Îndrăznesc să îmi exprim punctul de vedere din perspectiva medicului care lucrează într-un sistem de sănătate public, foarte dotat, unde se practică o medicină bazată pe evidenţa clinică şi care este gratuit indiferent de investigaţia sau de tratamentul de care este nevoie! Nu există asigurare medicală pentru sistemul de sănătate public în Marea Britanie, aşa numitul National Health Service (NHS). Pentru cine doreşte, există asigurări medicale pentru sistemul privat, dar calitatea actului medical nu este cu nimic diferită, din contră, toate cazurile dificile, sau cele care se complică, ajung tot în NHS. Nu este un sistem de sănătate perfect, întrucât perfecţiune nu există, şi este întotdeauna loc de mai bine, însă este unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din lume. 
 
În consecinţă, prin prisma celor de mai sus, îmi permit să comentez asupra unor chestiuni care au fost discutate în emisiune. 
 

1. Introducerea unei limite de vârstă ca ghid pentru frecvenţa prezentării obligatorii la medic: până la 39 de ani inclusiv la fiecare 3 ani, după 40 de ani, la 1 an.

Mă întreb, oare de ce anume s-a ales vârsta de 40 ani? Este o vârstă de la care suntem mai predispuşi către boli? Există vreo evidenţă clinică potrivit căreia vârsta de 40 de ani este o vârstă critică? Este la fel pentru bărbaţi şi pentru femei, ţinând cont de anumite diferenţe hormonale şi schimbările pe care acestea le implică? 

Persoana sub 40 ani sau peste această vârstă poate să nu prezinte nici o acuză, nici un antecedent medical, şi merge la cabinetul medicului de familie. Ce fel de investigaţii i se fac? De ce? Care este justificarea lor? Nici o investigaţie nu se face pur şi simplu.  

Ce ar trebui, de fapt, să se întâmple? Fiecare pacient să fie analizat individual, la luarea în evidenţă la cabinetul medicului de familie, pe baza riscogramei, care am văzut că s-a introdus, şi a altor date din istoricul clinic, şi evaluată nevoia unei urmăriri regulate, introducerea în programe naţionale de screening, sau trimitere la specialist, dacă este necesar. 

În vederea unei medicine preventive eficiente şi în contextul celor de mai sus, ar trebui introduse programe naţionale de screening pentru depistarea diferitelor patologii, afecţiuni maligne, dar nu numai. Programele de screening implică chemarea regulată a pacienţilor pentru investigaţii specifice în funcţie de grupurile de vârste, care prezintă risc crescut pentru anumite boli. 

Voi da 3 exemple foarte simple şi clare din sistemul britanic:

a. pentru cancerul de col uterin: se recomandă testul Papanicolau tuturor femeilor începând cu 25 de ani până la 64 ani. De la 25 la 50 de ani se face la fiecare 3 ani, iar de la 50 la 64 ani, la fiecare 5 ani. 

b. pentru cancerul de sân: se recomandă mamografia tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 50 şi 70 ani, iar acum se doreşte extinderea de la 47 la 73 ani. Mamografia se recomandă o data la 3 ani. Această grupă de vârstă are risc crescut de cancer la sân. 

c. pentru cancerul colo-rectal: se recomandă investigaţii pentru persoanele între 60 şi 69 ani (Anglia), 50-74 ani (Scoţia), 60-74 (Ţara Galilor) la fiecare 2 ani.

Şi sunt multe alte exemple de acest fel.

Cum sunt chemaţi pacienţii la control în cadrul acestor programe naţionale de screening? Fiecare pacient primeşte automat o scrisoare acasă atunci când este momentul să se prezinte pentru o anumită investigaţie. 

Desigur, există şi patologii care nu au o metodă de screening clară, de exemplu cancerul de ovar, care, de cele mai multe ori este depistat în stadii avansate. Deşi există teste relevante, nu există niciun test simplu, care, făcut din timp la nivel naţional, să ducă la o diagnosticare certă, astfel încât să fie introdus ca program naţional de screening. Atât de cunoscutul marker tumoral Ca125, crescut în cancerul de ovar, nu este specific numai cancerului de ovar!

În contextul unei lipse a screening-ului pentru anumite patologii, ar trebui să existe programe de alertă a populaţiei, unde pacienţii sunt îndrumaţi să meargă la medic atunci când au anumite simptome. De asemenea, pacientul trebuie educat să se prezinte la medic atunci când apare un semn sau simptom nou (de exemplu un nodul cât de mic, sau sânge în urină sau fecale, sau modificarea stării de sănătate dintr-un anumit punct de vedere).

Important de ştiut este, însă, că atunci când un pacient merge la medicul de familie cu semne şi simptome care ridica suspiciunea de malignitate, medicul de familie trimite pacientul la specialist sub aşa-numita regulă de 2 săptămâni „Two week rule“€™. Această este o trimitere diferită, specială, iar pacientul trebuie văzut, diagnosticat în 2 săptămâni şi iniţiat un tratament.

2. Vaccinările la copii

Acestea€“ intră tot în categoria medicinei preventive şi sunt recomandate a se face după o anumită schemă. Într-adevăr, după cum spunea şi ministrul Bănicioiu, au contribuit la eradicarea sau reducrerea considerabilă a incidenţei multor boli.

În Marea Britanie vaccinările se fac la cabinetul medicului de familie, dar de către asistentă. Este o vizită de 10 minute, dedicată exclusiv acestui lucru. În interviul de la Adevărul Live se discută că este bine ca bebeluşul, respectiv copilul, să meargă împreună cu părintele la cabinet pentru vaccin, deoarece în acest fel i se poate face şi o eventuală examinare.

Din punctul meu de vedere şi prin prismă experienţei medicale de aici, acesta ar fi un prost management al timpului şi al resurselor: dacă se merge pentru vaccin, este nevoie doar de cele 10 minute de vizită la asistentă. Examinările nu se fac de rutină, în lipsa unor acuze. 

Medicina preventivă la copii, în afară de vaccinurile din schemă, trebuie să includă şi teste specifice care se fac la naştere: examinarea fizică detaliată, testul de auz, teste de sânge pentru următoarele 9 boli rare, dar cu implicaţii severe: anemia falciforma, fibroză chistica, hipotiroidism congenital, boli metabolice ereditare, precum fenilcetonurie, deficienţă de dehidrogenază acil CoA de catena medie, boală urinei cu miros de arţar, acidemia izovalerica, aciduria glutarica tip 1, homocistinuria care nu răspunde la tratamentul cu piridoxină.

În consecinţă, trebuie ţinuţi sub urmărire copiii cu anumite riscuri din cauza antecedentelor familiale sau a complicaţiilor intrauterine sau la naştere, respectiv din cauza patologiilor depistate în urmă testelor de mai sus. În rest, părinţii trebuie educaţi să se prezinte la medic atunci când intervin anumite schimbări ale stării de sănătate a copilului.

3. Obligativitatea 

Nu este etic ca o persoană să fie obligată. Nimeni nu poate să fie obligat şi nimeni nu poate fi forţat să facă ceva contra voinţei sale. Ceea ce, într-adevăr, s-ar putea face pentru a avea un impact asupra populaţiei şi ar determina prezentarea la medic: programe de educare în masă şi la toate nivelurile, în toate localităţile, şi prin toate mijloacele posibile (şcoli, mass-media, elemente publicitare vizibile, cursuri etc.), astfel încât să se dezvolte o conştiinţă sanitară, iar pacientul să înţeleagă de ce este bine să se prezinte la medic, şi în ce moment.  
 
A simţi vizita la medic ca pe o obligaţie şi a o face de frică, deoarece vor fi sancţiuni, nu se încadrează în contextul actual al societăţii. 
Este o datorie a statului în a-şi educa populaţia şi este un respect faţă de cetăţean, şi de individ, în a-l lasă să decidă în ceea ce îl priveşte. 
Pacienţii în sistemul medical britanic nu sunt obligaţi la nimic! Este unul din drepturile fundamentale ale omului şi fiecare este stăpân pe viaţa sa, dacă mă pot exprima în acest fel, fiecare decide pentru sine! Există un foarte bun acces la informaţie, pacientul primeşte acasă programările, atunci când este cazul, cu toate informaţiile necesare, şi dacă nu doreşte să se prezinte, sistemul sanitar nu poate face nimic.  
 

4. Cardul. 

Printre alte avantaje pe care nu le contest, se sugera şi faptul că ar face examinările pacienţilor mai facile, transmiterea de informaţii cu privire la comorbiditati, la investigaţii, s-ar şti ce este important cu privire la pacient, şi acest lucru ar evita repetarea anumitor teste, investigaţii etc.  
 
Doresc să trag un semnal de alarmă: din punct de vedere medical acest lucru este incorect!
 
Dacă pacientul merge la medic cu o acuză, trebuie să i se ia o anamneză detaliată cu privire la acea acuză şi motivul prezentării la medic în acel moment, deşi ultima data a fost la medic ieri. Fiecare medic care vede pacientul trebuie să ia o istorie clinică clară şi să facă examinarea detaliată. Tabloul clinic se poate schimba de la o zi la alta, de dimineaţă până seara, chiar şi în câteva ore! În acest context şi analizele şi investigaţiile trebuie repetate conform prezentării clinice curente. Cardul este de bun augur, dar are limitările sale şi nu trebuie să ştirbească din complexitatea actului medical.