FOTOGALERIE Leonard Doroftei: „L-am bătut pe unul şi fratele lui m-a dus la box“
0La fel de direct ca în ring. La fel de fericit ca atunci. La fel de iubit întotdeauna. În faţa dumneavoastră, Leonard Doroftei...Pe Doroftei l-am găsit de vorbă cu soţia lui, pe terasa localului său din Ploieşti. Fac asta de 17 ani. Nimic, însă, nu te lasă să înţelegi că s-a schimbat ceva în entuziasmul cu care se privesc.
''OK!": Te-ai repliat bine. Ai terminat cariera şi ţi-ai construit aici viaţa.
Leonard Doroftei: Mi-am găsit drumul. În fiecare seară e sâmbătă. Din cel mai bun boxer am devenit cel mai bun cârciumar.
Asta mi se pare aproape la fel de spectaculos precum cariera ta. Felul în care ai ştiut să decizi că ajunge.
Am tot ce e mai frumos pe lumea asta. Am o afacere de succes. Am o familie minunată. Mă plimb prin lume. Lumea mă iubeşte. Ce-mi mai trebuie?
(Click pe imagini pentru FOTOGALERIE)
Pe mine mă fascinează cum te-ai apucat tu de box, Năstase de tenis şi Hagi de fotbal.
Dacă nu găseam sala de box, rămâneam un bun bătăuş. Întâmplarea... L-am bătut pe unul, şi fratele lui m-a dus la box.
Şi întâmplarea prin care ţi-ai cunoscut soţia?
Ne-am întâlnit la mătuşa mea, care era naşa părinţilor ei.
Cum se construieşte o viaţă din detalii! Puteai să n-ajungi acolo.
Da, păi nu mergeam prea des la ea. A fost o întâmplare. Nu ştiu dacă am mers de două ori în viaţă. În una dintre dăţi mi-am întâlnit soţia.
În ce moment al vieţii tale suntem acum?
Am trecut de 40 de ani. Văd altfel viaţa, dar mereu am fost agitat.
Te-ai însurat devreme.
La 24 de ani. Atunci mi‑am găsit fata care e sufletul meu.
Nu te-a mai tentat nicio o femeie de atunci până acum?
Mă faci să vorbesc prostii. Sunt om însurat. Am 17 ani de căsnicie. Atât de legat sunt de ea, încât nu ştiu dacă mi se putea întâmpla ceva mai frumos în viaţă.
Mai important decât titlul mondial din box?
Nici nu se compară. Soţia mi-a oferit copiii. Aceştia sunt cele mai mari trofee în viaţă.
Nu ţi se pare plictisitor să fii tot timpul un om fericit?
Trebuie să ştii să întreţii fericirea, ca să nu devină plictisitoare. Altfel, îşi pierde licărirea. Până acum nu s-a întâmplat.
De ce-ţi e dor, Dorine?
Nu-mi e dor. Dar dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face aceleaşi lucruri. N-aş schimba mai nimic.
Ţi-ar ieşi şi a doua oară?
Cred c-ar ieşi mai bine. Cu un pic de experienţă în plus. Bunul-simţ m-a ajutat să realizez tot.
Nu te-a incomodat bunul-simţ?
E adevărat că, dacă aş fi avut puţină nesimţire, aş fi făcut poate bani mai mulţi.
Te întreb pentru că, uite, şi Lucian Bute pare un băiat cu bun-simţ.
El trăieşte într-un alt grup. Are altfel de prieteni în jurul lui. A ştiut să-şi managerieze bine cariera.
Tu n-ai ştiut?
Am ştiut din altă latură. Din cea sportivă. El, din cea a afacerilor. Acum toată lumea interpretează că aş avea ceva cu el.
Eu am reţinut că aţi fost şi prieteni la un moment dat.
Nu. Suntem din generaţii diferite. Eu am venit cu canadienii aici. Ei l-au luat acolo şi bravo lui. Nu datorită mie, datorită calităţilor lui. Acum am vorbit despre nişte meciuri de-ale lui, gândind că va fi nevoit să intre în America şi acolo vor fi altfel de boxeri. Unii au înţeles, alţii nu.
Nu-ţi e dor de prim-plan?
Nu. Acum sunt cel mai fericit. Nu mint. Mi-am găsit acest loc. Nu aş fi putut găsi altceva să mi se potrivească mai bine. E exact ce mi‑am dorit. Eu pentru asta m-am întors, ca să fiu printre ai mei.
Finalul carierei tale l-ai fi făcut altfel?
Nu ştiu. A fost un final...
Ai încheiat bine?
Am încheiat cu un meci de titlu mondial. Am încheiat bine. Dacă psihic aş fi fost mai bine, aş fi terminat altfel. Şefii de la Interbox m-au făcut să-mi dau seama că pentru ei sunt doar o piesă. Atunci am decis să plec acasă. Terminasem cu dorinţa de a fi din nou campion. M-am dus totuşi la meci, nu mi-am dorit să-l câştig. Dar nici să-l pierd.
Se câştiga mai prost pe vremea ta?
Am câştigat bine. Apoi am investit banii. Aici, în familie, în mine. Tot investiţie e. M-am plimbat. Mi-am împlinit nişte visuri. Mi-am luat maşina care mi-a plăcut. Mi-am făcut casa care mi-a plăcut. Am făcut lucruri frumoase.
Dintre visuri, a mai rămas vreunul?
Să mă duc în Hawaii. Şi o să mă duc.
Dorine, te întreb în final ce o voi întreba şi pe soţia ta. Alege-ţi un moment pe care ai vrea să-l retrăieşti.
Cele în care s-au născut copiii mei. Acum au crescut şi-mi e dor să-i văd din nou mici. Cam asta e.
"Am tot ce e mai frumos pe lumea asta. Am o afacere de succes. Am o familie minunată. Mă plimb prin lume. Lumea mă iubeşte. Ce-mi mai
trebuie?''
Leonard Doroftei fost sportiv
„Am construit succesul împreună"
Nu v-aţi gândit să vă mutaţi în Bucureşti?
Monica Doroftei :A fost o dorinţă a mea, pentru copii în special. Voiam să-i dăm la Şcoala Americană din Pipera. Nu s-a întâmplat, el fiind foarte îndrăgostit de oraşul nostru. N-a putut. Cât de mult mi-am dorit eu şi cât de mult mă iubeşte pe mine, a zis: „Asta nu!".
Plecând de la conceptul femeii din spatele bărbatului puternic, cine ia deciziile importante?
E adevărat că de multe ori propunerile făcute de mine se soluţionează cu „Da". Dar nu sunt eu creierul. Bine, el o să spună că sunt. Dar hotărârile le luăm împreună.
Cum e Leonard acum, după mulţi ani de când s-a lăsat de box? S-a liniştit sau îi mai e dor?
Cred că undeva rămâne dorul. Toată viaţa o să vrea să intre într-o sală de box şi să-şi amintească. Dar afacerea, noi, copiii, toate acestea îi ocupă timpul. Copiii au crescut. Doi dintre ei sunt la adolescenţă. Unul are 16 ani. Celălalt, 13. E un moment când prezenţa lui e foarte importantă. Deci e foarte ocupat. N-are timp acum să se gândească la cariera pe care a avut-o. Oricum, înapoi nu se mai întoarce.
De ce trei copii?
Aici a fost decizia mea. El nu-şi dorea foarte tare încă un copil. Au venit băieţii şi, după ei, eu am vrut foarte mult o fetiţă. S-a întâmplat şi, spre norocul nostru, a fost cum am vrut: o fetiţă.
Şi înţeleg că aici v-aţi oprit.
Da. Îi mulţumim lui Dumnezeu, avem trei copii superbi şi ne e bine aşa, în echipa asta.
Cum au negociat celebritatea tatălui lor? Întreb pentru că uneori nu e uşor de dus.
În special cel mare a avut probleme serioase. De cum a venit în România, de la zece ani, s-a luptat mult din cauza asta. Pentru că tot timpul a fost copilul lui Doroftei. N-a fost Adrian. E greu pentru copil să trăiască în umbra unui om puternic. Chiar dacă e tatăl tău. Chiar dacă te mândreşti cu el. Acum copiii s-au obişnuit cu el, iar el a început să-şi croiască drumul lui. Participă la diferite cursuri, se luptă mult şi îşi doreşte să facă o carieră în politică. O să studieze Dreptul.
Şi ceilalţi?
Alex îşi doreşte să fie medic. Vrea chirurgie plastică. Aşa a zis, ca să fim frumoşi toţi, toată viaţa. Iar Vanessa vrea să fie şefă.
Mi se pare normal.
Nu contează în ce domeniu, ea asta vrea să fie. Are şapte ani. E ambiţioasă. Bine, toţi sunt. Sunt copii foarte buni.
Tu şi Dorin aţi început relaţia în perioada în care el încă nu devenise celebru.
Înainte de Olimpiada din 1992. Era deja un sportiv bun, dar eu nu auzisem de el. Nu mă interesa foarte mult partea asta a vieţii lui, că e boxer. Mie mi-a plăcut felul lui de-a fi. Un tip jovial, care mă făcea să mă simt fericită când îl priveam.
Trecând prin atâtea, s-a mai schimbat? A devenit mai serios? L-a mai îngândurat viaţa?
L-a pus pe gânduri. Dar în particular, cu mine, este acelaşi om. Face orice ca familia noastră să fie unită şi fericită. Pentru el, asta e important: ca noi să fim fericiţi.
Te-a deranjat vreodată eticheta de „soţie a lui Doroftei"? Să fii considerată doar în relaţie cu reuşitele lui...
Nu. O să-ţi explic şi de ce. L-am cunoscut la 16 ani. Nu aveam o carieră. Eu aşa am crescut, lângă el. Am fost tot timpul în spatele lui şi m-am străduit să-i fie bine. Am construit succesul împreună.
Dintre toate momentele pe care le-aţi trăit, alege unul. Care e primul care-ţi vine în minte şi pe ai vrea să-l retrăieşti? Primul.
Uite, momentul în care am rămas însărcinată prima dată. Primul copil. A fost ceva fantastic. Bucuria pe care am văzut-o pe chipul lui. Expresia aceea n-am revăzut-o de atunci.
"E adevărat că de multe ori propunerile făcute de mine se soluţionează cu «Da». Dar nu sunt eu creierul.''
"L-am cunoscut la 16 ani. Nu aveam o carieră. Eu aşa am crescut, lângă el. Am fost tot timpul în spatele lui şi m-am străduit să-i fie bine.''
Monica Doroftei femeie de afaceri
Se încarcă comentariile...
