EXCLUSIV B'ESTFEST 2012 Royksopp, la vânătoare de vampiri prin Centrul Vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Royksopp, cea mai titrată trupă electro-dance norvegiană, pentru unii cel mai important invitat de anul acesta la B'Estfest, a adunat mii de fani pe izlazul din Tunari înainte de a experimenta câteva povești cu vampiri și alte legende, culori și arome locale.

Cerebrali, faimoși pentru genul chill-out care asigură, de regulă, atmosfera glacială a cluburilor sofisticate din Amsterdam sau din Londra, Royksopp sunt definiția glam a vanității contemporane. Deși soundul lor este aproape abstract, ca sunetele venite din cea de-a șasea dimensiune, se simt cumva optzeciști și nostalgici, în sensul că au un adevărat fetiș pentru sintetizatoare, iar sunetul clapei îl au înscris, cel mai probabil, în ADN. "Muzica electronică trebuie să continue să aibe suflet și sensibilitate", spune Torbjørn cu câteva minute înainte de a urca pe scena B'Estfest, ascultând țipetele celor câteva zeci de mii de fani care-i chemă la show. Peste câteva minute totul avea să explodeze, cu sintetizatoare inventând universuri bizare și sound Bergen Wave măturând o mulțime permanent luată prin surprindere. "E timp puțin, haideți, să pregătim camerele", îmi spune Torbjørn Brundtland, în timp ce Svein Berge, cu o glugă trasă pe cap, face câteva fotografii pentru albumul personal. "Nu avem nevoie de cameră, e presă scrisă!" A, râde, el, școala veche...

image

Adevărul: Nu chiar, dacă ne gândim și la un mediu ultramodern, Internetul. Royksopp, de altfel, mizează pe mediul virtual, cu pagini dedicate, o comunitate online destul de mare, Facebook, MySpace... Credeți că ar mai fi posibil ca o trupă care se lansează acum să aibă succes fără promovare pe Internet?
Torbjørn Brundtland: O trupă fără Internet? Sună chiar ca un nume de trupă de fapt! În primul rând, încă mai cred că granițele geografice sunt definitorii într-un anumit fel, în măsura în care tușa locală nu numai că se bazează pe cultură, dar depinde chiar și de datele fizice ale unui loc, fie că este vorba de o junglă sau de cine știe ce scenariu fantasmagoric. Toate influențează într-un fel ceea ce ești și ceea ce faci. Asta nu înseamnă, însă, că în copilăria pe care am petrecut-o în Norvegia nu făceam scenarii aspirând la muzica tehno din Detroit, din care încercam să mă inspir. Prin 1991, trupele norvegiene își doreau un sound londonez, de pildă, ignorându-și, de fapt, identitatea, care ulterior s-a dovedit a fi miza cea mare. Să nu uităm că Bjork a devenit faimoasă, înainte de toate, pentru accentul ei, moment care a cam schimbat abordarea generală. Trupele norvegiene care au devenit cunoscute internațional au început să atragă atenția prin identitate. N-aș spune chiar autenticitate. Identitate. Păstrând, deci, culoarea locală, muzica devine disponibilă într-un mediu fără granițe, internetul. Poți rezista fără el poate numai dacă ești un artist clasic și ai la dispoziție mai multe alte canale de comunicare către un public destul de bine definit. Dar, dacă faci muzică electronică sau indie... Sigur, fiecare e liber să-și gândească strategia. Poate că unii încă mai imprimă pe casete. Am și eu câteva casete acasă și încă le mai ascult din când în când. Dar nu, nu văd cum ar putea să devină o trupă foarte mare în acest moment fără să se promoveze pe Internet.

Vorbind despre specificul național... Sunteți pentru prima oară în România. Poate ați apucat să experimentați ceva culoare locală...
Pentru un tip care vine din Norvegia, o impresie destul de serioasă o dată ajuns aici este temperatura. E fierbinte. Chiar am reușit să adorm în soare aici, în spațiul de festival de la Tunari și, din fericire, folosisem ceva creme de protecție solară, altfel aș fi arătat acum ca o roșie incandescentă. Țara asta a reușit să mă surprindă în mod pozitiv. Evident, știam căte ceva despre România. Nu aș vrea să supăr pe cineva, dar aș vrea să-ți răspund cu sinceritate. Pentru mine, România era o țară săracă economic și foarte bogată cultural, plină de povești despre comunitatea minoritară rromă, pe care o cunoaștem și noi din mici istorii norvegiene, și, nu în ultimul rând, știam cam tot ce se poate ști despre vampiri. Chiar ne-am așezat ieri la o masă într-un restaurant de prin oraș și am privit trecătorii, încercând să ne dăm seama care dintre ei este vampir și care nu. Iar asta nu-i o chestie ușoară, pentru că în lumina zilei arată cu toții la fel, perfect normal, abia noaptea le cresc colții și abia atunci îi poți deosebi (râde, subliniind stereotipul doar cât să pară un băiețel care a descoperit un mare secret). E mai greu decât ți-ai imagina! Dar am descoperit vampirii, și noi am fost uimiți! Ne-am și înșelat uneori. Era un tip cu care ne-am imprietenit și am hotărât că în niciun caz nu poate fi un vampir, dar după miezul nopți....

Și unde erați mai exact la miezul nopții?
În Centrul Vechi al Bucureștiului!

Locul perfect pentru o vânătoare de vampiri...
(Râde...) Ca să închei, înainte de a cânta aici știam multe despre România, desigur, nu este vorba de o cunoaștere profundă, ci de cea mai superficială dintre ele. Nu am făcut nico cercetare, așa cum poți să-ți dai seama. Sunt doar lucruri care, într-un fel oarecare, au ajuns până la mine. Sunt și altele, însă, pe care le-am căutat. Îmi place foarte mult sunetul de vioară în compozițiile românești, muzica tradițională...

Spuneați că muzica electro-dance trebuie să aibă suflet ca să mai poată avea vreo importanță pentru public. Asta deși muzica voastră pare făcută de extratereștri, iar printre teme aveți și câteva cu care se poate empatiza cu greu, cum ar fi iubirea unei femei cu un robot... Nu că nu s-ar mai fi încercat asta, încă de la începuturile synth-ului... Dar despre ce "suflet" vorbim? Putem presupune că există genuri care și-au pierdut complet sufletul?
Este un subiect foarte-foarte delicat, pe care cu greu ai putea să-l judeci dacă nu iei în considerare toate variabilele sale. Gândește-te numai că există tipi care, pe măsură ce îmbătrânesc, nu se mai regăsesc în stilurile actuale - care, de altfel, chiar răspund altor structuri de „suflet". Aceștia o spun mereu, gândesc sincer că muzica a pierdut ceva. Atât sufletul, cât și identitatea, se transformă în permanență și pot fi exprimate în foarte de multe moduri. Când spun "suflet", nu mă refer neapărat la ceva cu ecouri în zona afectivității. Fiecare artist încearcă să exprime ceva din propria identitate, are un mesaj de dus, iar mesajul acesta nu este neapărat unul punctual, cum ar fi "mâncați mai multă pâine!". Mesajul te poate lovi chiar dacă nu știi prea bine care este acela. Despre cei care par să-și fi pierdut sufletul nu pot spune prea multe. Nu pot fi sever nici cu artiștii și nici cu stilurile muzicale, pentru că întotdeauna, în orice stil, vor exista excepții care să aducă valoare. Chiar și acelor stiluri despre care nici nu știi prea bine dacă și de ce ar trebui să existe.

Trupa Depeche Mode este o adevărată legendă în România, iar voi aveți o legătură cu ei nu numai pentru că duceți mai departe, în cel mai contemporan stil imaginabil, "o moștenire de familie", dar și pentru că ați mixat în mod magistral - și internațional salutat - piesa "For Puppets". Ați avut vreodată reacții de la trupa britanică? Poate Depeche Mode are și pentru voi o poveste specială...
Da, sigur că da, ne-am întâlnit de nenumărate ori. Sunt foarte buni. Ne-au spus că le place remixul nostru, au fost foarte încântați, deși eu nu mai sunt acum chiar pe deplin mulțumit de ceea ce a ieșit și mă gândesc serios să repet experimentul, să refac piesa. Aceeași piesă, vreau să o mixăm încă o dată, pentru că îmi dau seama că n-am exploatat de la început întregul ei potențial. Am avut o idee, care a fost interesantă atunci, dar între timp probabil că ne-am îmbogățit și am sesizat și alte sensuri. Acordăm mult timp lucrului la propriile noastre albume și atunci este posibil să rămână câte ceva de făcut atunci când lucrăm remix-uri. Depeche Mode este și pentru noi o legendă, este parte din ceea ce suntem. Am crescut ascultând muzica lor, le învățam cântecele încă din copilărie. Poate că nu ne-am îmbrăcat și nu ne-am tuns ca ei, așa cum înțeleg că s-a întâmplat în alte țări, printre care și România, dar muzica lor în mod clar a definit ceea ce suntem noi astăzi.

Ați remixat și Coldplay, Peter Gabriel... există vreun artist pe care să doriți în mod particular să-l mixați acum?
În momentul în care o trupă cum este Royksopp atinge un anumit grad de prestigiu internațional, ofertele vin de fapt de la aceste trupe, iar noi ne gândim dacă ne place sau nu. De regulă mergem pe afară, ascultăm ceva care să ne inspire și facem un mix. Dar ni se propun în permanență piese pe care să le remixăm. Refuzăm cam 99,9 la sută dintre aceste oferte.

image

O revelație internațională

Au câștigat șapte trofee Spellemann (premiile industriei muzicale norvegiene) - câte unul pentru fiecare dintre cele șapte albume lansate până acum. În anul 2002, trupa a fost nominaliză la gala MTV Europe Music Awards, la categoriile: Best Nordic Act, Best New Artist, Best Dance Act și Best Video. Spre disperarea fanilor, au reușit să câștige doar pentru Best Video, cu clipul piesei "Remind Me". În 2003 au fost nominalizați pentru Best Group la Brit Awards, iar în 2009 puteau câștiga un Grammy, la categoria cel mai bun remix, cu piesa "The Girl And The Robot (Jean Elan rmx)". Cel mai recent album, "Senior", venit la doi ani după mult lăudatul "Junior", a fost evaluat de critică drept introspectiv și grav, ca zilele de toamnă. Asta nu l-a împiedicat să-și înceapă cariera internațională cu un loc 1 în topurile norvegiene.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite