Documentare de ştiinţă la TV. Patru producţii care merită urmărite azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să vadă documentare de ştiinţă la TV azi au la dispoziţie câteva producţii interesante în program TV azi. Iată câteva recomandări pentru seara aceasta:

Documentare de ştiinţă. Ştiinţa prostiei. National Geographic. 20:00. Acesta este documentarul care îmbină ştiinţa pură cu unele dintre cele mai trăsnite, spectaculoase şi dureroase clipuri de amatori realízate vreodată. Richard Hammond prezintă tot felul de accidente nefericite ai căror protagonişti sunt indivizi curajoşi, dar destul de imprudenţi, din diverse zone ale lumii şi explică ştiinţa din spatele fiecărui eşec şi umilinţă cu ajutorul demonstraţiilor animate şi a filmărilor în super slow motion. 

În fiecare săptămână, examinăm între 50 şi 60 de clipuri cu accidente - oameni obişnuiţi care fac greşeli neobişnuite. Fiecare episod va prezenta mai multe subiecte, cum ar fi ridicarea de greutăţi, folosirea armelor de foc sau săritul peste maşini.

Fiecare subiect va fi analizat cu atenţie, rederulat, revizionat pentru a descoperi exact ce nu a funcţionat cum trebuie şi de ce. Richard Hammond explică principiile fizice, chimice şi biologice implicate şi oferă explicaţii detaliate despre "prostia" care a dus la eşec. Va lua în considerare toate aspectele, inclusiv greutatea, volumul, impulsul, combustia şi chiar cum funcţionează creierul. Un program ce explică aventurile terminate nefericit.

Documentare de ştiinţă. „NASA: Dosare neelucidate”, pe Discovery Science

Documentare de ştiinţă. Operaţiunea Iceberg. Digi World. 23:55. O echipă de oameni ştiinţă de top pleacă într-o expediţie dedicată iceberg-urilor necunoscute ale lumii. Aceşti "copii" îngheţaţi ai mărilor sunt printre fenomenele cele mai spectaculoase ale Terrei. Nicio altă expediţie nu a mai studiat în aşa detaliu atât naşterea, cât şi moartea unui iceberg până acum.

Documentare de ştiinţă. NASA: Dosare neelucidate. 21:10. Discovery Science. Nenumărate obiecte misterioase au fost surprinse de camerele de filmat ale NASA. În acest program special, prezentăm un Top 10 NASA al acestor întâlniri inexplicabile, folosind imagini originale şi interviuri incredibile cu astronauţi şi oameni de ştiinţă. 

Ar putea fi explicate aceste fenomene cu ajutorul ştiinţei şi gândirii logice? Sau e posibil ca NASA să fi reuşit să filmeze primele urme lăsate de forme de viaţă extraterestre?

Documentare de ştiinţă. Super-simţurile animalelor. BBC Earth. 22:00. Biologul Patrick Aryee şi fizicianul Helen Czerski merg dincolo de limitele percepţiei umane pentru a explora lumea extraordinară şi surprinzătoare a simţurilor animalelor.

Aflaţi cum pot auzi elefanţii furtunile de la sute de mile distanţă, cum pot distinge albinele între feromoni complecşi şi despre bizara cursă a înarmării din adâncurile mărilor care a forţat un uriaş al oceanului să dezvolte cel mai mare ochi de pe planetă - de dimensiunea unui cap de om!

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite