ANALIZĂ Isteria naţională.Telenovele româneşti vs. seriale turceşti: „Românii au nevoie de poveştile de pe Dâmboviţa, chiar dacă Bosforul este mai spectaculos“
0După perioada de glorie a telenovelelor latino-americane, telenovelele româneşti au invadat micile ecrane brusc, au atras audienţe-record şi au isterizat poporul, dar au dispărut la fel de repede, făcând loc serialelor turceşti, care, deocamdată, par să nu aibă rivali.
În ultimii ani ai regimului comunist, viaţa românului era plină de lipsuri şi frustrări. De aceea, când în Republica Socialistă România s-a difuzat serialul „Dallas“, poporul n-a mai înţeles nimic. Lux şi opulenţă la televizor, în timp ce românii nu aveau lumină, apă, stăteau la cozi infernale şi nu puteau să părăsească ţara. Odată cu iarna lui 1989 şi televiziunile s-au bucurat de libertate deplină, hrănind pofta de nou a românului cu telenovele şi dând naştere unui adevărat fenomen social.
Anul 1990 a deschis calea producţiilor sud-americane, „Sclava Isaura“ fiind prima telenovelă latino-americană difuzată în România după Revoluţie. Povestea tinerei sclave, urmărită de obsesivul său stăpân, în vremea colonizării braziliene, a avut un succes incredibil în toată lumea, fiind vândută în peste 80 de ţări şi devenind primul serial TV cu o actriţă străină căruia i s-a permis difuzarea în China comunistă. Fiind difuzată de TVR în 1992, „Sclava Isaura“ a fost lider incontestabil de audienţă. În urma succesului înregistrat, TVR a dat din nou lovitura în 1993 cu „Inimă sălbatică“, avându-i pe Edith Gonzalez şi Eduardo Palomo în rolurile principale.
Lucélia Santos este actriţa din „Sclava Isaura“
A urmat o nouă producţie de succes – „Kassandra“, achiziţionat de Antena 1 în 1996. Frumoasa ţigancă interpretată de actriţa Coraima Torres a devenit idolul a milioane de femei, serialul intrând în Cartea Recordurilor drept telenovela distribuită în cele mai multe ţări, 128 la număr. Kassandra a devenit idolul a milioane de femei din întreaga lume, nu degeaba numeroase fetiţe născute în anii '90 îi poartă numele. Deşi pare de necrezut, povestea de dragoste din „Kassandra“ a contribuit la calmarea conflictului din Bosnia, fapt confirmat şi de protagonistul telenovelei, Osvaldo Rios. „Este un fapt certificat de multe ziare din 1997, în care se specifică această importantă acţiune istorică. În mijlocul războiului, bosniacii şi sârbii au luat o pauză ca să poată vedea telenovela. Mai mult decât atât, la rugămintea biroului de presă al preşedintelui Bill Clinton, am fost în Bosnia“, a declarat actorul.
Osvalda Rios şi Coraima Torres, în „Kassandra“
Aşa poate fi rezumat începutul unui fenomen social denumit „efectul de telenovelă“, care a culminat în 1998 odată cu apariţia unui post de televiziune românesc dedicat exclusiv serialelor sud-americane: Acasă TV. Urmează o avalanşă a poveştilor de dragoste lacrimogene care au făcut femeile să uite de treburile casnice şi să stea lipite de micile ecrane. Printre sutele de producţii de succes difuzate de Acasa TV s-au numărat „Înger sălbatic“, „Sărmana Maria“, „Betty cea urâtă“, „Minciuna“, „Prizoniera“, „Rubi“, „Rosalinda“, „Îngeraşul“, „Uzurpatoarea“ şi „Rebelde“. În topul preferinţelor publicului feminin, cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani, s-a situat „Salome“, care a înregistrat un rating de 11,5 puncte pe cele 150 de episoade, fiind urmată de producţia braziliană „Clona“, cu o medie de audienţă de 9,9 puncte.
