Incertitudinea noastră cea de toate zilele!

Cum putem şti dacă am luat decizia cea mai bună?

Adeseori ne aflăm în postura în care ne frământă faptul că nu ştim dacă decizia pe care am luat-o a fost cea bună sau nu, alteori trecem prin întâmplări care pe moment par pozitive sau negative şi nu ştim cum să ne raportăm la ele. Nopţi de nesomn... o sudoare rece coboară pe coloană şi o întrebare începe să se cuibărească în mintea noastră: „O fi bine... o fi rău?”

Decizii şi evenimente de viaţă se află sub auspiciile incertitudinii. Cum putem şti dacă am luat decizia cea mai bună?

De fiecare dată luăm decizia cea mai bună în raport cu momentul decizional.

Dacă s-ar inventa maşina timpului şi ar exista posibilitatea să ne întoarcem de un milion de ori în momentul în care am luat o decizie care s-a dovedit mai apoi a fi nepotrivită, de fiecare dată am lua aceeaşi decizie!

De ce? Pentru că în momentul acela am luat decizia conform informaţiilor pe care le deţineam despre acel eveniment, conform trăsăturilor de personalitate şi a stărilor emoţionale de atunci. Uneori se întâmplă ca nu după mult timp să descoperim informaţii noi care să schimbe datele problemei astfel încât descoperim că decizia luată duce la rezultate pe care nu ni le-am dorit. Dar, de fiecare dată, pentru acel moment, am luat decizia cea mai bună care se putea lua atunci. Vestea bună este că încetul cu încetul, pe baza experienţelor acumulate, vom fi capabili să luăm decizii tot mai potrivite. Şi dacă nu... universul are toată răbdarea să ne ofere fedback-ul potrivit până vom învăţa lecţiile ce le avem de învăţat.

Se întâmplă uneori să trecem prin evenimente pe care nu le-am dorit în viaţa noastră. Adeseori apare întrebarea: "De ce mi se întâmplă tocmai mie acest lucru?" Trecem prin variate stări emoţionale neştiind cum să reactionăm la evenimentele cu care ne confruntăm. La început apare reactia de stupor, după care apare nedumerirea, apoi furia neacceptării şi uneori... mult mai târziu resemnarea.

Dar undeva, în mintea noastră, va rămâne senzaţia neacceptării evenimentului şi pentru a ne rezolva disonanţa cognitivă creată dăm vina pe noi înşine, trăind cu plenitudine sentimentul de vinovăţie, alteori dăm vina pe ghinion, pe cei din jurul nostru sau pe diavolul care şi-a bagat coada în treburile noastre.

Evenimente diverse se vor petrece în viaţa noastră indiferent dacă emoţional le acceptăm sau nu. Nu întotdeauna vor fi cele pe care le considerăm a fi cele mai potrivite pentru noi, dar ele apar ca rezultat al alegerilor noastre anterioare, un feedback prin care, dacă alegem să învăţam din aceste experienţe, vom deveni mai armonioşi, mai înţelepţi.

Toate acestea îmi aduc aminte de următoarea poveste:

O fi bine... o fi rău?... Cine ştie?

Se spune că acum ceva timp unui ţăran i-a murit nevasta şi a rămas cu un copil de vreo 16 ani.

La aflarea veştii se adună toţi vecinii şi încep să-i spună:

- Nefericitule, ghinionistule, numai ţie ţi se putea întâmpla aşa ceva... Să-ţi moară nevasta, să rămâi cu un copil de crescut şi fără nici un ajutor. E clar... eşti un ghinionist şi jumătate.

Ţăranul nostru îi priveşte în tăcere şi dupa o vreme ridică din umeri şi spune cu calm:

- O fi bine... o fi rău?... Cine ştie?

Dar nu trece mult timp şi într-o zi ducându-se la târg, tăranul nostru zăreşte un cal de vânzare, zdravăn, bun de muncă şi ieftin pe deasupra. Se duce omul la banca de lângă târg, solicită un împrumut care i se aprobă pe loc şi apoi cumpără calul.

Când se întoarce de la târg toţi vecinii se strâng la el în curte să-l întrebe de cal. Le povesteşte omul nostru cum s-a întâmplat la care vecinii încep să spună:

- Norocosule, numai ţie ţi se putea întâmpla aşa ceva, să-ţi acorde banca aşa repede împrumutul şi pe deasupra să găseşti un cal atât de falnic şi ieftin.... E clar... eşti un norocos şi jumatate!

Omul nostru cu aceeaşi seninătate le spune:

- O fi bine... o fi rău?... Cine ştie?

Dar nu peste mult timp mergând într-o dimineaţă la arat, calul se smuceşte şi o ia la fugă în pădure şi dus a fost. Când se întoarse de la câmp făra cal se strâng vecinii în curtea omului şi după aflarea întâmplării încep să spună în cor:

- Omule, tare ghinionist eşti... Acum ţi-a fugit calul... Nu o să apuci sa faci însămânţările la timp, o să ai o recoltă proastă şi pentru că nu o să ai destui bani să-ţi plăteşti datoria la bancă o să vină şi o să-ţi ia casa pe care ai girat-o pentru împrumut. Ai rămas şi fără nevastă, acum rămâi şi făra casă. E clar... om mai ghinionist ca tine nu există.

Ţăranul îi priveşte o clipă şi apoi le spune:

- O fi bine... o fi rău?... Cine ştie?

Nu peste multe zile se zăreşte în depărtare un nor mare de praf ce se apropia de sat şi un zgomot teribil... Şi cand colo... ce sa vezi? Calul ţăranului urmat de alţi zece cai sălbatici, care-l urmau ca pe un şef de herghelie, se apropiau în galop de casa omului. Acesta deschise larg porţile curţii astfel încât întrega turmă să intre.

Sătenii se strang cu toţii la porţile omului şi încep să spună:

- Fericitule, norocosule, numai ţie ţi se putea întâmpla aşa ceva. Tocmai tu care erai pe punctul să-ţi pierzi casa acum ai unsprezece cai. O sa devii bogătaşul satului. E clar... om mai norocos ca tine nu există!

Ţăranul nostru îi priveşte cu uimire şi apoi le spune:

- O fi bine... o fi rău?... Cine ştie?

Dar nu trece mult timp şi într-o zi, feciorul ţăranului se urcă pe unul din caii sălbatici, doar că acesta, speriindu-se de un şarpe de casă se smuceste şi-l trânteşte pe baiat la pământ de-şi rupse braţul drept.

Imediat se strâng vecinii în curtea omului şi încep sa spună în cor:

- Ghinionistule, numai ţie ţi se putea întâmpla aşa ceva... Tocmai începusei şi tu să-ţi aranjezi viaţa... Şi uite ce ghinion a dat peste tine. Acum încep cheltuielile cu doctorii, mers prin spitale... Nu stim ce se întâmplă dar om mai ghinionist ca tine nu există!

Omul îi priveşte cu acelaşi calm şi apoi le spune:

- O fi bine... o fi rău?... Cine ştie?

Dar nu trece multă vreme şi într-o zi ţara lor intră în război cu ţara vecină. Şi toti feciorii au fost luaţi la oaste mai puţin fiul ţăranului care avea mâna ruptă şi pusă în gips.

Toţi vecinii se strâng la casa omului bocind de zor:

- Preafericitule, norocosule... Numai ţie ţi se putea întâmpla aşa ceva... Feciorii noştri merg la moarte pe front numai al tău a avut norocul să scape. E limpede... eşti cel mai norocos om de faţa pământului!

Ţăranul îi priveşte câteva clipe şi apoi le spune:

- O fi bine... o fi rău?... Cine ştie? Şi povestea noastră ar putea continua aşa la nesfârşit... O fi bine... o fi rău?... Cine ştie?

Voi aţi avut astfel de momente în viată când la început lucrurile păreau rele ca mai apoi să se dovedescă că au fost benefice?

Aştept cu interes să împărtăşiţi astfel de clipe cu noi... şi pâna atunci, vă urez o viaţă plină de ECHILIBRU.