Cum se tratează eficient hiperhidroza. Afecţiuni medicale care determină transpiraţie excesivă

Cum se tratează eficient hiperhidroza. Afecţiuni medicale care determină transpiraţie excesivă

Transpiraţia excesivă poate avea multiple cauze, dar poate fi tratată eficient

Transpiraţia excesivă este o afecţiune cutanată şi neurologică. Ea se manifestă prin secreţia excesivă a glandelor sudoripare, care depăşeşte nevoile fiziologice de termoreglare. Dr. Iuliana Lupu, medic primar dermatolog Clinica Medicum, explică de câte feluri este hiperhidroza, cum se instalează şi cum poate fi tratată eficient.

Ştiri pe aceeaşi temă

Transpiraţia excesivă afectează circa 5% din populaţie. „Există două tipuri de hiperhidroză: cea primară focală, fără o cauză anume, ce apare încă din copilărie sau adolescenţă şi afectează predominant regiunile bogate în glande sudoripare precum palmele, plantele şi axilele şi dispare pe parcursul nopţii“, explică dr. Iuliana Lupu, medic primar dermatolog Clinica Medicum.

Al doilea tip este hiperhidroza secundară unei boli sistemice sau administrării de medicamente. „Aceasta apare la vârsta adultă, afectează tot corpul şi se manifestă atât ziua, cât şi noaptea“.

Consult dermatologic pentru descoperirea cauzelor

Potrivit specialistei, chiar dacă transpiraţia excesivă este o afecţiune benignă şi nu este o urgenţă medicală, apariţia acestui simptom necesită, în primul rând, un consult dermatologic pentru a se descoperi o eventuală cauză şi a se iniţia un tratament.

Înainte de a se stabili diagnosticul de hiperhidroză primară idiopatică - fără cauză -  trebuie excluse alte numeroase posibile cauze ale acestei afecţiuni. „Printre acestea se numără expunerea la temperaturi crescute  - cel mai frecvent - bolile infecţioase - tuberculoza, bruceloza, infectiile HIV, hepatita C, endocarditele, osteomielitele, abcesele piogenice; afecţiunile endocrinologice  - feocromocitomul, sindromul carcinoid, hipertiroidismul, diabetul, hipoglicemia, guta; afecţiunile cardiace  - insuficienţă cardiacă congestivă; neoplaziile - limfoamele, cancerulul de prostată sau cel renal, carcinomul tiroidian avansat, insulinoamele“.

Administrarea  de medicamente  ca antidepresive, aspirină, acetaminophen, insulină, sulfonilureea, tratamentele hormonale cu tamoxifen, agonişti ai gonadotropin-releasin hormone sau inhibitori de aromatază, hidralazina, nitroglicerina, betablocante sau blocante ale canalelor de calciu pilocarpina, morfina, niacina, omeprazolul, ciclosporinele, opioidele  si multe altele pot determina, la rândul lor, hiperhidroză.

Lista continuă cu afecţiuni neurologice  - ale cortexului cerebral sau ale hipotalamusului, boala Parkinson, neuropatia diabetică, encefalita, tumorile glomice, siringomielia posttraumatică, accidentul vascular cerebral; menopauza şi consumul de alcool.

 „Este absolut necesar să mergi la medic dacă transpiraţiile sunt mai mari decât de obicei, dacă îţi afectează viaţa de zi cu zi, dacă apar exclusiv noaptea, fără un motiv aparent, dacă sunt însoţite de tuse, febră, frisoane, scădere ponderală, dureri de cap sau în capul pieptului. Doar după ce au fost excluse alte afecţiuni medicale sau medicamentoase subiacente, se poate lua în considerare diagnosticul de hiperhidroză primară“.

„Transpiraţia excesivă creşte incidenţa infecţiilor fungice“

O persoană poate fi considerată ca având hiperhidroză primară focală dacă transpiraţia excesivă e localizată doar la anumite zone ale corpului, cu durată de minimum 6 luni, fără o cauză asociată şi dacă întruneşte cel puţin două din criteriile următoare: transpiraţie simetrică şi bilaterală; transpiraţie excesivă ce  afectează activităţile de zi cu zi; să  existe cel puţin un episod o dată pe săptămână; debutul bolii să aibă înainte de vârsta de 25 ani; să existe un istoric familial de hiperhidroză idiopatică; transpiraţia focală să dispară în timpul somnului.

„Pacienţii cu hiperhidroză focală primară încep să aibă simptome încă din copilărie sau adolescenţă, ce vor persista pe tot parcursul vieţii. Regiunile cele mai frecvent afectate sunt palmele, plantele şi axilele, dar pot fi afectate şi faţa, scalpul, zona inghinală şi cea submamară. Afecţiunea este înrăutăţită de caldură şi stimuli emoţionali“.

Deşi nu poate fi considerată o boală propriu-zisă, hiperhidroza primară are un puternic impact social, emoţional şi profesional. „Pacienţii cu hiperhidroză axilară se plâng de pătarea hainelor, iar cei cu afectare palmară evită să strângă mâinile altor persoane, să practice activităţi ce necesită mâini uscate sau să atingă hârtii. Transpiraţia excesivă creşte incidenţa infecţiilor fungice, a negilor, a keratolizei punctuate şi înrăutăţeşte dermatita atopică şi eczemele“.

Cum se instalează hiperhidroza primară

Transpiraţia are un rol important în termoreglare, hidratarea pielii şi menţinerea echilibrului hidroelectrolitic.  „Oamenii au trei tipuri de glande sudoripare: ecrine, apocrine şi apoecrine. Glandele ecrine produc o secreţie apoasă, hipotonă şi sunt principalele responsabile de hiperhidroză, glandele apocrine  jucând  un rol minor doar în hiperhidroza axilară. Glandele ecrine sunt localizate în tot corpul, dar au o densitate mai mare la nivelul palmelor, plantelor şi axilelor - zonele afectate, în principal, de hiperhidroză“.

Transpiraţia termică şi cea emoţională sunt controlate de regiuni diferite ale creierului. „Transpiraţia termică este controlată de hipotalamus, iar cea emoţională de cortexul cerebral. Un semnal  pe cale simpatică este transmis către glandele endocrine prin neuronii autonomi colinergici. La pacienţii cu hiperhidroză, glandele sudoripare sunt normale din punct de vedere funcţional şi structural. Cauza hiperhidrozei pare a fi un răspuns central exagerat sau anormal la stimuli emoţionali normali. Persoanele cu hiperhidroză nu sunt mai stresate decât restul indivizilor“.

„Transpiraţia  la nivelul feţei, pieptului şi spatelui se datorează, în general, expunerii la căldură, în timp ce sudoraţia palmelor şi plantelor se produce în context emoţional. Transpiraţia indusă de căldură e prezentă pe tot parcusul zilei, iar cea indusă de stimulii emoţionali - palmo-plantară şi axilară -  încetează noaptea“.

Întrucât nu se cunoaşte cauza exactă a hiperhidrozei primare, tratamentul este unul simptomatic. În primul rând, se folosesc antiperspirantele cu concentraţii scăzute de săruri de aluminiu, ce se eliberează fără prescripţie medicală. Ele obstruează fizic deschiderea glandelor sudoripare, sunt eficiente în cazurile uşoare sau moderate de hiperhidroză, dar necesită o aplicare zilnică.  „Antiperspirantele eliberate pe bază de prescripţie medicală, precum cele ce conţin 20% clorură de aluminiu, s-au dovedit eficiente în formele de hiperhidroză neresponsive la antiperpsirantele normale. Se aplică iniţial în fiecare seară pe pielea uscată şi se spală cu un săpun blând dimineaţa, fără a necesita aplicarea altui produs antiperspirant dimineaţa. În timp, frecvenţa administrării se reduce la o dată pe săptămână“.

Injecţiile cu toxină botulinică, cea mai eficientă metodă

„Injecţiile cu toxină botulinică reprezintă cea mai sigură şi mai eficientă metodă de tratament  a hiperhidrozei axilare şi palmo-plantare“, dă asigurări medicul.

Toxina botulinică împiedică eliberarea acetilcolinei de la nivelul neuronilor motori şi aparţinând sistemului autonom colinergic şi reduce semnificativ producerea transpiraţiei. „Eficienţa în timp creşte odată cu numărul tratamentelor. Dacă, iniţial, efectul se menţine în medie 5,5 luni, la administrările ulterioare, acesta creşte la 9-12 luni  Durerea în timpul înţepăturilor este mult redusă de aplicarea de cremă anestezică sau de gheaţă“.

Alte tratamente includ terapia sistemică cu anticolinergice - glicopirolat si oxibutin -, clonidina, beta- blocante sau benzodiazepine, dar se însoţeşte de efecte adverse supărătoare; administrarea de anticolinergice poate produce uscăciune cutanată, afectarea vederii, dureri de cap, retenţie urinară şi trebuie întrerupt la o treime din pacienţii trataţi.

Iontoforeza este o procedură ce foloseşte curentul electric pentru a inhiba transpiraţia; se foloseşte în mod special la nivel palmo-plantar. „Curetarea sau excizia întregii zone axilare se asociază cu cicatrici importante şi, uneori, cu reducerea mobilităţii braţului; are o eficienţă mai redusă decât injecţiile cu toxină botulinică. Simpatectomia endoscopică toracică implică întreruperea căilor de transmitere simpatice; este folosită doar la pacienţii cu hiperhidroză severă, la care s-au epuizat celelalte metode de tratament. Uneori hipersudoraţia se poate înrăutăţi paradoxal în urma procedurii“, averizează medicul dermatolog.

Fără stres şi temperaturi crescute

Pacienţii cu hiperhidroză sunt sfătuiţi să evite factorii agravanţi  - stresul emoţional şi temperaturile crescute, să schimbe hainele şi şosetele cât mai frecvent, să evite hainele strâmte, din materiale sintetice şi să utilizeze produse de curăţare blânde.

„Hiperhidroza este o afecţiune dermatologică benignă, dar cu un impact negativ important asupra calităţii vieţii pacientului. Tratamentul adecvat este ales în funcţie de localizarea şi severitatea hiperhidrozei  - palo-plantară, axilară, facială -, de aşteptările şi preferinţele pacientului. Toxina botulinică rămâne nu numai cea mai eficientă, dar şi cea mai sigură metodă de tratament a hiperhidrozei“, conchide dr. Iuliana Lupu.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările