INTERVIU Violonista Patricia Kopatchinskaja: „Îmi iau un an sabatic şi voi merge acasă, la Orhei, să văd pământul meu“

Violonista Patricia Kopatchinskaja, născută în Republica Moldova şi stabilită astăzi în Elveţia, spune,într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, că a cântat pe multe scene internaţionale, însă revenirea la Bucureşti, în Festivalul „George Enescu“, a fost o bucurie, pentru că a fost mai aproape de casă.

Interviu realizat de Mihai Vacariu

Concertele de la Bucureşti din deschiderea Festivalului „George Enescu“, de pe 31 august şi 1 septembrie, au fost printre primele pe care Berliner Philharmoniker le-a susţinut alături de noul dirijor rus Kirill Petrenko. Violonista Patricia Kopatchinskaja (42 de ani) a intepretat, pe 1 septembrie, la Sala Palatului,  Concertul pentru vioară şi orchestră op. 36 de Arnold Schoenberg. La final, în ovaţiile publicului, alături de Laurenţiu Dincă, violonista a interpretat „Baladă şi joc“, având la bază două melodii populare româneşti. Patricia Kopatchinskaja a plecat din Republica Moldova, împreună cu părinţii şi cu sora ei, la vârsta de 13 ani. S-au stabilit în Austria, la Viena, oraş al muzicii lui Mozart şi al valsului lui Strauss, unde Patricia a studiat vioara şi compoziţia cu profesori extraordinar de buni. „Una dintre cele mai distinctive voci din lumea viorii“, după cum o descriu specialiştii, Patricia Kopatchinskaja are o abordare unică, vizibilă în repertoriul său divers, de la lucrări baroce şi clasice până la reinterpretări ale unor capodopere moderne.

„Weekend Adevărul“:  Povestiţi-mi, pentru început, despre originile dumneavoastră.

Patricia Kopatchinskaja: Eu sunt din Chişinău, dar am crescut într-un orăşel, Orhei,
cu bunicii mei. Nu mai am multe rude acolo, bunelul meu a murit şi după asta parcă s-a închis o uşă. Însă am să-mi iau un an sabatic şi voi merge acasă, să văd pământul meu. De când familia mea a emigrat, am avut noroc de oameni buni şi de protecţia lui Dumnezeu. Acum locuiesc în Elveţia, dar când aveam 13 ani am plecat cu familia la Viena.

Cum de încă vorbiţi atât de bine româneşte?

Asta e limba mea, dar am uitat puţin. Am studiat în limba rusă şi apoi în germană. În familie acum vorbim doar în germană.

Cât de greu este să ajungi, în ziua de azi, să cânţi la nivelul la care cântaţi dumneavoastră?

Nu mai greu ca întotdeauna – dintotdeauna a fost greu în fiecare profesie să ajungi să performezi la cel mai înalt nivel.

„Nu trebuie să te gândeşti la carieră“

Care este secretul succesului? Ce le-aţi sugera tinerilor muzicieni?

Secretul este dragostea pentru ceea ce faci şi să faci cât de bine poţi. Să dai tot ce ai, toată energia, toată viaţa ta. Nu trebuie să te gândeşti la carieră. Asta vine de la sine. Dacă trebuie să vină, o să vină.

Cu ce orchestră sau dirijor v-a plăcut să colaboraţi mai mult şi de ce?

Cu Kirill Petrenko, de exemplu. Am cântat acum Schoenberg. A fost foarte interesant, pentru că mă simţeam absolut acceptată ca om, ca muzician, pentru că la astfel de concerte totul este foarte important, backstage-ul şi ce se întâmplă pe scenă… În sensul muzical, noi ne-am găsit pe un nivel unde puteam să povestim această piesă într-un mod foarte natural, ceea ce este greu în Schoenberg, pentru că este o muzică nu foarte naturală, şi poate că am găsit modul acesta şi am reuşit ceva omenesc şi frumos.

Eu sunt sigură că Schoenberg ştia cât de dificilă este muzica lui, pentru că şi el cânta la vioară. El a vrut să fie sadic, ca să zic aşa, dar noi am putut sau am vrut să cântăm parcă era Brahms, adică o muzică de înţeles. Să cântăm cu inima şi cu capul.

Petrenko, un dirijor cinstit

Aveţi o pasiune pentru Schoenberg.

