INTERVIU Adrian Enache, cântăreţ: „Am fost confundat cu George Clooney, am dat şi autografe în numele lui“

Adrian Enache FOTO Antena 1

Adrian Enache, în vârstă de 50 de ani, a  explicat într-un interviu pentru „Adevărul“ de ce este specială noua emisiune de divertisment pe care o prezintă la Televiziunea Română, „Duelul Pianelor“, şi-a amintit de începuturile în muzică şi cât de greu a fost să scape de eticheta „băiatul de la Mamaia“, dar şi despre marea lui pasiune, fotbalul.

Adrian Enache a copilărit în „cel mai frumos oraş din lume“, Galaţi, şi încă mai are în nas mirosul de Dunăre. A jucat fotbal cu genunchii juliţi, pe un teren de pământ şi cu „o minge cu şiret“. Echipa lui era să piardă o finală cu Farul Constanţa după ce la pauză a început să cânte şi colegii s-au simţit atât de bine încât au uitat să se întoarcă pe teren. Şi în final a ales muzica, dar nu a renunţat la lumea fotbalului, face parte din Naţionala de Fotbal a Artiştilor şi este prieten cu oameni din această industrie. Într-un interviu pentru „Adevărul“ dezvăluie că le-a cântat la telefon lui Meme Stoica şi lui George Copos când erau în puşcărie. 

Cât despre muzică, Adrian Enache a povestit despre perioada Phoebus, despre legătura puternică pe care a avut-o cu Mihaela Runceanu şi apăsarea pe care a simţit-o după moartea ei, despre Festivalul Mamaia, unde a fost interzis din cauză că era „prea occidental“, dar şi despre industria muzicală de astăzi, în care, crede el, strălucirea artiştilor adevăraţi este umbrită de „baloane de săpun“.

Adrian Enache face echipă cu Paula Seling şi Ovi la Televiziunea Română, unde prezintă în fiecare sâmbătă, de la ora 16.00, emisiunea de divertisment „Duelul Pianelor“.

„Adevărul“: Ce înseamnă „Duelul Pianelor“?

Adrian Enache: Este o reală provocare pentru un tip ca mine, care este foarte spumos, care este tot timpul în căutare de nou şi de calitate. Eu am avut foarte multe oferte de emisiuni, însă singura pe care am acceptat-o a fost „Te cunosc de undeva“, care într-adevăr e o şcoală. Cât sunt de plimbat prin lume şi câte premii internaţionale am luat, tot am mai avut ceva de învăţat şi le mulţumesc colegilor de la Antena 1, care sunt absoluţi minunaţi. Cum spuneam, eu sunt tot timpul în căutări, tot timpul vreau să mă autodepăşesc, sunt tot timpul într-o competiţie, asta am moştenit-o de la fotbal. La momentul când s-a terminat „Te cunosc de undeva“ aşteptam o provocare, am lansat nişte doleanţe şefilor de programe de la Pro TV şi de la Antena 1.

Ce răspuns ai primit?

M-au apreciat foarte mult, sunt şi prieteni cu ei. Ştiau ce pot, mi-au zis că sunt acel one-man show veritabil pe care nu l-au mai văzut în ultimii ani în România, dar că trebuie să aşteptăm. „Măi, Adriane, nu avem încă ceva la nivelul tău. Tu eşti un brand mare, te apreciem, eşti un artist mare, dar nu avem încă emisiune pentru tine“, aşa mi-au spus. Eu am înţeles, alţii mai răutăcioşi îmi spuneau că nu vor să-mi dea emisiune, dar eu vedeam că pe piaţă nu a apărut ceva mai tare ca „Te cunosc de undeva“. Am tot aşteptat 2-3 ani, îmi doream altceva, show-ul meu, de tip Jay Leno, de seară, cum fac americanii.

Ar prinde acest gen de format în România?

Acum vreo 10 ani am avut o şansă, când s-a lansat Kanal D, am fost în echipa domnului Lazarov şi mi-a dat un super show, „Furori, furori“, cu balet, cu orchestra lui Pechea, Horia Moculescu se ocupa de aranjamentul muzical, deci oameni de o productivitate morală şi profesională desăvârşită.

Şi de ce nu a funcţionat?

Marele meu ghinion a fost că atunci Kanal D nu era cunoscut şi noi am fost generaţia de sacrificiu, care a trebuit să implementeze oamenilor faptul că există un post nou de televiziune. Mergeam din casă în casă prin ţară cu Ilinca Vandici, Adriana Trandafir, Cosmin Cernat, cu băieţii de la Vacanţa Mare, şi le dădeam oamenilor câte un premiu şi le spuneam de Kanal D, au învăţat, dar în câţiva ani. Pe mine m-a mulţumit acel show, ca dovadă că era calitativ din el s-au lansat emisiuni de sine stătătoare, precum „Olala“, de la Pro TV, care era o rubrică la mine în „Furori“. Am lucrat doi ani la acest show care nu avea audienţe foarte mari. Între timp a crescut Kanal D, dar nu mai e calitatea de la început. Am zis că făcând „Furori“ la Kanal D, acceptând provocarea „Te cunosc de undeva“, trebuie să fac şi altceva.

Şi a apărut „Duelul pianelor“. Cum s-a întâmplat?

Ovi a adus formatul din Norvegia, „Beat for beat“, de la ideea de a cânta la două piane, cum au făcut Paula şi Ovi la Eurovision, s-a născut această competiţie cu mine moderator. S-a lipit şi s-a format echipa ca un puzzle. Sunt oameni sufletişti şi profesionişti cum nu am mai văzut de mult timp, dar toţi pe felia lor sunt cei mai buni după părerea lor. Am avut şansa să nu luăm oameni la întâmplare sau pe prietenii. A fost atât de frumos că fiecare îşi ştie felia şi lucrează atât de bine.

Cu unii dintre ei am mai lucrat, de exemplu la „Vara pe val“, unde am mai dat o „probă“, când la ora 20.30 nu era nimeni pe plajă şi menirea mea era să adun public cu jumătate de oră înainte de emisiune, deşi nu mi-o cerea contractul.

Şi de ce o făceai?

Mă rugau: „Adrian, fă ceva că nu putem începe emisiunea cu plaja goală.“ Şi eu făceam, din pură pasiune. Începeam să fac beat box, să spun bancuri, lumea se aduna. Unii dintre oamenii de la TVR au făcut parte şi din echipa mea de atunci şi ştiu ce poate nebunul, aşa mă alintă ei, iar când au văzut că eu sunt propunerea pentru prezentator s-au bucurat şi au venit cu toată forţa. Dani Constantin e la sunet, cu el lucrez de când m-am lansat, el mi-a scris şi primul meu hit „Moartea mea e dragostea“.

Controversatul hit.

Da, a stârnit controverse pentru că avea un ritm balcanic, cam prima manea, spuneau ei, dar era genul ăla turcească, frumoasă, nu ce e în ziua de azi maneaua. Deci s-a sudat o echipă minunată cu care eu am mai lucrat pe parcursul anilor, noutăţile pentru mine au fost Monica Tilda, scenarista, care a fost la Pro, şi bineînţeles Paula şi Ovi, care sunt o surpriză extraordinară.

„De multe ori mi se spune că sunt arogant“

De ce spui asta?

Sunt sigur că emisiunea asta îi va schimba pe ei şi ca artişti, şi ca oameni. Eu aveam o percepţie a mea despre Paula Seling, credeam că este o voce foarte bună, dar care nu transmite absolut nimic pentru că este rece. Despre Ovi nu ştiam foarte multe, îl apreciam ca artist. Spre stupefacţia mea, de când am început să lucrăm, s-au schimbat total oamenii, Paula e cea mai caldă persoană de pe pământ şi e foarte pricepută pe partea tehnică, ştie tot.

Emisiunea asta e ca o operă a meşterului Manole, se creează tot ce e mai bun şi după aia putem să murim, lăsăm în urmă ce a clădit meşterul. Toate energiile au fost pozitive, oamenii minunaţi şi sunt fericit că am reuşit să creez un liant între mine, Paula şi Ovi. Dacă îi întrebaţi pe ei de mine vor vorbi la modul superlativ, aşa cum o fac şi eu acum, deşi probabil nici ei nu aveau percepţia pe care o au acum despre mine. De multe ori, din apariţiile TV, mi se spune că sunt arogant, dar nu e adevărat, eu şi prin momentele grele prin care am trecut am continuat să cânt, să dansez, să merg la emisiuni.

Adrian Enache face echipă cu Paula Seling şi Ovi FOTO TVR

Eu sunt tot timpul vitaminizant, eu sunt optimist, chiar dacă am probleme nu pot fi trist, mă încarc pozitiv, există şi o glumă pe piaţă: Se încarcă pozitiv de la Catenă. Nu, nu! Catena îşi ia de la mine. Am o generozitate! Se spune că un artist are o faţă acasă şi una pe scenă, eu nu am altă faţă, eu sunt la fel tot timpul, din acest motiv mie îmi e foarte uşor să cuceresc toată lumea. Am sute de exemple, când călătoresc, pe aeroporturile internaţionale fac show, înnebunesc ăia.

Un exemplu?

La New York s-a adunat lumea la un magazin şi au chemat Fox Channel să mă filmeze. M-am dus să negociez cu un indian să-mi dea un portmanteau mai ieftin şi am început să cânt în indiană şi i-am adunat pe toţi în jurul meu. Pe aeroport la Manchester era un scoţian mai aspru şi am început să-i spun: „It’s nice to be important, but it’s more important to be nice“, se uita ăla la mine. (Râde) Mici exemple. Am această generozitate, acest talent de la părinţi şi de la Dumnezeu. Iar Paula şi Ovi simţind această căldură au preluat-o şi s-au modificat. Ei acum sunt foarte calzi, foarte generoşi, să îi vedeţi cât sunt de fericiţi când vin la filmări.

Ovi, Paula Seling şi Adrian Enache FOTO Ioana Hameeda/TVR

„Se umflă cu pompa nişte oameni care nu au nicio treabă cu meseria asta“

Ce are diferit această emisiune?

În primul rând, avem un band cu care cântă absolut toată lumea, în emisiunea asta nu o să vedeţi vedete de carton pentru că o să le fie teamă să vină, aşa cum multe sunt consacrate, internaţionale şi nu vin la „Te cunosc de undeva“ pentru că este foarte greu, pentru că acolo vede lumea dacă te poţi numi artist sau vedetă cu adevărat. Cânţi live, dansezi, în plus trebuie să ai cunoştinţe de cultură generală aprofundate, apare fenomenul de jam-session, care nu poate fi controlat niciodată pentru că se naşte din inspiraţia fiecărui artist la momentul respectiv. Deşi emisiunea nu este în direct, s-au filmat momente care au rămas aşa, nu s-au tăiat la montaj. Şi mai ales sunt invitaţi oameni care chiar reprezintă valori mari din România, actori, interpreţi, dansatori, oameni care chiar au făcut ceva pentru ţara asta şi fac în continuare. Invitaţii sunt de super calitate.

Venim pe un drum deschis de Dan Bittman la „Dănutz SRL“ cu mult profesionalism, cu mult bun simţ şi cu un nivel ridicat. Am avut două momente cu Adrian Păduraru, ne-a emoţionat pe toţi, a încercat un gen de rock, blues, a povestit despre drama omenirii, despre drama unui artist care este punctual la întâlnirea cu moartea, mai ales că am pierdut foarte mulţi artişti în ultima perioadă. Am plâns toţi, a fost un moment live. Forma crudă a emisiunii rămâne, nu se prelucrează absolut nimic. Mi-a cântat Luminiţa Anghel „Mi-e frică“, Monica Anghel a cântat „Te iubeşte cineva“, am rămas fără cuvinte, oameni şi momente de artă pură, care din păcate nu se mai întâlnesc prea des la televizor.

