INTERVIU Constantin Cotimanis: „România e ca un teren de joacă“

"În viaţă trebuie să fii ca apa, să mergi frumos şi dacă dai de un obstacol, să-l mângâi, să mergi mai departe", spune Cotimanis. FOTO Acasă TV

Cu luciditatea maturităţii şi liniştea celui ce crede în Dumnezeu, actorul Constantin Cotimanis (58 de ani) îşi trasează coordonatele de azi.

Adevărul: Unii spun că tinerilor actori de azi le e mai greu să răzbească, din cauza vitezei şi a valorilor. Ce credeţi?
Constantin Cotimanis: Întotdeauna lucrurile s-au mişcat greu. Înainte aveam un duşman comun, societatea, pe care încercam să o radiografiem, ne înjuram sistemul. După '90, când a dispărut adversarul, a fost foarte greu, ca actor serios, să ataci repertoriul clasic fără oglinda aia parşivă care era societatea socialistă şi multidezvoltată ce ne-a nenorocit pe toţi şi în gândire... Când ne-a dispărut adversarul nu mai ştiam ce să jucăm şi ne-a trebuit mult timp să se recoacă tarele unei noi societăţi, ca să o putem lua la palme şi pe asta. Între timp, am mai învăţat ceva: se poate face şi artă pentru artă, nu numai artă cu tendinţă. Se poate face artă nu privind afară, ci privind în interior, ceea ce este mult mai mult decât ceea ce se făcea înainte.
Atunci arta era o formă de revoltă, un protest.
Dar ce formă de protest ar fi tu cu tine? Aia e formă de protest: să te coci tu pe tine. Înainte ajungea înjurătura, să fim o grămadă mai mare şi să înjurăm mai tare şi mai mult, acum e mult mai frumos. Este o revenire a omului la sine. Înainte dădeam vina pe cineva chiar şi pentru conflictele noastre interioare.
Acum fiecare e responsabil pentru destinul lui.
Da. Şi e mult mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de esenţă. Înainte, foarte puţin pomeneam de Dumnezeu şi îi ceream ajutorul.

Omul prost e trist, dintr-o lene a gândirii. Omul deştept are multe motive de bucurie, ni se dăruiesc atât de multe lucruri... Şi când vine un tsunami în altă parte, ar trebui nu doar să privim cu detaşare. Tsunami-ul din Japonia e o şcoală pentru tine, din România.

Unde-şi pot găsi tinerii valorile, reperele?
Nu găseşti nimic în exterior, totul găseşti în tine. Şi dacă drumul ăsta e cu ceartă, ploaie şi vânt, tu nu trebuie să te îndrepţi spre el, ci spre tine. Este o coacere. Nu poţi să-i spui corcoduşei când e în floare: „Fă-te mai repede!“. În condiţiile astea, suntem al naturii lucru, vorba lui Caragiale. Trebuie să ne adaptăm şi să nu mai punem preţ pe material.

Ce sfat le-aţi da?
Mama e la pat, a avut o operaţie la şold. E sănătoasă tun, dar uneori e tristă. I-am spus că omul prost e trist, dintr-o lene a gândirii. Omul deştept are multe motive de bucurie, ni se dăruiesc atât de multe lucruri... Şi când vine un tsunami în altă parte, ar trebui nu doar să privim cu detaşare. Tsunami-ul din Japonia e o şcoală pentru tine, din România. Ţara noastră e ca un loc de joacă.

De ce faceţi comparaţia asta?
Aşa arată: ca un copil care stă în fund pe nisip şi face o cazemată de jur împrejur. Apoi o nivelează, ca să nu vină valul mării, îşi face un dig şi, de undeva, din Ungaria, îl cheamă maică-sa. Acolo s-a dărâmat (râde). E frumoasă. E ca o pâine, ca un peşte.

Ce gust are?
Gust de turtă de închisoare, cum a mâncat Coposu, cum au mâncat părinţii care s-au sfinţit în închisori. Dar cu turta aia, Coposu a trăit 90 şi ceva de ani. Dacă n-ar fi fost în închisoare, ar fi murit de mult. El îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a putut să se apropie de el din închisoare, unde s-au ţinut slujbe pentru suferinzi. Aici e un popor ce n-a fost cucerit din varii motive. E greu să te înţelegi cu românul până la capăt, te poţi înţelege cu partea rea a românilor, cu cei care vor să vândă, să fugă, să acapareze, dar cu românul din vârf de munte, cu românul ţăran, nu te poţi înţelege. Iar matricea românului e tot sănătoasă.

Aţi interpretat vreun personaj cu care nu aţi fost de acord cum reacţiona şi cu ceea ce făcea?
În general, îmi impun punctul de vedere şi îl fac cum vreau eu, mă înţeleg cu regizorul şi cu scenaristul. De exemplu, cu Eugen Patriche m-am înţeles atât de bine că vorbeam noaptea la telefon şi ajungeam la un compromis. E o artă a compromisului şi mai ales arta include compromisul. Aşa faci cu regizorul în teatru, cu colegul de scenă. Nu trebuie să-ţi impui punctul de vedere, ci să ajungeţi la ceva care să curgă frumos şi cu folos. Nu doar frumos, ca să nu cădem în calofilie.