Nu doar pentru Schoenberg,
ci pentru muzica modernă. Aşa cum se vorbeşte că tinerii nu mai citesc în ziua de azi, tot aşa muzicienii nu se interesează de muzica de astăzi. Dacă noi am citi ziarele de acum 200 de ani, ar putea probabil să fie interesant din punct de vedere istoric, dar noi trebuie să ştim şi ce se întâmplă astăzi. Dacă pădurea Amazonului arde acum mi se pare că este ceva important pentru noi toţi.

Kirill Petrenko are o mimică cu totul ieşită din comun, incredibilă – parcă dansează cu cineva şi plânge şi râde.

Pe scenă el parcă este în altă viaţă, parcă este o floare care primeşte tot ce trebuie  pentru a înflori. În viaţă însă este diferit, aproape că nici nu îl recunoşti, nu iese în evidenţă.  Am cântat destul de mult cu el şi cred că există o rezonanţă. De fiecare dată am o bucurie foarte mare să lucrez cu el.

Cred că este cel mai cinstit şi mai modest dintre toţi muzicienii pe care îi cunosc – nu este egoist, nu este un carierist, este un om foarte cinstit, aşa cum am cunoscut doar la bunicii mei. Am colaborat destul de des cu Orchestra Filarmonică din Berlin şi am mulţi prieteni în orchestră, sunt nişte oameni absolut minunaţi.

În timpul concertului, parcă eraţi în altă lume şi dumneavoastră, şi dirijorul, şi orchestra.

De fapt, am cântat de vreo zece ori Schoenberg, şi de vreo şapte ori am cântat cu Orchestra Filarmonicii din Berlin, acum ne-a intrat în sânge. Muzica, dacă nu intră în sânge, apare ca artificială, adică trebuie să fii, cum spunea Stanislawski: tu trebuie să fii rolul acela, să devii ceea ce spui, nu să povesteşti despre ceva, dar tu eşti tu, pentru că nu convingi publicul.

Nu are vise

Sunteţi mulţumită de cariera dumneavoastră?

Sunt foarte mulţumită pentru că eu nu am aşteptări de niciun fel. Şi nici nu am vise, pentru că încerc să le realizez. Eu fac ceea ce vreau şi nu aştept nimic de la nimeni. Fac ceea ce îmi place.  Aş putea să mor şi astăzi şi aş putea să spun că am trăit o viaţă foarte bogată. Dacă nu eşti mulţumit în fiecare moment al vieţii de ceea ce ai făcut, atunci nu vei fi mulţumit nici la finalul ei. Eu mă uit la alţii cum suferă, însă eu dacă văd că ceva nu merge, atunci schimb ce este necesar pentru a putea face acel lucru.

Cum se vede Festivalul Enescu din Elveţia?

Mie îmi plac festivalurile, însă sunt şi îngrijorată un pic. Noi venim din Vest cu orchestre mari, din ţări bogate şi e frumos să împărtăşeşti cultura. Ce se întâmplă însă cu orchestrele de aici? Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante din Europa – avem Salzburg, Lucerna şi Festivalul Enescu. Eu am cântat la toate cele trei festivaluri. În 2015, am mai cântat în Festivalul Enescu. Am revenit şi ne-a plăcut şi acum. Ţara aceasta are un potenţial muzical foarte mare. Ce talente avem aici! Mie mi-ar face plăcere să lucrez aici cu studenţi, cu muzicieni, cu compozitori de astăzi şi să facem aşa, o mică academie. Când o să vin din nou peste doi ani, în festival, aş dori să rămân două-trei zile în plus şi să fac un workshop cu
studenţii. ;

Laureată cu Grammy

Nume: Patricia Kopatchinskaja

Studiile şi cariera:
S-a format ca muzician la Viena şi Berna, iar de 20 de ani e stabilită în Elveţia.

A colaborat  cu artişti precum Anthony Romaniuk, Jay Campbell şi Sol Gabetta, urcând pe scene importante cum ar fi Berlin Konzerthaus, Vienna Konzerthaus şi Concertgebouw Amsterdam.

A obţinut un premiu Grammy la categoria „Cea mai bună interpretare de muzică de cameră/ansambluri mici“ în  2018.

A obţinut, în 2017, prestigiosul Swiss Grand Award for Music, care recunoaşte talentul şi inovaţia excepţionale, acordat de Oficiul Federal al Culturii din Elveţia.

Locuieşte în: BernaBody