„Otello“ de Giuseppe Verdi, la Opera Naţională Bucureşti

Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de Keri-Lynn Wilson, susţine, în premieră vineri, spectacolul „Otello“ de Giuseppe Verdi, în regia Verei Nemirova şi scenografia Vioricăi Petrovici

Articol reealizat de Ligia Ardelean

Giuseppe Verdi (1813-1901) a dominat în epoca romantică teatrul liric italian, faima lui răspândindu-se în întreaga lume muzicală încă din timpul vieţii. A rămas totodată, până-n zilele noastre, cel mai popular compozitor al genului. Se distinge şi printr-o evoluţie a gândirii, a limbajului, a mijloacelor de expresie muzical-dramaturgică absolut impresionantă, unică în felul ei. Astfel, în plină wagnerită – de care fuseseră contaminaţi mulţi confraţi ai săi –, Verdi a ajuns să dea dramei muzicale wagneriene o replică specific italiană, prin ultimele sale capodopere, Otello şi Falstaff. Germanul Richard Wagner n-a fost pentru compozitorul italian un model de urmat, ci o provocare, un catalizator al propriilor resurse novatoare.

Otello (1887) a apărut la 15 ani distanţă de Aida, opera anterioară a lui Verdi. Este a doua sa creaţie cu subiect shakespearian (celelalte fiind Macbeth 1847 rev. 1865 şi Falstaff 1893) şi a beneficiat de o adaptare literară pe măsura muzicii. Compozitor el însuşi (cunoscut mai ales prin opera Mefistófele), libretist valoros de asemenea, Arrigo Boito a suprimat pentru Otello lui Verdi primul act al piesei originare, care conţine antecedentele dramei propriu-zise. A adăugat în schimb Credo-ul lui Iago şi Ave Maria Desdemonei – inexistente la Shakespeare –, dar care aveau să se impună (alături de ariile lui Otello, cântecul salciei, duetul de dragoste ş.a.) printre cele mai reprezentative pagini ale partiturii. 

Verdi a ales iniţial titlul Iago, atât datorită complexităţii acestui personaj (care prin inteligenţa-i malefică determină şi exploatează totul în favoarea sa), cât şi pentru că exista deja un Otello în operă, cel al lui Rossini (1816). Dar s-a răzgândit, motivându-şi atitudinea ca pe un act de onestitate: „ Prefer să se spună că am luptat cu gigantul şi am fost înfrânt decât să mă ascund în spatele altui titlu”. Cu siguranţă însă ştia că al său Otello, mult mai convingător în plan expresiv decât cel rossinian, va fi şi va rămâne învingător. 

Actul I: Portul. După o violentă furtună, Otello acostează la bordul navei sale şi anunţă victoria flotei veneţiene asupra turcilor (Esultate!). Iago, ofensat că Otello nu-l numise pe el căpitan, ci pe Cassio, foloseşte petrecerea ce urmează (Fuoco di gioia!) ca debut al răzbunării. Îl îndeamnă pe Cassio la băutură (brindisi) şi-l stârneşte pe Roderigo împotriva acestuia provocând un duel între ei, soldat însă cu rănirea lui Montàno, cel care intervenise în conflict. Se dă alarma şi apare Otello. După o sumară investigaţie abil boicotată de Iago, maurul îl destituie pe Cassio.

Mulţimea părăseşte ţărmul unde rămân doar Otello şi Desdemona – care sosise între timp, trezită de zarvă –, iar actul se încheie cu duetul lor de dragoste (Già nella notte densa).

Actul al II-lea: O terasă a castelului. Iago îl îndeamnă pe Cassio să solicite intervenţia Desdemonei pe lângă Otello pentru a fi reabilitat. Rămas singur, îşi exprimă cinic convingerile care-i determină conduita (Credo).

Otello este ţinta principală a răzbunării sale, iar gelozia va fi arma. Îi provoacă deci acestuia primele dubii referitoare la fidelitatea Desdemonei care, în grădina aflată sub privirile lor, tocmai se despărţise de Cassio. Demersul imediat al Desdemonei pentru iertarea tânărului va amplifica suspiciunile. Încercând să calmeze enervarea lui Otello, de neînţeles pentru ea, Desdemona rămâne fără o preţioasă batistă care ajunge – cu ajutorul involuntar al Emiliei – în mâinile lui Iago. Iar acesta o va folosi curând ca dovadă incriminatoare.

Răspunzând somaţiei lui Otello de a aduce dovezi pentru insinuările făcute, Iago va pretinde întâi că 

l-a auzit pe Cassio vorbind în somn despre dragostea pentru Desdemona (Era la notte), apoi adaugă că a văzut la el o batistă pe care i-o descrie, maurul recunoscând astfel în ea primul dar făcut soţiei sale. În final, aducându-i furia şi durerea la paroxism, Iago se alătură lui Otello

într-un jurământ de răzbunare (Sì, pe’l ciel).

Actul al III-lea: Marea sală de recepţie a castelului. Iago îi promite lui Otello noi dovezi şi pleacă. Desdemona, nebănuind pericolul (Dio ti giocondi), intervine iar pentru Cassio, în vreme ce Otello insistă asupra batistei pe care i-o dăruise, tot mai convins că fusese înstrăinată. Apoi o insultă, o goneşte şi, rămas singur, dă frâu liber nemărginitei sale dureri (Dio! Mi potevi scagliar).

Iago îl provoacă pe Cassio la o conversaţie frivolă pe care o conduce astfel încât Otello – martor nevăzut – să creadă că vorbesc despre Desdemona. Zărind apoi batista ei (falsă probă plantată de Iago) în mâna presupusului rival, nu mai are niciun dubiu şi hotărăşte să-şi ucidă soţia dovedit infidelă. 

Primită cu fastul cuvenit, o solie din partea dogelui anunţă rechemarea lui Otello la Veneţia, în locul său ca guvernator al Ciprului fiind numit tocmai Cassio. Desdemona care-şi exprimase şi cu acest prilej speranţa în reabilitarea acestuia este trântită de Otello la pământ (A terra). După evacuarea sălii maurul cade el însuşi pierzându-şi cunoştiinţa, în timp ce afară mulţimea îl aclamă numindu-l „Leul Veneţiei”. Iago exclamă în final, privindu-i cu dispreţ trupul inert: Ecco il Leone!.

Actul al IV-lea: Camera Desdemonei. Tulburată de negre presimţiri, Desdemona intonează cântecul salciei în timp ce Emilia o pregăteşte de culcare (Mia madre aveva ...Piangea cantando). Rămasă singură, se roagă (Ave Maria).

Maurul o găseşte adormită, o trezeşte sărutând-o, insistă zadarnic să obţină de la ea mărturisirea infidelităţii şi, surd la toate dezvinovăţirile şi rugăminţile, o sugrumă. Apoi află adevărul din frânturi de mărturisiri ale celor implicaţi involuntar în urzelile lui Iago. După un ultim acces de mânie, Otello lasă spada să-i cadă (Niun mi tema). Copleşit de durere şi remuşcare îşi străpunge pieptul cu un pumnal şi moare încercând să o sărute pe Desdemona pentru cea din urmă oară. 

DISTRIBUŢIA:

Kery Lynn Wilson (Dirijor)

Dirijoarea canadiană Keri-Lynn Wilson, în vârstă de 46 de ani, are o carieră internaţională notabilă. A debutat ca flautistă la 21 de ani alături de Orchestra Naţională a Centrului de Artă din ţara natală. A făcut studiile la Julliard School din New York şi s-a perfecţionat ca asistentă a lui Claudio Abbado. Pe lângă repertoriul simgonic abordează şi numeroase creaţii de operă germană, italiană, franceză, rusă în teatre din lumea întreagă de la Montreal la Munchen, de la St.Petersburg la Bucureşti. În această stagiune, la Frankfurt, în Anul Wagner, Keri-Lynn Wilson a dirijat integrala tetralogiei Inelul Nibelungului

Vera Nemirova (Regizor)

Absolventă a cursurilor de regie la Hochschule für Musik Hanns Eisler, regizoarea bulgară în vârstă de 41 de ani, Vera Nemirova, şi-a câştigat reputaţia datorită felului în care a evidenţiat vulnerabilitatea umană a personajelor realizând producţii provocatoare, chiar controversate. Un asemenea exmeplu este spectacolul cu opera Cosi fan tutte de Mozart în festivalul salzburghez. Opera clasică şi modernă sunt teritorii teatrale în care regizoarea Vera Nemirova operează cu reţeta adaptării subiectelor la toate epocile. Din această perspectivă a reuşit să valorizeze şi frumuseţea miturilor nordice din Tetralogia lui Richard Wagner.

Stelian Olariu (Maestru de cor)

„Maestrul unei jumătăţi de secol“, după cum îl consideră prof. dr. Grigore Constantinescu, Stelian Olariu, în vârstă de 84 de ani, deţine una dintre cele mai îndelungate cariere artistice din lume. Dirijor al corului ONB din anul 1962, a lucrat la peste 150 de premiere şi reluări parcurgând un vast repertoriu liric, de la partituri preclasice la contemporane. Pe parcursul celor peste 50 de ani de activitate a fost distins cu importante premii şi titluri onorifice. Cu pasiune, discreţie şi eleganţă maestrul s-a dedicat permanent îndrumării generaţiilor de corişti. Arta sa dirijorală a fost aplaudată în ţări din Europa şi Asia.