Edith González şi Guy Ecker, în „Salome“
Românii au prins ideea
După şase ani de drame latino-americane cu final fericit, românii au ajuns la concluzia că este timpul să producă şi ei telenovele. Astfel, în 2004 a apărut prima telenovelă românească - „Numai iubirea“, din distribuţia căreia au făcut parte Alexandru Papadopol, Corina Dănilă, Adela Popescu, Dan Bordeianu şi Oana Zăvoranu, dar şi actori consacraţi precum Sebastian Papaiani, Iulie Darie şi Tora Vasilescu. Într-un an, telenovela a reuşit să aducă peste un milion de telespectatori din mediul urban, la fiecare episod.
Cea care a stat în spatele acestui proiect şi a multor alte producţii Media Pro a fost Ruxandra Ion (foto), supranumită „mama telenovelelor“. Aceasta a povestit cum a luat naştere „Numai iubirea“: „La momentul cu pricina am considerat că trebuie să încep producţia unui serial românesc. Am fost şi sprijinită de cel care conducea trustul în care lucram. Am ales un subiect care se adresa întregii familii, un scenarist în care aveam încredere, Eugen Patriche, şi un regizor care era deja antrenat în alt tip de producţii de ficţiune, Iura Luncaşu. Aşa a început istoria. Cu un pic de curaj, multă încredere şi entuziasm. A fost începutul unei istorii care a ţinut zece ani, proiecte fenomen, premii şi vânzări internaţionale în teritorii de pe toate continentele.“ Spera ca prima telenovelă românească să aibă succes şi aşteptările i-au fost confirmate.
Corina Dănilă, Alexandru Papadopol şi Oana Zăvoranu au făcut parte din distribuţia telenovelei „Numai iubirea“
„Numai iubirea“ a stârnit o adevărată isterie în rândul românilor. Serialului i-a fost dedicat un forum accesat de mii de fani, s-au completat sute de oracole online, figurile actorilor cu autografe au apărut chiar şi pe capacele cutiilor de margarină. Strategia de marketing atinge apogeul cu caravana „Numai iubirea“ care a străbătut mii de kilometri în toată ţara. Din dragoste pentru serial, 40.000 de oameni s-au adunat la Iaşi, în Iulius Mall, iar alţi 15.000 au rămas pe afară. Nici o trupa, nici un politician şi nici un predicator n-a reuşit să strângă atâţia adepţi la un loc.
Diana Dumitrescu, în telenovela „Regina“
Au urmat şi alte producţii: „Larimi de iubire“, „Iubire ca-n filme“, „Aniela“, „Daria, iubirea mea“, „State de România“. Ruxandra Ion, artizanul acestor producţii, mărturiseşte că nu i-a fost deloc uşor: „Îţi trebuie o echipă de profesionişti, multă creativitate şi cel puţin la fel de multă disciplină.“ Printre proiectele se suflet ale Ruxandrei Ion se numără „Pariu cu viaţa“, „Regina“ şi „Inimă de ţigan“. Cu toate acestea, îi este greu să aleagă. „Îmi cereţi imposibilul. E ca şi cum ai răspunde la întrebarea pe care dintre copiii tăi îl iubeşti cel mai mult. Pe toţi.“
Mihai Petre, alături de Adela Popescu, în „Aniela“
Cât despre noua etapă care o reprezintă canalul Happy Channel, al cărei consultat de conţinut este, producătoarea spune că nu se va opri din a spune poveşti frumoase şi autentice româneşti. „Happy Channel este de abia la început. Dar plănuiesc să realizez un serial românesc. Este marea mea pasiune şi cred că românii au nevoie de asta.“
Producătoarea este convinsă că telenovele ar avea acelaşi succes şi astăzi: „Cu tot respectul pentru serialele turceşti, cred că românii au nevoie de poveştile de pe Dâmboviţa, chiar dacă Bosforul este mai spectaculos.“
Au năvălit turcii!
În anul 2014 valul telenovelelor româneşti trecea, locul lor fiind treptat ocupat de serialele turceşti care „au prins“ din ce în ce mai mult la publicul din România. În ultimii ani, postul Kanal D a fost marele câştigător al acestei reţete începute cu producţia „Suleyman Magnificul“, care a adus aproximativ două milioane de români în faţa televizoarelor, cu fiecare episod.
