Aventurile lui Jean-Paul Belmondo în cele şase luni petrecute în România. În ce postură a apărut în „Brigada Diverse“

Puţină lume îşi mai aminteşte că starul francez a turnat la noi în ţară coproducţia româno-franceză „Mirii anului II“. Filmările au fost pline de peripeţii şi s-au întins cu nouă săptămâni peste termenul stabilit, aşa că de supărare francezii n-au trecut niciun român pe generic.

Înfiinţarea Centrului de Producţie Cinematografică de la Buftea, la începutul anilor ’50, nu a trecut neobservată la nivel european. Până în 1990, în ciuda barierelor ideologice, au fost realizate coproducţii cu nouă ţări. Franţa a fost una dintre ele, poate cea mai importantă. Povestea a început în 1956 când echipa filmului „Citadela sfărâmată“ a fost întărită cu regizorul francez Marc Maurette, care se afirmase mai ales prin activitatea sindicală şi politică în calitate de membru al Partidului Comunist Francez. Un an mai târziu, Louis Daquin realiza la Buftea prima coproducţie româno-franceză, „Les Chardons du Baragan“ („Ciulinii Bărăganului“), cu tânărul Florin Piersic într-unul dintre rolurile principale, film nominalizat la „Palme d’Or“ în anul următor. A urmat „Codin“, inspirat tot din operele lui Panait Istrati, film regizat de Henri Colpi şi câştigător al „Prix du scénario“ la Cannes în 1963. Peliculă cu Françoise Brion, Nelly Borgeaud, Maurice Sarfati, Germaine Kerjean, dar şi cu un foarte inspirat Alexandru Virgil Platon în rolul titular, un actor neprofesionist, de fapt…profesor de limba română.

După trei ani, acelaşi Colpi a revenit în România pentru a realiza „Mona, l'étoile sans nom“ („Steaua fără nume“), după piesa lui Mihail Sebastian, cu Claude Rich şi Marina Vlady în rolurile principale, dar şi cu mari actori români în distribuţie, precum Marcel Anghelescu, Eugenia Popovici şi Grigore Vasiliu-Birlic. Între timp, René Clair realizase, în 1965, „ Les fêtes galantes“ („Serbările galante“), film produs de Gaumont, cu Jean-Pierre Cassel, Geneviève Casile, Jean Richard, Philippe Avron, Marie Dubois, care au jucat alături de György Kovács, Adela Mărculescu, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu. În 1966, Bernard Borderie a regizat un alt film de epocă, „Sept hommes et une garce“ („Şapte băieţi şi o ştrengăriţă“), cu Jean Marais, Marilù Tolo, Florin Piersic, Ettore Manni şi Philippe Lemaire. Un film care a fost vizionat de 7.547.339 de spectatori în România. Lucrurile mergeau excelent pentru ambele părţi.

Momentul de cumpănă al relaţiei româno-franzeze

În 1969, Jean-Paul Rappeneau, ţinea morţiş să realizeze „Les Mariés de l'an II“ („Mirii anului II“), un „western à la française“, un film de aventuri pe fundal istoric, plin de umor, cu acţiunea plasată în timpul Revoluţiei Franceze şi imediat după aceasta. Iniţial, filmul trebuia să fie produs de Julie Christie şi Warren Beatty, care ar fi urmat să apară şi în rolurile principale. Colaborarea a căzut, aşa că Alain Poiré de la Gaumont i-a propus să-l facă în România, deoarece în Franţa costurile ar fi fost mult peste puterile producătorului. Distribuţia a inclus numai actori de primă mână, precum Jean-Paul Belmondo, Marlène Jobert, Sami Frey, Laura Antonelli, Michel Auclair sau Pierre Brasseur. Filmările exterioare au loc în vara anului 1970 la Braşov, Feldioara şi în împrejurimi, precum şi în Bucureşti. Filmările din studiourile Buftea au utilizat platoul exterior construit pentru filmul lui René Clair, „Serbările galante“, care fusese folosit şi de Sergiu Nicolaescu la „Dacii“ şi „Mihai Viteazul“.

Socotelile din Franţa nu s-au prea potrivit cu cele de la Bucureşti, iar producţia a fost întârziată cu nouă săptămâni, fiind terminată abia pe 17 decembrie, spre disperarea producătorului. În documentarul  „Itinéraire d'un acteur gâté“ („Itinerariul unui actor răsfăţat“), realizat de „L'Express“, Belmondo a vorbit despre experienţa trăită în România. „Mi-au plăcut întotdeauna filmele de epocă. Regret chiar că nu am făcut mai multe. Cât despre «Mirii anului II», îmi amintesc în special faptul că am petrecut şase luni în România! Teribil (râsete). Multe din scenele pe care le-am avut de filmat erau amuzante: alunecarea de pe acoperiş, săritura de pe trăsură. Dar, totuşi, şase luni în România?! În plus, Jean-Paul Rappeneau era foarte exigent, meticulos, mai ales în privinţa textului. Era dificil pentru mine. Nu-mi place să lucrez într-un cadru atât de rigid. La fel ca mine erau şi Pierre Brasseur, Michel Auclair. Dar Jean-Paul era foarte drăguţ, foarte răbdător cu noi. (râsete)”, a mărturisit cel pe care francezii îl alintă „Bébel“.

Într-un alt documentar, „Un capitaine dans la tempête“ („Un căpitan prin furtună“), realizat de Gaumont şi inclus ca bonus pe DVD-ul filmului, regizorul şi secundul său, Bernard Stora, au vorbit, de asemenea, despre greutăţile pe care le-au întâmpinat în România. „Având în vedere condiţiile dificile în care a fost făcut acest film, am sperat  ca nimic din toate acestea să nu se resimtă pe ecran. Claude Renoir, operatorul-şef, a suferit cel mai mult. A avut de-a face cu proiectoare româneşti, cu electricieni români…Era disperat“, a povestit Jean-Paul Rappeneau. „A munci la acest film n-a fost deloc un lucru facil. Sistemul de producţie din România nu semăna deloc cu sistemul francez. Să spunem că stabileam ca reunirea să fie la ora 9.00. În zilele cele mai bune, până se strângea toată lumea, până aveam la dispoziţie tot ceea ce aveam nevoie la cadru trecea o oră, iar în zilele mai puţin bune chiar două sau trei ore. Să livrezi la ora stabilită un decor, să aduci caii, să aranjezi figuraţia, era un lucru bizar acolo. Nu din rea-voinţă, ci pentru că oamenii aceia aveau o cu totul altă mentalitate“, a mărturisit şi Stora. Până la urmă, filmul a ieşit pe piaţă la data stabilită, 7 aprilie 1971, după ce s-a lucrat pe repede-înainte în post-producţie, fiind inclus în competiţia oficială de la Cannes.

Nici genericul filmului, realizat numai în versiune franceză, nici alte materiale publicitare nu au menţionat însă numele interpreţilor români distribuiţi în roluri secundare, precum şi pe ale celorlalţi români din echipa de filmare. Şi nici regizorii francezi n-au mai călcat pe la Buftea până la Revoluţie, cu excepţia lui Gilles Grangier, care a filmat împreună cu Sergiu Nicolaescu serialele de televiziune „Deux ans de vacances“ („Doi ani de vacanţă“) şi „Guillaume le Conquérant“ („Wilhelm Cuceritorul“), în 1973, respectiv 1981.

„Şi-a cam făcut singur toate cascadoriile“

Pe lângă pleiada de actori francezi, câţiva interpreţi români au fost distribuiţi de Jean-Paul Rappeneau în roluri episodice în filmul „Mirii anului II“: Matei Alexandru, Şerban Cantacuzino, Constantin Băltăreţu, Marius Pepino, Simion Negrilă, Sabin Făgărăşanu, Alexandru Lungu, George Mihăiţă, Geo Costiniu şi Julieta Szöny. Acest film a reprezentat practic debutul Julietei Szöny pe marele ecran, ea jucând rolul miresei lui Nicolas Philibert, personajul lui Belmondo, în debutul filmului. „Belmondo era o persoană foarte plăcută, deşi se zvonea că ar fi groaznic. La filmări am fost foarte timidă, încât el mă ruga să am curajul să dau cu pumnii şi picioarele în el“, a povestit, într-o emisiune televizată, actriţa pe care românii o cunosc în special datorită rolului Adnana din serialul „Toate pânzele sus“. Din echipa de filmare n-au lipsit nici cascadorii români, care au lucrat sub comanda unui coordonator francez celebru în branşă, Claude Carliez. Printre ei, Szoby Cseh, Jean Polizache, Vasile Popa, Dan Vieru, Doru Dumitrescu, Ştefan Gudju sau Paul Fister, care a fost cel ales să-l dubleze pe Sami Frey, interpretul Marchizului de Guérandes. „Eu am venit direct de pe platourile de la «Mihai Viteazul». Pentru că n-aveam treabă la post-sincron, Sergiu Nicolaescu m-a lăsat să lucrez cu francezii. Cert e că noi, cascadorii, am fost foarte apreciaţi, Claude Carliez a şi spus la un moment dat că francezii sunt cascadori extraordinari, dar românii sunt formidabili. De altfel, băieţii noştri care au fugit în Franţa au putut să lucreze tocmai datorită lui. Ne-am înţeles bine şi cu actorii, stăteam de câte ori aveam ocazia cu Pierre Brasseur sau chiar cu Belmondo. El era combinat pe vremea aia cu Ursula Andress. Când venea ea în ţară, nu mai băga pe nimeni în seamă Jean-Paul. Cum pleca Ursula, nu se mai dezlipea de noi. Mai mergeam şi prin diverse localuri, unde nu se jena să stea chiar şi cu picioarele pe masă. Un om de viaţă! Şi avea aptitudini reale de sportiv, măi nene, şi-a cam făcut singur toate cascadele“, a povestit Fister pentru „Weekend Adevărul“. Relaţia dintre Belmondo şi Andress „s-a răcit“ în 1972, iar ulterior actorul s-a cuplat cu Laura Antonelli, pe care a cunoscut-o chiar la Buftea, pe platourile de filmare de la „Mirii anului II“.

Căpşună şi Harpalete erau fanii lui „Bébel“

Întâmplător sau nu, figura lui Jean-Paul Belmondo a apărut într-un film românesc turnat exact în perioada în care starul francez s-a aflat în România. Este vorba despre celebrul „Brigada Diverse în alertă“, al doilea episod al seriei, regizat de Mircea Drăgan şi filmat în perioada cuprinsă între 27 iulie şi 30 decembrie 1970. În apartamentul plutonierului Căpşună (Sebastian Papaiani), care-l găzduia şi pe consăteanul său Haralambie Harpalete (George Mihăiţă), de meserie brigadier silvic, pe unul dintre pereţii dormitorului apare un poster cu Jean-Paul Belmondo, semn că cei doi eroi îl apreciau pe starul francez. Filmul „Brigada Diverse în alertă“ a avut premiera la 26 iulie 1971, la trei luni după „Mirii anului II”.

Un mare star al ecranului francez

Născut pe 9 aprilie 1933 la Neuilly-sur-Seine, o periferie şic a Parisului, tânărul Jean-Paul Belmondo a crescut într-o familie de artişti. Tatăl, de origine italiană, era un sculptor renumit. Primul rol major, din filmul „À bout de souffle“ („Cu sufletul la gură“, 1960), l-a propulsat imediat în atenţia publicului. Belmondo a devenit rapid o vedetă şi, alături de Alain Delon, unul dintre monştrii sacri ai cinematografiei franceze. Pasiunea pentru box - în copilărie visa să îl egaleze pe Marcel Cerdan -, l-a ajutat să realizeze cu uşurinţă rolurile de macho în care putea să combine cascadoriile - pe care le realiza fără dublură - şi loviturile de pumn. Timp de peste două decenii, 48 dintre filmele sale au depăşit fiecare un milion de bilete vândute. Începând din 2001, când a suferit un accident vascular cerebral, problemele de sănătate l-au îndepărtat de platouri, cu excepţia unei scurte reveniri pentru filmul „Un homme et son chien“ („Omul cu câinele“, 2008), un remake după „Umberto D“ al lui Vittorio De Sica – povestea unui pensionar rămas fără acoperiş deasupra capului, care vrea să-şi pună capăt zilelor. În 2015 a fost eroul principal al documentarului „Belmondo par Belmondo“, care face furori în Franţa, film regizat chiar de fiul său, Paul.

Şi Alain Delon ar fi putut să filmeze în România

Marele rival al lui Belmondo de pe ecranul francez, Alain Delon, ar fi putut şi el să vină în România, Sergiu Nicolaescu intenţionând să-i ofere lui rolul lui Septimius Severus din filmul „Dacii“, realizat în 1966. „Prin intermediul celor de la Franco-London-Films, am avut două variante pentru Septimius Severus: Alain Delon şi Pierre Brice. Până la urmă a fost Brice. Cu Pierre m-am înţeles foarte bine. Totul a decurs normal şi fără fiţe. E un om foarte serios, foarte conştiincios, devotat filmului. Din păcate nu a avut norocul pe care l-ar fi meritat. În Franţa a rămas oarecum necunoscut, dar a fost foarte iubit în Germania. Din punctul meu de vedere este idealul de actor. Şi asta, datorită dăruirii sale pentru film. În clipa în care îşi face rolul, poţi să-i ceri orice. Are o viaţă personală care nu deranjează producţia de filme“, spunea Nicolaescu într-un interviu acordat în 2006, cu ocazia unei vizite a lui Pierre Brice în România. Până la urmă, Nicolaescu a avut ocazia să împartă platoul de filmare cu fiul lui Alain Delon, Anthony. În 2004, s-a filmat în România remake-ul peliculei „L'homme pressé“ („Un om grăbit“), cu Alain Delon în rolul titular. Alături de Anthony Delon, în remake-ul realizat de Sébastien Grall au apărut şi câţiva români: Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Sergiu Nicolaescu şi Daniela Nane.