Studiu de imunitate la vaccinurile anti-COVID pentru pacienţii cu sistemul imunitar slab

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Răspunsul imun la vaccinurile COVID-19 la pacienţii cu anumite afecţiuni imunosupresate urmează să fie examinat într-un nou studiu realizat în Mara Britanie. Pacienţii cu cancer, artrită inflamatorie, boli de rinichi sau ficat sau cei care au un transplant de celule stem, pot avea şanse mai mari de a avea complicaţii mai severe ale coronavirusului.

Persoanele cu astfel de afecţiuni medicale subiacente şi tratamentul pe care unii îl primesc, pot slăbi sistemul imunitar - motiv pentru care au şi prioritate la vaccinul COVID-19. Cu toate acestea, cercetătorii susţin că dovezile actuale sugerează că persoanele cu aceste afecţiuni s-ar putea să nu obţină o protecţie optimă împotriva vaccinurilor existente, potrivit News Sky.

Astfel că noul studiu numit „Octave” urmăreşte să determine eficacitatea vaccinurilor împotriva coronavirusului în aceste grupuri de pacienţi cu risc clinic, prin analizarea eficacităţii jaburilor COVID-19 utilizate în Marea Britanie în 2021, la până la 5.000 de persoane din aceste categorii de pacienţi.

„Trebuie să înţelegem urgent dacă pacienţii cu afecţiuni cronice precum cancerul, artrita inflamatorie şi bolile renale şi hepatice sunt bine protejaţi de COVID-ul actual. Studiul Octave ne va oferi noi date preţioase pentru a ne ajuta să răspundem la întrebările pacienţilor noştri, din aceste categorii, şi ale familiile lor”, a explicat liderul studiului, profesorul Iain McInnes, de la Universitatea din Glasgow.

Conform sursei citate, cercetătorii vor determina de asemenea şi care este răspunsul imun la COVID-19 al pacienţilor utilizând o varietate de teste imune de ultimă generaţie efectuate pe probe de sânge prelevate înainte şi / sau după administrarea vaccinului. Pentru studiu sunt recrutaţi pacienţi din Marea Britanie şi vor compara rezultatele din grupul de studiu cu grupurile de control ale persoanelor sănătoase, fără aceste boli de bază.

De altfel  nu se ştie încă pentru cât timp vaccinurile COVID-19 oferă imunitate şi poate exista o necesitate continuă de vaccinare împotriva bolii pentru anii următori. 

„Acest studiu investighează răspunsul la noile vaccinuri COVID-19 la persoanele ale căror sisteme imunitare le fac mai vulnerabile la Covid-19 şi la alte infecţii. Acest lucru va ajuta la asigurarea faptului că cei mai expuşi riscului de infecţie primesc cea mai bună protecţie posibilă", a declarat profesorul Fiona Watt, preşedintele executiv al Consiliului de Cercetări Medicale, care a finanţat studiul. 

Proiectul de cercetare colaborativă implică grupuri din universităţile din  câteva universităţi din Marea Britanie (Glasgow, Birmingham, Oxford, Liverpool, Imperial College London şi Leeds Teaching Hospitals NHS Trust) cu finanţarea Medical Research Council (MRC),.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite