„Colaborarea: Pactul Hollywoodului cu Hitler“ sau cât de servilă a fost industria de film americană Germaniei naziste

La urma urmei, epoca de aur a Hollywoodului nu a fost atât de strălucitoare. O istorie nefastă a industriei de film americane a ieşit la iveală odată cu lansarea unei noi cărţi, „Colaborarea: Pactul Hollywood-ului cu Hitler“, care examinează afacerile „discutabile“ pe care maşinăria americană de produs filme le-a avut cu Germania în anii 1930, scrie „Huffington Post“.

Cuvântul „Zusammenarbeit“ („colaborare“ n.r.) apare în mod repetat în întreaga corespondenţă care vizează detalii ale acordurilor dintre cele două parţi prin care industria de film americană se angaja să nu prezinte o imagine distorsionată sau nefavorabilă a Germaniei sau a Partidului Nazist în filmele sale, scrie şi „The Hollywood Reporter“. De altfel, autorul cărţii, Ben Urwand, a căutat în documente de arhivă pentru a descoperi relatări şi negocieri între cele două entităţi.

Studiorile de film americane şi-au arătat servilismul şi au acceptat pactul cu Germania, pentru că, la momentul respectiv, naziştii aveau cea de-a doua cea mai mare piaţă de film din lume care putea să facă concurenţă Statelor Unite ale Americii prin excluderea filmelor care portretizau greşit ideologia nazistă. Mai bine de 250 de filme au rulat în cinematografele nemţeşti, după 1933, când Hitler a preluat puterea.

Scenariştii de la Hollywood scriau sau chiar trimiteau filmele oficialilor germani pentru aprobare, potrivit cercetărilor lui Ben Urwand. Dar, dacă peliculele se dovedeau periculoase pentru integritatea ideologiei germane, acestea erau imediat îndepărtate, aşa cum s-a întâmplat cu filmul „All Quiet on the Western Front“/„Nimic nou pe frontul de vest“ (1930) al cărui conţinut a fost „şters“ de orice presupusă ofensă adusă celui de-al Treilea Reich.

Pasaj din cartea „Colaborarea: Pactul Hollywood-ului cu Hitler“

„Cel mai important reprezentant al Germaniei în tot aranjamentul a fost un diplomat pe nume Georg Gyssling, care a aderat la nazism încă din 1931. El a devenit consul german la Los Angeles în 1933, timp în care a păzit industria de film americană. Principala lui strategie prin care ameninţa studiourile a fost să se folosească de un aşa-zis „Articol 15“, la care apelau şi autorităţile de reglementare germane. Potrivit acestei legi, dacă o companie a distribuit un film anti-german, oriunde în lume, atunci toate celelalte pe care le produce ar putea să fie interzise în Germania. Articolul 15 s-a dovedit a fi un mod foarte eficient de reglementare a industriei de film americane din moment ce Ministrul de Externe, cu o reţea vastă de consulate şi de ambasade, putea detecta cu uşurinţă un astfel de film pus în circulaţie.“