Marius Vlad Budoiu (Otello)

Tenor de mare versatilitate - interpret de lied, creaţie vocal-simfonică şi operă deopotrivă - cu o carieră prodigioasă de peste două decenii (în care a debutat încă din studenţie), Marius Vlad Budoiu a reuşit performaţa rară de a aborda cu o voce lirică repertoriul dramatic, fără consecinţe asupra sănătăţii glasului. Astfel încântătorul Lenski de odinioară este actualmente convingătorul Otello verdian, rol pentru care a găsit, cu o admirabilă ştiinţă a cântului, soluţiile tehnice adecvate propriei sale vocalităţi. Profesionist de elită, muzician inteligent şi cultivat, artist de mare expresivitate sonoră şi scenică, numele său girează excelenţa actului muzical. 

Iulia Isaev (Desdemona)

Soprana Iulia Isaev a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti, iar imediat după absolvire a debutat la Opera Naţională Bucureşti în rolurile Micaela din Carmen de Georges Bizet, Pamina din Die Zauberflöte (Flautul Fermecat) de Wolfgang Amadeus Mozart, Mimi din La Boheme şi Cio-cio-san din Madama Butterfly de Giacomo Puccini, Nedda din I Pagliacci de Ruggero Leoncavallo. Este laureată a mai multor concursuri internaţionale de canto: Loire Atlantique din Nantes (Franţa, 1990), „George Enescu“ din Bucureşti (1991) şi „Madama Butterfly“ din Bracelona (Spania, 1992). Soprana a mai interpretat rolul Cleopatrei din La Mort de Cleopatra de Hector Berlioz la Sala de Concerte Megaron din Atena. 

Ştefan Ignat (Iago)

Laureat al unor reputate concursuri naţionale şi internaţionale, baritonul Ştefan Ignat a devenit o prezenţă remarcabilă pe scenele de operă şi podiumurile de concert. Cele peste 30 de roluri din opere (de la Mozart la Enescu) interpretate în teatre din ţară, din Europa şi SUA l-au consacrat şi i-au adus faima. Aprecieri despre arta baritonului român se întâlnesc frecvent în media. În Juranlul.ro din 18 septembrie 2011, criticul Costin Popa notează: Ştefan Ignat domină noua producţie cu Oedipe, iar Premiul din 2005 conferit de revista Actualitatea muzicală pentru interpretarea acestui rol din opera enesciană îi înscrie numele alături de cele ale renumiţilor baritoni români care au interpretat personajul legendar.

Cristian Mogoşan (Cassio)

Tenorul Cristian Mogoşan, în vârstă de 30 de ani, aparţine generaţiei de solişti tineri care s-au încumetat să abordeze de timpuriu roluri dificile precum Rodolfo, Pinkerton, Calaf (Puccini), Don Ottavio, Tamino (Mozart), Lenski (Ceaikovski), Alfredo (Verdi), Erik (Wagner). Atât în teatrele din România, cât şi în cele din Toulon, Tel Aviv, Freibourg, Cristian Mogoşan, cu glasul său bine timbrat, acute strălucitoare şi frazări nuanţate, ştie să transmită publicului energia şi emoţia sentimentelor trăite de fiecare personaj interpretat. 

Mihaela Işpan (Emilia)

Licenţiată a Facultăţii de Artă Scenică, specializarea Canto, din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“, Cluj Napoca, Mihaela Fărcaş este în prezent angajată a Operei Naţionale din Bucureşti, din stagiunea 2006-2007 până în prezent, cu debut în rolul Rosina din „Bărbierul din Sevilla“ de Rossini. Este solistă-invitată a Radiodifuziunii Române din Bucureşti, Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti, Filarmonicii de Stat din Arad, Filarmonicii de Stat „Banatul“ din Timişoara, Sălii cu Orgă din Chişinău, Republica Moldova şi altele.

Andrei Lazăr (Roderigo)

După absolvirea cursurilor UNMB, tenorul Andrei Lazăr a devenit solist al Operei Comice pentru Copii făcându-se cunoscut şi în cadrul producţiilor Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess“. Interpretează roluri din opere de Mozart (Don Giovanni, Flautul Fermecat), Verdi (Macbeth), Rossini (Bărbierul din Sevilla). Rolul Mozart din opera Ultimele zile, ultimele ore de Anatol Vieru sau Caţavencu din O scrisoare pierdută de Dan Dediu se numără printre realizările recente ale artistului.

Spectacolul „Otello“ va fi susţinut şi luni, 9 septembrie 2013, ora 19.00, într-o distribuţie diferită:

Otello - Marius Vlad Budoiu

Iago - Ştefan Ignat

Cassio - Liviu Indricău

Roderigo - Andrei Lazăr

Ludovico - Marius Boloş

Montano - Iustinian Zetea

Un araldo - Ionuţ Gavrilă

Desdemona - Nicoleta Ardelean (invitată a Festivalului „George Enescu”)

Emilia - Mihaela Işpan