Actorii serialului turcesc „Suleyman Magnificul“
Ulterior, „Bahar: Viaţă furată“, care a debutat la începutul acestui an şi a marcat cea mai mare creştere din luna ianuarie pentru o staţie TV, a adus audienţe de peste 1,5 milioane de români pe episod. Reţeta serialelor turceşti a fost testată şi de alte posturi de televiziune (Antena 1, Pro TV şi Acasă), însă Kanal D a fost singurul la care a dat roade.
Serialele turceşti sunt „mai pe bune“, telenovelele – poveşti de adormit copii
Analistul media Iulian Comănescu (foto jos) pune succesul apus al telenovelelor româneşti pe seama faptului că au fost singurele programe TV produse cu cap şi coadă pe piaţa românească de după 1989. „Comparativ cu serialele de alte tipuri, e un fenomen masiv şi coerent, care a generat ratinguri. Sigur că aici nu vorbim de valoare estetică, ci de producţie închegată care îşi atinge obiectivele de rating. La sitcomuri, «Las Fierbinţi» e singurul care a funcţionat mult şi bine. Au mai existat tentative promiţătoare de seriale, ca «Băieţi buni» sau «Deschide ochii», care nu au avut urmări din diferite motive“, a explicat expertul pentru „Adevărul“. Acesta a dezvăluit că pe vremea când Adrian Sârbu era numărul 1 în CME, compania-mamă a Pro TV, s-a vorbit de exportul telenovelelor româneşti - sub formă de scenariu şi concept sau ca produs finit - pe pieţele estice în care funcţiona proprietarul Pro TV.
Ar mai avea sau nu succes o telenovelă românească pe o piaţă sufocată de turcisme? Probabil că da, crede Comănescu, subliniind că depinde foarte mult de postul pe care ar fi difuzate. „Kanal D are un rating mult mai mare decât Acasă în momentul de faţă, iar ratingul unei producţii depinde şi de media postului. Nu ştiu cum ar fi primită o telenovelă românească pe Kanal D. Kanal D a încercat aşa ceva în 2008, cu «Voinţă de femeie», dar postul nu avea la acea vreme performanţele de azi. Altfel, Acasă îşi revine în 2016 cu producţii sud-americane, mult mai sigure şi cu costuri mai mici decât producţia proprie. Chiar dacă şi ambiţiile sunt pe măsură, iar această strategie nu trebuie să ne mire, fiindcă banii cheltuiţi în publicitate nu mai pot finanţa un Acasă TV ca acela din 2008, anul de vârf al industriei media româneşti“, spune Comănescu.
Analistul media crede că serialele turceşti au cucerit românii pentru că sunt mai realiste, mai „pe bune“, pe când telenovelele sunt în general „un gen convenţional, edulcorat, schematic, ca poveştile pentru copii.“
„Producţiile turceşti pornesc de la conflicte reale – o turcoaică îndrăgostită de un grec sau investigaţiile unui detectiv turc în comunitatea kurdă. Aduc pe undeva cu producţiile braziliene, care sunt mai ancorate în realitate decât cele din restul Americii Latine. În rest, e uneori şi o diferenţă de calibru, la ceea ce vedem în România. «Bahar» sau «Suleyman» sunt seriale cu valori de producţie, gândite pentru prime-time. Unele din titlurile sud-americane sunt producţii cu buget mai mic. În plus, există o afinitate culturală, îndelung negată la noi, cu Estul. Serialele turceşti sunt un fenomen pe tot teritoriul fostului Imperiu Otoman: atât în Balcani, cât şi în ţările arabe. Nu cred că putem vorbi despre o coincidenţă, ci despre un nou tip de Turkish Invasion“, explică analistul.
