INTERVIU Samuel Le Torriellec, jurat „MasterChef“ şi chef cu experienţă Michelin: „Un prieten mi-a propus să vin 3 zile în România, am rămas definitiv“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samuel Le Torriellec vrea să împărtăşească concurenţilor de la „MasterChef“ idei şi secrete despre bucătărie FOTO Pro TV
Samuel Le Torriellec vrea să împărtăşească concurenţilor de la „MasterChef“ idei şi secrete despre bucătărie FOTO Pro TV

Samuel Le Torriellec a oferit un interviu pentru „Adevărul“ înainte să fie văzut, din primăvară, în noul sezon „MasterChef“, explicând cum a venit propunerea de a face parte  din show, ce experienţă are, cum s-a apucat de gătit şi cum îmbină adrenalina din bucătărie cu cea a sporturilor extreme.

Samuel Le Torriellec este un chef francez de renume internaţional cu peste 25 de ani de carieră, care a lucrat în restaurante cu două şi trei stele Michelin şi a fost proprietarul unui restaurant premiat Michelin datorită preparatelor deosebite din meniu. Samuel stăpâneşte foarte bine tehnica, iar preparatele sale ating perfecţiunea din punct de vedere al gustului şi al aspectului.

Printre restaurantele în care Samuel le Torriellec a gătit şi a învăţat secretele bucătăriei se numără La Tour d’Argent, Le Fouquet’s, Prunier, Café Vendôme, Hotel Meurice, restaurant La Maree, renumit pentru preparatele din peşte.

„MasterChef“ va reveni pe micile ecrane în primăvara anului viitor, avându-i la masa juriului pe Samuel Le Torriellec, Răzvan Exarhu şi Liviu Popescu, postul Pro TV precizând că această schimbare le va oferi atât concurenţilor, cât şi telespectatorilor o imagine de ansamblu asupra domeniului culinar.

Cum a venit propunerea pentru „MasterChef“ şi cum se înţelege cu Exarhu şi Popescu

„Adevărul“: Cum a venit propunerea de a face parte din juriul „MasterChef“?

Samuel Le Torriellec: Cred că propunerea de a face parte din juriul „MasterChef“ a venit după foarte mulţi ani de muncă. Sunt peste 25 de ani de când practic această meserie, iar pentru mine s-a transformat într-un stil de viaţă. M-am bucurat foarte tare când am primit propunerea, deoarece îmi oferă şansa de a-i invăţa şi pe alţii din experienţa mea, din tehnica dobândită pentru a evolua frumos şi corect. Am fost plăcut surprins când m-au întrebat cei de la Pro TV dacă aş vrea fac parte din acest proiect şi nu am stat nicio clipă pe gânduri. Îmi place să încerc lucruri noi şi sunt un mare fan al acestui format.

Faci parte dintr-o formulă nouă a juriului. Cum te înţelegi cu Răzvan Exharhu şi Liviu Popescu?

Atât Răzvan Exarhu, cât şi Liviu Popescu sunt nişte oameni extraordinari, adevăraţi profesionişti cu care am legat o conexiune din prima clipă. Suntem caractere foarte diferite, însă ne leagă pasiunea pentru mâncare. Fiecare dintre noi vine cu o altfel de expertiză: tehnică, pasiune, business. Este o experienţă completă pentru concurenţi, deoarece au şansa să înveţe de la fiecare dintre noi ceva foarte important, de la tehnici de preparare, la plating, la comercializarea produselor pe care le prepară. Mulţi dintre ei îşi doresc o carieră în bucătărie, iar pentru asta este important să cunoască toate laturile acestui business. Să înţeleagă ce îşi doresc clienţii şi cum să păstreze o calitate superioară în farfuriile pregătite, cum să respecte ingredientele, să experimenteze, să fie curioşi pentru a fi mai buni pe zi ce trece.

Un francez în România

Pentru cine nu te cunoaşte, cine eşti şi cum ai ajuns în România?

Sunt Chef Samuel Le Torriellec, originar din Normandia. Am o experienţă de peste 25 de ani în arta culinară. Pe scurt, am lucrat în restaurante cu 2 şi 3 stele Michelin din Franţa şi am condus un restaurant cu o stea Michelin. Povestea venirii mele în România este una destul de amuzantă. Am un prieten român cu care lucrăm în Franţa şi mi-a propus să vin cu el în România pentru 3 zile, acum 9 ani. Au fost 3 zile pline, în care am rămas impresionat de atmosfera de aici şi am hotărât să rămân definitiv. Nu aveam nimic cu mine, doar bagajul pentru cele 3 zile, însă asta nu a contat pentru mine. La scurt timp, am primit oferte de colaborare, mi-am cumpărat pe parcurs tot ce aveam nevoie, iar România a devenit casa mea.

Cum e, de fapt, munca într-un restaurant cu stele Michelin

Ai condus mai multe restaurante cu stele Michelin. Cum e, de fapt, munca într-un astfel de restaurant?

Este foarte greu să lucrezi în restaurante cu stele Michelin, deoarece au o reputaţie şi este de datoria ta ca chef să o păstrezi. Trebuie să fii mai bun în fiecare zi, să fii creativ tot timpul, pentru că este o piaţă mare în continuă schimbare, iar tu trebuie să păstrezi restaurantul în top. Întotdeauna trebuie să îţi motivezi echipa, să o împingi de la spate, să pui presiune pentru a deveni mai buni în fiecare zi, astfel, dacă au un caracter puternic, vor deveni foarte buni, iar tu, ca chef, vei avea o echipă pe care să te poţi baza în orice situaţie.

Care a fost cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o într-un restaurant de top?

Cea mai mare greşeală pe care am făcut-o la început a fost să încerc să fac totul de unul singur, deoarece nu aveam încredere în nimeni. În bucătărie, totul este despre muncă de echipă şi am învăţat asta în timp, am învăţat să îmi formez oamenii şi să le explic exact ceea ce îmi doresc. Aşa cum spuneam şi mai devreme, echipa este foarte importantă şi tocmai faptul că într-o echipă sunt oameni diferiţi, dar care lucrează pentru un scop comun, duce la rezultate remarcabile!

Pasiunea, tatuaje şi sporturi extreme

Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru gătit?

Am început să gătesc de la 16 ani. La început nu ştiu cât a fost pasiune, pentru că atunci când lucrezi cu chefi foarte exigenţi, totul este foarte greu. Însă exigenţa este un lucru benefic, care te ajută pe viitor să devii cel mai bun. Pasiunea pentru gătit s-a dezvoltat şi a devenit tot mai mare în fiecare zi.

Eşti pasionat şi de tatuaje. Ce semnificaţie au ele?

Da, sunt foarte pasionat de tatuaje şi mai ales de cultura asiatică. Tatuajele simbolizează anumite momente cheie din viaţa mea, când am avut parte de schimbări majore. Mă reprezintă în totalitate şi fac parte din personalitatea mea.

Ce faci dincolo de bucătărie? Ai şi alte pasiuni?

Da, sunt pasionat de sportul extrem pe care îl şi practic de fiecare dată când îmi permite timpul. Câteva dintre preferatele mele din ultimul timp sunt: Wakeboard, wakesurf barefoot, BMX Dirt şi snowboard. Sunt pasionat de muzică şi îmi place să fac schimb de melodii cu alţi oameni. Îmi place şi desenul şi, în general, tot ce ţine de a crea artă cu mâinile.

Care este mâncarea ta preferată şi de ce?

Îmi este foarte greu să aleg un fel anume. În general, îmi place mâncarea simplă, care să nu aibă mai mult de trei gusturi diferite îmbinate în farfurie. Simplitatea este cel mai greu lucru de obţinut, dar este cel mai bun şi nu poţi da greş.

De ce ar trebui să ţină cont un tânăr bucătar la început de carieră?

Cel mai bun sfat pe care îl pot da unui tânăr bucătar este să lucreze foarte mult, să experimenteze, să asculte şi să ţină cont de tot ceea ce îi spune chef-ul.

Cum se prefigurează noul sezon „MasterChef“

La ce să ne aşteptăm de la viitorul sezon „MasterChef“?

La o experienţă completă din toate punctele de vedere ale acestui domeniu. „MasterChef“ a ajuns la următorul nivel: pune accent pe tehnică, pe sfaturi indispensabile, pe pasiune, pe respect, pe business. Se va vedea o evoluţie foarte interesantă a concurenţilor, care merită urmărită, iar expertiza fiecăruia dintre noi, cei din juriu, întregeşte acest cerc pentru a le oferi atât concurenţilor, cât şi telespectatorilor un show complet şi complex. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite