunde: de pe YouTube, pentru că oamenii caută şi altceva... Lumea spectacolul e diferită acum. În comunism aveam viaţa asigurată, era o certitudine a zilei de mâine. Noi aveam un alt statut, strâmbă şi greşită cum era societatea comunistă. Îţi dădea o linişte de a crea, de a spera că nu îţi era foame a doua zi... Rămân la o părere care n-o să placă nimănui: ar trebui să se reinventeze şcolile profesionale, pentru că meseria rămâne brăţară de aur. Eu am văzut în Beverly Hills un cizmar care a devenit milionar, punând flecuri la pantofi de 800 de dolari.
Credeţi că incertitudinea post-comunistă şi nisipurile mişcătoare în care ne ducem astăzi existenţa au periclitat actul artistic? Sunt ele cauze pentru superficialitate şi pentru arderea etapelor?
Sunt sigură că da, pentru că se caută un succes facil. Oricum, fiecare generaţie îşi caută un drum propriu.
***
Adevăratele valori trec testul timpului indiferent de modelele temporare. Adevăratele valori şi ajung la sufletele generaţiilor, influenţează spiritul vremii şi rămân repere pentru anii ce vin.
Corina Chiriac (n. 26 octombrie 1949) a debutat în 1967 la Teatrul de comedie din Bucureşti, în piesa „Sfântul“, perioada studenţiei fiind un bun prilej pentru a se remarca în calitate de actriţă, în „Sânziana şi Pepelea“ şi „Domnişoara Nastasia“. La scurt timp, tânăra care nici nu împlinise 20 de ani pe atunci avea propriul program artistic, „Şansonete cu Corina“, la Casa de cultură a studenţilor Grigore Preoteasa, unde cânta la pian şi se acompania vocal, în limba franceză.
În '70, Corina Chiriac s-a remarcat în concursul TV „Steaua fără nume“, unde a primit nota 10, după care s-a lansat cu lucrarea „Valurile Dunării“ a lui Ivanovici.
Au urmat colaborări la radio şi TV, concerte, turnee şi apariţii cu marile numele ale României, Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Radu Beligan, Virgil Ogăşanu şi Irina Petrescu.
În '79 a fost protagonista primului show color de la TVR, „Eu sunt Corina“, produs de Tudor Vornicu, emisiune distinsă cu premiul special al juriului, la Festivalul Internaţional al Filmelor de televiziune de la Montreux, Elveţia.
Apreciată şi dorită de public, Corina Chiriac a susţinut concerte în RDG, URSS şi Cuba, iar în '83 a fost marea câştigătoare a Festivalului de la Mamaia, unul dintre şlagăre fiind „Strada Speranţei“ (Vasile Veselovschi). Doi ani mai târziu, s-a lansat filmul de mare succes „Trio formidabil“, unde a jucat cu Alexandru Arşinel, Marius Ţeicu şi Radu Gheorghe.
În perioada '88-'94 a trăit în America, unde a lucrat ca agent imobiliar şi administrator de bloc şi a susţinut concerte în New York şi Chicago. La scurt timp după revenirea în ţară, a apărut pe TVR1 în emisiunile „Video-magazin“ şi „Turnul Babel“.
Din '99 până în prezent a colaborat la Comisia Naţională a României pentru UNESCO, în calitate de expert asociat în probleme de cultură.
În 2000 a fost gazda şi co-realizatoarea emisiunii „Daţi vina pe Corina“ de la Tele7ABC, iar şapte ani mai târziu, artista a compus şi interpretat piese de la albumul „Next“ semnat de Morandi (Marius Moga şi Randi).
În prezent, Corina Chiriac prezintă emisiunea de divertisment „Să v-amintiţi Duminica“, la finalul fiecărei săptămâni, de la ora 13.30, pe Naţional TV.
Se încarcă comentariile...