Analistul atrage atenţia şi asupra faptului că şi televiziunile comerciale româneşti sunt tot mai interesate de serialele turceşti în detrimentul celor americane. „În ultima vreme, Pro TV a făcut un test cu «House of Cards», dar bănuiesc că a mers prost, din moment ce au tăcut mâlc în privinţa ratingurilor şi ultima serie s-a văzut pe Netflix. Dar nici «House of Cards» nu e relevant, fiindcă Netflix face lucruri premium şi, în plus, era vorba de serii vechi, la care publicul a ajuns vrând-nevrând piratând, din moment ce serialul nu putea fi văzut «la legal» în România“, a declarat Iulian Comănescu pentru „Adevărul“.
Expertul consideră că mai există şi un alt motiv pentru care serialele americane nu sunt difuzate te posturile româneşti: costurile. „Poate că ar atinge ratinguri comparabile cu cele turceşti sau sud-americane, dar cu cheltuieli nejustificat de mari din partea televiziunii. E drept, şi pe plan global serialele americane de reţea (NBC, CBS, ABC) sunt mai puţin populare în ultimii ani, dar asta ţine şi de aceleaşi considerente de business“, conchide analistul.
De ce ne plac telenovele
Dacă ne întrebăm ce îi face pe oameni să se uite la telenovele, aflăm de la psihologul Keren Rosner că telenovelele au foarte multe poveşti care ating emoţional publicul.
„Foarte mulţi oameni se confruntă, poate, cu situaţii similare pe care le întâlnesc în telenovelă. Fondul este unul de iubire, o fată se îndrăgosteşte de un bărbat sau invers şi povestea lor întâmpină piedici, ei luptă şi, în final, binele învinge. Felul în care rezolvă aceste probleme îi inspiră pe oameni. Fiecare om a trăit la un moment dat o poveste de iubire şi atunci este foarte uşor să intre în poveste şi să urmărească. Telenovele sunt concepute în aşa fel să te prindă, să te lase în suspans. Limbajul este unul accesibil şi este gândit în aşa fel încât indiferent dacă pierzi un episod, poţi să urmăreşti povestea.“
Eduardo Capetillo şi Thalía, în „Marimar“
Totodată, Keren Rosner (foto jos) spune că în lipsa unor preocupări, persoanele care nu au o viaţă intensă îşi umplu nevoia de acţiune, de trăire, prin transpunerea în aceste poveşti. „Sunt persoane casnice care s-au retras din activitatea profesională sau persoane care au viaţă foarte monotonă şi atunci acesta este modul de relaxare şi divertisment“, este de părere psihologul.
„În general este vorba şi de nivelul de educaţie, dar nu putem clasifica. Sunt persoane care au terminat o facultate, au o anumită pregătire şi tot urmăresc telenovelele. Persoanele care au hobby-uri, care sunt implicate social şi foarte active nu au timp şi nici nu le interesează acest tip de programe pentru că sunt antrenate în viaţa lor reală, nu au nevoie să se refugieze în viaţa altora şi să-şi completeze dorinţele pe care poate nu şi le-au satisfăcut. Sunt persoane care prin aceste telenovele îşi finalizează nişte poveşti din viaţa lor, n-au ştiut să lupte pentru persoana iubită sau n-au făcut nişte alegeri şi prin aceste filme le retrăiesc şi simbolic îşi repară greşelile proprii“, a clarificat aceasta.
Chiar dacă rolul acestor seriale este unul de entertainment, personajele fictive şi situaţiile conflictuale pot avea o influenţă asupra comportamentului telespectatorului şi a percepţiei acestuia despre lume.
„Au o influenţă clară asupra privitorului. Am observat că sunt preluate expresii, stiluri vestimentare şi reacţii. Menţin concepţia că iubirea pură şi neinteresată există şi că binele învinge întotdeauna. Un mesaj negativ ar fi că o femeie este suficient să fie frumoasă şi cuceritoare ca să obţină anumite avantaje. Telenovele pot susţine concepţia că femeile pot avansa dacă sunt atractive şi găsesc un bărbat puternic care să le susţină. N-am întâlnit o situaţie inversă, în care un bărbat sărac se îndrăgosteşte de o fată bogată şi într-un final sunt fericiţi“, a mai spus psihologul.
Se încarcă comentariile...