Nu mai vreau să fac piese dezvoltate pe orizontală, pentru că există o instanţă superioară care ne priveşte. Dacă vrei să faci un lucru nobil, trebuie să ai o discuţie cel puţin în trei. Aşa începem să privim ca nişte pui într-un cuib, în sus, pentru că de sus vine totul. Arta şi filmul trebuie neapărat să ne facă legătura asta fără de care nu putem trăi.

Prin ce anume trebuie să vă atragă un personaj, ca să-l jucaţi?
Întotdeauna apare în cale ceva ce e o coacere a minţii, sunt convins de asta. Atâta timp cât te frămânţi că vrei, nu vei avea decât deziluzii, pentru că întotdeauna vei vrea mai mult, vei primi mai puţin, vei vrea ceva, vei primi altceva. Nu e scris exact, pentru că arta nu e o chestie prin excelenţă omenească. Nu, arta are o sfinţenie şi nu ţi se trimite ţie imediat.

„În viaţă trebuie să fii ca apa“

Credeţi în Dumnezeu?
Da.

Aţi crezut şi în perioada de restricţie?
Mai puţin. Nu-L vedeam atât de aproape. Acum Îl văd în toate.

Cum v-aţi întors către El?
Nu n-am întors către El, nu am plecat niciodată, numai că nu L-am văzut, era ceaţă (zâmbeşte). E foarte frumos. Discutam cu Tino Geirun, directorul Teatrului Pygmalion din Viena. Suntem prieteni buni şi trebuie să punem în scenă o piesă, „America, America“. I-am zis că de acum înainte eu nu mai vreau să fac piese dezvoltate pe orizontală, pentru că şi noi, când discutăm, există o instanţă superioară care ne priveşte. Dacă vrei să faci un lucru nobil, care să te ajute şi pe tine, trebuie să ai o discuţie cel puţin în trei. Aşa începem să privim ca nişte pui într-un cuib, în sus, pentru că de sus vine totul. Arta, filmul trebuie neapărat să ne facă legătura asta fără de care nu putem trăi.

Sunteţi de acord cu ideea că binele făcut se întoarce?
Cu siguranţă. Şi se întoarce de zece ori mai mult acolo unde crezi că ţi s-a făcut rău. Dalai Lama spunea că Dumnezeu este atât de bun că de multe ori nu ne îndeplineşte visele, pentru că beţivul visează să aibă mai multă băutură, fumătorul mai multe ţigări... În viaţă trebuie să fii ca apa, trebuie să mergi frumos şi dacă dai de un obstacol, să-l mângâi, să mergi mai departe. Încearcă să stabileşti o religie prin care să trăieşti.

Spuneţi că nu puneţi preţ pe câştigurile materiale?
Probabil că nu pun preţ pentru că am, cât de cât, de la o lună pe alta mă descurc foarte bine. Nu am bani în bancă, nu vreau. Ajut multă lume la mine la ţară. Aici nu poţi să-l judeci pe celălalalt, dar sunt unii care au miliarde şi tot visează. E un fel de a fi, dar care nu duce nicăieri, pentru că altfel n-ai întâlni miliardari trişti şi cerşetori veseli. Uite-l pe Abramovich (Roman, oligarh rus - n. r.), care atunci când se plimbă cu iahtul are trei submarine şi nişte avioane mici deasupra să-l păzească. Ce viaţă e aia?
Nu mai staţi în Bucureşti?
Niciodată nu voi mai sta în Bucureşti. Am dat de natură, trăiesc pe pământ.

„O nouă viaţă“ şi o dragoste târzie 
Bebe Cotimanis revine la Acasă TV pe 2 februarie, de la 20.30, în telenovela „O nouă viaţă“, continuarea producţiei „Pariu cu viaţa“. Actorul spune că propunerea de a-l juca pe Traian a fost un miracol. „Eram într-o seară acasă şi mă gândeam că dacă aş reveni pe micile ecrane de la Pro, mi-aş dori să interpretez un bărbat cu probleme, cu un copil, care să trăiască o dragoste târzie şi aş vrea să joc alături de Carmen Tănase (Mara), fiindcă ne-am înţeles foarte bine“, recunoaşte actorul.

Fiindcă puterea gândului este extraordinară, după cum afirmă, producătoarea Ruxandra Ion i-a propus rolul, fără să ştie ce-şi doreşte. „Pe măsură ce se scriau episoadele, fără să comunic cu echipa, se scriau cum voiam eu. Trebuie să avem mare grijă ce gândim, că ni se întâmplă“, mai spune Cotimanis. Diferit de rolurile anterioare, Traian, îi oferă satisfacţii personale. „După toţi tâlharii şi bandiţii pe care i-am jucat, personajul este mai aproape de mine, mi se apropie de suflet“, îl descrie Cotimanis pe Traian.