Octavian Cotescu ar fi împlinit 93 de ani. Rolurile care l-au consacrat: „Nu te faci actor dacă eşti vulnerabil fiziceşte“

Pe 14 februarie 2024, actorul Octavian Cotescu ar fi împlinit 93 de ani. A trăit însă doar 54, dar, de-a lungul carierei sale curmate brusc şi-a înzestrat personajele cu replici şi gesturi memorabile.

A interpretat roluri în film şi în teatru, a fost directorul-adjunct Eugen din „Operaţiunea Monstrul“ şi personaj în spectacolele unor regizori precum Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie, dar și deputat de Bucureşti în Marea Adunare Naţională. În afara acestor prestații, Octavian Cotescu revenea la rolul de soţ, în căsnicia cu actriţa Valeria Seciu.

S-a născut pe 14 februarie 1931, la Dorohoi, în judeţul Botoşani, cu numele Octavian Coteţ. Tatăl său, Ilie Coteţ, lucra la CFR, iar mama, Anastasia Lazăr, era casnică. În copilărie, tatăl a fost nevoit să se mute cu munca la Iaşi, aşa că au ajuns toţi în pavilioanele CFR din cartierul Copou. 

A fost un elev silitor. Între 1938 şi 1942, a urmat cursurile Şcolii primare de pe Strada Toma Cozma din Iaşi şi, din clasa a VI-a, a studiat, de asemenea, la Conservatorul de artă dramatică, la clasa actriţei Gina Sandri Bulandra, sora actorului Tony Bulandra.

Mai apoi, s-a numărat printre elevii Colegiului Naţional din Iaşi. La scurt timp după ce şi-a început viaţa de liceu, părinţii au divorţat, însă el s-a ocupat mai departe de ceea ce-i aducea bucurie: de teatru.

„Eram licean prin clasa I sau a II-a, nu-mi amintesc exact, când am văzut la Teatrul Naţional din Iaşi spectacolul «Vicleniile lui Scapin», cu Ştefan Dăncinescu, şi ştiu precis că, în acea joi după-amiază, la aplauze, m-am uitat la Dăncinescu şi m-am văzut acolo, pe scenă, în locul lui, primind aplauzele... “, povestea Octavian Cotescu într-un interviu pentru revista „Cinema“, în 1972.

A vrut să se simtă „actor de-adevăratelea“

Și-a dorit să primească şi el astfel de aplauze: a pregătit un spectacol în faţa clasei, la ora de dirigenţie, şi l-a imitat pe Miluţă Gheorghiu din „Coana Chiriţa“.

Colegii au fost impresionați, însă entuziasmul lor n-a fost suficient. Şi-a dorit să ajungă la Conservator cât mai curând, să se simtă „actor de-adevăratelea“.

A absolvit Conservatorul în 1950 şi a fost repartizat la Teatrul Municipal din Bucureşti, cu toate că şi-ar fi dorit să rămână la Iaşi.

„Alături de maeştri“

A debutat pe scena Teatrului Bulandra (atunci, Teatrul Municipal) în mai 1951, în rolul lui Piotr, din spectacolul „Pădurea“, după textul dramaturgului Aleksandr Ostrovski, alături de Jules Cazaban, Ştefan Ciubotăraşu şi „sufocanta prezenţă a Luciei Sturdza Bulandra“, cum a numit-o el.

„Au urmat câţiva ani în care s-a depănat acea dulce perioadă de ucenicie la care erau supuşi tinerii în Teatrul Lucia Sturdza Bulandra“, relata actorul, perioadă în care a jucat „roluri mici, dar întotdeauna alături de maeştri. Simţind parcă tot timpul nevoia, dorinţa tuturor ca eu să cresc“.

După 1960, l-a cunoscut pe Teodor Mazilu, autorul piesei „Proştii sub clar de lună“, inspiraţia lui Lucian Pintilie pentru montarea spectacolului omonim, în 1962, în care Cotescu l-a interpretat pe Gogu.

Deși era angajat al Teatrului Bulandra din Bucureşti, a colaborat cu Teatrul Mic din Bucureşti şi cu alte instituţii din oraşe precum Satu Mare şi Oradea. Printre colegii lui de scenă s-au numărat Marin Moraru, Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Ştefan Bănică şi Gina Patrichi.

A fost atras și de teatrul radiofonic, dar și de film.

După ce regizorul Gheorghe Turcu i-a lansat o propunere, Cotescu şi-a făcut curaj şi a intrat în lumea cinematografiei cu rolul din „Portretul unui necunoscut“.

A continuat cu peliculele: „O dragoste lungă de-o seară“, din 1963, şi „Dimineţile unui băiat cuminte“, din 1967, iar în „Bariera“, un film istoric dramatic, în 1972, a avut întâiul rol principal.

I-a învăţat și pe alţii să devină actori, la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, unde a lucrat cu jumătate de normă, apoi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ (IATC), unde a predat şi a îndrumat mai mulţi actori, printre aceştia Dan Condurache, Horaţiu Mălăele şi Stelian Nistor. A fost chiar rectorul instituţiei, între 1981 şi 1985.

Octavian Cotescu a considerat că în special datorită regizorilor pe care i-a cunoscut la începutul carierei - printre care Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei - a reuşit să se dezvolte.

Pe parcursul colaborării cu Ciulei, a simţit nu numai că a avut de învăţat, ci şi că şi-a pus bazele în arta actoriei. Întrevederile cu el erau la fel de copleşitoare ca întâlnirile cu Marin Preda, de pildă, pe care îl considera o mare personalitate culturală.

Lucian Pintilie i-a văzut „puterea de evoluţie“  

Cât despre colaborarea cu Lucian Pintilie, în anii de debut ai lui Cotescu, regizorul îl privea ca pe un „actor cenuşiu, cenuşiu din timiditate, lene şi tactică“, însă cu un farmec aparte, o tânără speranţă, ca mulţi alţii la început de drum.

Pintilie a observat însă că era inteligent, că îşi analiza fiecare pas şi că se gândea frecvent la meseria pe care şi-o alesese pentru restul vieţii.

„În nici un actor ca la Octavian Cotescu nu am văzut (dar văzut interior, radiografic, cu tot sistemul de rădăcini nevăzute) o demonstraţie a ceea ce eu consider fundamental în cariera unui artist: puterea de evoluţie“, spunea Pintilie în revista „Cinema“ din ianuarie 1968. 

Emoţii a avut mereu

A avut aproape mereu emoţii pe scenă, dar a avut încredere că efortul pe care îl făcea era, în primul rând, pentru public şi ţinea mult la naturaleţea actorului. 

S-a îndrăgostit cu Valeria Seciu

A cunoscut-o pe Valeria Seciu, cea care avea să-i devină soție, încă din primul ei an de studenţie, însă a aşteptat să îşi încheie studiile înainte să înceapă o relaţie. După 1964, când ea a absolvit Facultatea în cadrul IATC (a terminat la clasa profesorului A. Pop Marţian, al cărui asistent era Cotescu), actorul a cerut-o în căsătorie.

„Era delicat, prevenitor, educat, extrem de bun. Şi cu mult umor (...) Obişnuiam să merg foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oară pe Octav, în «Pădurea», cu Lucia Sturdza Bulandra, Jules Cazaban şi Fory Etterle (...) „Aşa m-am apropiat de teatru, auzindu-l, văzându-l pe Octavian Cotescu. Era o certitudine pentru mine că voi deveni actriţă”, îşi amintea actrița Valeria Seciu.

Au avut împreună un fiu, Alexandru, care a avut o apariţie în pelicula „Păcală“ din 1974, în care tatăl lui l-a interpretat pe perceptor, însă n-a continuat cu actoria.

Octavian Cotescu și Valeria Seciu nu vorbeau despre viaţa lor personală. Nici despre activitatea politică a lui Cotescu nu se ştiu prea multe cu excepția faptului că, între 1975 şi 1980, a fost deputat de Bucureşti în Marea Adunare Naţională.

I-a mărturisit actorului Ion Băieşu că are vertijuri

Din 1984, Octavian Cotescu a început să se simtă rău.

Actorul Ion Băieşu a povestit că a intrat într-o seară în Teatrul Bulandra, în culisele sălii de la Grădina Icoanei. Obișnuiau ca, înainte să înceapă spectacolul, să bea împreună o cafea, însă, de data aceasta, Cotescu nu era entuziasmat.

I-a mărturisit că avea vertijuri şi că îi era teamă să joace. Deşi luase deja un calmant, nu îi era mai bine; fusese şi la medic, în urma ameţelilor de pe stradă.

Ion Băieşu l-a sfătuit să amâne spectacolul, dar Octavian Cotescu nici n-a vrut să audă: „Publicul ce face? Pleacă acasă? Ce vină are el că nu mă simt eu bine?“.

„Dar orice om se poate simţi rău!“, i-a răspuns Băieşu, potrivit propriilor mărturisiri.

Replica lui Cotescu a venit imediat:

„Orice om, în afară de actor! Ăsta e un lucru esenţial, la care trebuie să te gândeşti când îţi alegi o asemenea meserie. Pentru că tu ţi-o alegi, nu te obligă nimeni. Nu te faci pilot dacă ştii că ai rău de înălţime. Nu te faci actor dacă eşti vulnerabil fiziceşte“.

„Printr-un efort supraomenesc a dus spectacolul până la capăt”  

Octavian Cotescu s-a străduit să reziste pe scenă.

„Transpira enorm, se congestionase, vocea i se alterase, avea gesturi nesigure, s-a împiedicat de câteva ori, la un moment dat a făcut o pauză lungă între replici, privind spre culise. Printr-un efort supraomenesc a dus spectacolul până la capăt”, a relatat Băieşu în ziarul „Informaţia Bucureştiului“, în ’85.

Ulterior, s-a retras în culise, cu umerii lăsaţi, şi l-a rugat să nu povestească nimănui. Câteva zile mai târziu, s-a internat în spital, fără ştirea familiei.

A a murit pe 22 august 1985, la 54 de ani, în Bucureşti, însă cauza n-a fost făcută publică.