Ovi şi Adrian Enache FOTO Ioana Hameeda/TVR

De ce?

De vină sunt cei care promovează, cei din capul listei, cei care conduc, cei care duc poporul român într-o zonă submediocră pentru a-l putea conduce.

Pentru că pentru aceşti oameni televiziunea este în definitiv o afacere ca oricare alta.

Este o afacere şi eu m-am infiltrat la un moment dat în structuri politice şi am înţeles că directiva unora era să tâmpească poporul cu televizorul pentru a fi mai uşor de manipulat. Ce vrea românul? Dă-i sămânţă, dă-i ţigănie, dă-i femei uşoare, dă-i scandal, ce e mai urât din om şi din român. Românul e foarte păcălit, lucrurile sunt foarte regizate. Dă-i omului şi prăjituă să vadă că viaţa are şi prăjituri nu numai resturi menajere. Noi am trăit şi trăim foarte bine...

Care noi?

Noi cei care am promovat bunul gust, fiecare are publicul lui. Eu, de exemplu, doresc să atrag cât mai mulţi tineri şi, în general, de toate vârstele. Eu am în mână şi publicul foarte tânăr, copiii mă ştiu din reclamele Catena – „Uite-l pe Adlian de la Catena“ –, şi acum au şansa să se uite şi la emisiunea asta, să audă muzică bună. Acum se mai întâmplă ceva, sunt anumite melodii lansate de tinerii dintr-o anumită gaşcă, care nu prea cântă decât la radio, se difuzează numai piesele lor pentru că ştim care e mafia, şi în momentul în care oamenii mari o cântă e cu totul altceva şi încep să apară glumiţele, că sună mai bine decât originalul. E adevărat, dar aşa putem constata că se umflă cu pompa nişte oameni care nu au nicio treabă cu meseria asta şi eu sunt hotărât să tai în carne vie, aşa cum am făcut toată viaţa. Nu menajez pe nimeni şi când văd că sunt minţit cu regularitate. Eu scot pălăria doar în faţa artiştilor mari şi autentici din România. Din păcate nu sunt mulţi şi cei care sunt cu adevărat valoroşi sunt daţi la o parte de baloane de săpun.

Eu când am văzut spectacolul făcut de colegul meu Ovidiu Comornic la Sala Palatului, cu Angela Similea, Adrian Daminescu, Mirabela Dauer, Luminiţa Anghel... A fost arhiplin, 6.000 de spectatori, lumea striga: „Vă iubim, ne e dor de voi, ne e dor de muzica românească a noastră.“ Deci despre ce vorbim? Mai avem o şansă şi dacă vor mai apărea emisiuni de genul „Duelul Pianelor“ cu atât mai bine.

„Relaţia cu Iuliana Marciuc e de Hollywood“

Dar există şi situaţii în care tineri talentaţi nu răzbesc în industria muzicală.

E adevărat, în afară de cei care s-au lansat pe vremuri şi cântă foarte bine, Andra, Nico, Delia, care confirmă şi au muncit mult pentru a fi pe toate buzele, e foarte greu în ziua de azi să te lansezi. Şi mie mi-a fost foarte greu, ani la rând am fost „băiatul de la Mamaia, gălăţeanul ăla“, abia după 10-15 ani, timp în care am făcut Revelioane, concerte, au început să-mi spună Adrian Enache.

O să şi lucrezi în acelaşi loc cu Iuliana Marciuc, vă vedeţi şi la muncă, şi acasă. Cum merge relaţia?

Noi nu prea ne vedem, ăsta e secretul, dacă te vezi des se duce. Ea e plecată cu emisiunile ei, eu cu turneele mele. De 21 de ani e ca la Hollywood, dacă ar fi zi de zi nu cred că ar ţine, şi ea e de aceeaşi părere cu mine, e vorba de respectul reciproce, să ştii valoarea celuilalt. Ea e cu fanii ei, îmi trimite poze, se pozează cu diverşi bărbaţi frumoşi, eu îi trimit poze cu fanele mele. Cine te-a pus să te încurci cu George Clooney. (Râde) La un moment dat aveam părul tuns mai scurt, grizonant, şi eram în Tel Aviv, George Clooney era pe un panou şi chiar semănam cu el, eram îmbrăcat într-un costum, cu o cămaşă albă descheiată. Eram cu Teatrul Tănase şi la un moment dat, când ne controlau bagajele, pe mine m-au scos din rând şi mi-au zis: „Mister Clooney, please.“

Şi ce ai făcut?

Ce, eram prost să-i spun că nu sunt Clooney? Mi-au cerut autografe, „OK, sure.“ Şi m-am semnat George Clooney. S-a dus vorba, în 5 minute toată lumea s-a strâns în jurul meu, mă întrebau de ce am atâtea bagaje şi le-am zis: „I’m George Clooney, I’m a superstar, lots of clothes, lots of shoes.“ Râdeam! Prima dată când m-au luat, ăştia nu ştiau de ce şi a început Alexandru Arşinel să glumească: „Ce, mă? Ai furat prosoape de la hotel? M-ai făcut de râs.“ În avion am luat vin şi am pus filme cu Stela Popescu, de când era tânără. Ea plângea şi zicea: „Ce bună eram, ia mai toarnă nişte vin.“ Îţi dai seama, se uita la filmele cu ea când era tânără.

Galaţi, cel mai frumos oraş din lume

Ai copilărit în Galaţi. Cum a fost?

Galaţi era cel mai frumos oraş din lume, mergeam foarte des pe faleză şi am şi acum în nas mirosul de Dunăre. Frumos de tot, am fost fotbalist acolo, îmi plăcea cum mirosea iarba de dimineaţă când începeam antrenamentul, stropitorile udau iarba, iar mirosul ăla era o plăcere.

De unde pasiunea pentru fotbal?

Spărgeam bibelouri prin casă pe la 3-4 ani şi părinţii m-au dat la fotbal, am ajuns în UEFA ‘86, dar nu am mai făcut performanţă în fotbal, ci în muzică.

Părinţii te-au îndrumat spre fotbal şi tot ei te-au convins să te retragi.

Ei voiau să învăţ, până la urmă am făcut două facultăţi.

O finală de fotbal aproape ratată din cauza muzicii

Îţi mai aminteşti prima intrare pe teren?

Eram cu genunchii juliţi, de mic îmi plăcea să atac poarta, mă băteam cu fundaşii adverşi, şi meciurile le jucam pe terenuri de pământ, aveam mingi cu şiret, îţi dădea una d-aia în cap...Dimineaţa alunecai că era pământul ud, te juleai, îţi curgea sânge, sângele amestecat cu pământ, dar nu mai conta, era bucuria atât de mare! După aia am ajuns la FCM Galaţi, club profesionist, antrenamente, turnee. Eram la o finală de juniori la Mangalia, jucam cu Farul Constanţa, era 0-0 la pauză, am venit la vestiar şi eu am început să cânt, Abba, Bonnie M, toţi colegii au uitat de meci, au început să cânte, să danseze, să bată ritmul. Arbitrul era pe punctul să fluiere şi am fi pierdut cu 3-0 pentru că nu ne mai întorceam de la cabină. A venit antrenorul, ne-a certat: „Bă! Du-te la muzică dacă nu ţi-e gândul aici.“

Şi te-ai dus la muzică. Ai început cu rock-ul.

De prin liceu cântam rock, mi-am dat seama că am o voce naturală, puternică, 10-15 ani am cântat cu cea mai bună trupă din oraş, Phoebus, mi-am antrenat vocea cu AC/DC, Scorpions. Am început cu rock, după care m-a remarcat Mihaela Runceanu la un spectacol de Paşte, unde au venit şi vedete de la Bucureşti. Trupa Phoebus câştigase şi Baladele Dunării, un fel de Cenaclul Flacăra, doar că era făcut de Lucian Avramescu, prima dată am câştigat trofeul cu „Bună seara, iubito“, după aia a luat-o Loredana. Atunci Mihaela Runceanu mi-a zis: „Eşti prea frumos şi prea talentat să stai în mizeria asta.“ Rockerii erau mai neîngrijiţi, muzica rock nu se dădea la TV. „Vino să te fac vedetă de televiziune calumea, un cântăreţ cunoscut.“ Am făcut canto cu ea trei ani şi m-a aruncat în luptă la Mamaia, în ’89, din 300 de candidaţi am ajuns în primii 10 cu Aurelian Temişan.

Publicitate în loc de Adrian Enache

Spuneai că Mihaela Runceanu ţi-a schimbat viaţa.

Da! Era o profesoară foarte bună şi o femeie deosebită. Eu în noaptea aia dacă nu plecam...Făcuserăm o întâlnire de clasă şi ea îmi zisese să rămân la Bucureşti, să dorm la ea, dar eu am zis că trebuie să plec, dimineaţa aveam ore. Şi în seara aia s-a întâmplat, unul dintre cei care fuseseră la întâlnire s-a întors mai târziu să-i ia viaţa. Dacă eu rămâneam acolo nu mai venea şi cine ştie...ăsta a fost destinul.

Ai simţit vreo apăsare?

Da, aşa interioară, eu trebuia să fiu la şcoală a doua zi şi mi-am urmat menirea mea. Dacă ceva mi-ar fi spus să rămân...eu am ajuns cu bine şi dimineaţa am aflat că a fost omorâtă.

Aminteai de Mamaia, unde prima dată ai fost descalificat.

M-am calificat în finală, dar am fost descalificat pentru că eram prea occidental, la Bucureşti se trasaseră nişte sarcini, plus că eu veneam din zona rock, eu nu suportam costumul. Am cântat foarte frumos, sala era în delir, dar eu dansam, aveam mişcările alea animalice din rock, nu se pomenea aşa ceva în perioada aia.

Ai suferit?

M-au lăsat, am cântat, m-am bucurat de succes, dar pe post nici nu m-au dat, au băgat publicitate când au văzut ce fac. Tăiaţi-l că ăsta e cu Occidentul, învaţă la prostii. Nu am suferit, eram prea tânăr, nici nu mi-am dat seama, şi ştiam că anul viitor o să merg iar, ştiam că sunt bun. Şi aşa a fost, anul următor m-am lansat cu Laura Stoica, păcat că ea nu mai e, îmi aduc aminte de ea de fiecare dată, la fiecare 10 octombrie când e ziua ei, pentru mine nu a murit, nici ea, nici Mădălina Manole, niciunul.

La Revoluţie aveai 23 de ani. Ai resimţit-o în vreun fel?

Eram tot cu muzica, nu a fost cine ştie ce la Galaţi, nu am simţit tot dintr-o inconştienţă a tinereţii, probabil că dacă eram la Bucureşti mă duceam cu vreo gaşcă să facem pe eroii, cum văzusem în filme. Nu conştientizam.

Deci pentru tine nu s-au schimbat prea multe după Revoluţie.

Eu trăiesc după principiile mele de viaţă, fac exact ce-mi doresc, iau de la viaţă doar ce e calitativ, bun, ofer dragoste celor din jur, copiilor mei o educaţie aleasă şi îi învăţ să fie generoşi ca mine. Nu m-am schimbat, am nişte părinţi minunaţi care mi-au dat o educaţie sănătoasă, ştiu să aleg neghina din grâu, ştiu ce e bun şi ce e rău pentru mine şi pentru ceilalţi.

„Am făcut facultatea de Psihologie după ce m-am îndrăgostit de o profesoară“

Spuneai că ai făcut două facultăţi, ştiu doar de Politehnică.

Politehnică, inginer Metalurgie, şi Psihologie-Filosofie, începută la Mediaş şi continuată la Bucureşti, care m-a ajutat în relaţia cu publicul.

De ce ai făcut Psihologia?

Pentru că m-am îndrăgostit de o profesoară de Psihologie, ne-am şi iubit. Am început şcoala de pilotaj la Mediaş, acolo făceam cursuri de psihologie şi m-am îndrăgostit de profesoară.

Adrian Enache, în studioul Adevărul Live după ce Naţionala de Fotbal a Artiştilor devenise campioana mondială a anului 2014 FOTO Sever Gheorghe

„Le-am cântat la telefon lui Mihai Stoica şi lui George Copos cât au fost la închisoare“

Ce părere ai despre situaţia actuală a fotbalului românesc?

Care fotbal? Nu există! Foarte prost, dezastru.

Şi tu eşti dintre cei care cred că nu se vor mai naşte fotbalişti ca cei din Generaţia de Aur?

Se nasc, dar mor înainte de vreme, pentru că nu sunt gestionaţi corespunzător. Singurul care face treabă în România este Hagi cu Academia, a ştiut să-şi dozeze eforturile şi posibilităţile financiare spre munca cu tinerii, pentru că el a pornit de jos, a fost un copil sărac şi atunci le-a insuflat şi copiilor să joace, să muncească mult. La Academie chiar se munceşte şi chiar există rezultate. Dar din păcate suntem tributari încă acestei gândiri submediocre a românului: dacă vine de la Hagi să nu-l luăm, că Hagi e cu Gică Popescu, sunt cumnaţi şi echipa care trebuia să vină la conducerea Federaţiei. Deci nu contează că sunt mari legende ale fotbalului şi au fost căpitani pe la Barcelona, nu contează. Ăştia care nu au nicio legătură cu fotbalul, care au fost puşi în funcţii politic, vin şi întrerup canalele celor care chiar fac fotbal şi promovează fotbalişti. D-asta nici nu avem fotbal la ora asta, există tot felul de certuri, că nu-i promovează fotbaliştii doar pentru că vin de la el. Toţi preşedinţii de cluburi caută fotbalişti de-a gata, din ţări mai sărace, pe bani puţini, nu mai au răbdare să crească un fotbalist care să dea rezultate peste ani. Ne grăbim.

Cu Mihai Stoica ai fost coleg.

Am fost colegi în facultate, jucam fotbal împreună, a fost preşedinte la Oţelu şi pe mine m-a pus preşedinte onorific.

Mai ţineţi legătura?

Da’ cum? Cât a fost la greu i-am mai cântat la telefon, i-au dat lacrimile, acolo era cu George Copos, le mai cântam eu la telefon. Bine că au trecut, au scăpat, le doresc mult succes. Inginerii metalurgi au spiritul ascuţit, tot ce spune el incită, cum şi tot ce spun eu în muzică incită.

Te-a deranjat vreodată eticheta de „sex simbolul muzicii româneşti“?

Cum să mă deranjeze? Este o onoare, eu sunt fericit, am succes mare peste tot, parcă acum mai mare decât altădată. Asta le povesteam prietenilor, la 20 de ani, la 30, la 40 nu m-a văzut nimeni, acum mă văd toţi şi vin tot mai multe contracte de publicitate şi multe firme îmi solicită imaginea în fiecare zi. Şi chiar le spun: „Domne, dar eu nu am apărut acum, de 20 de ani sunt.“ Şi ei îmi spun că acum sunt mult mai interesant, acum am contracte multe, concerte multe, am emisiune.