Cum se produce răspunsul imun al organismului la COVID-19: tipuri de anticorpi, când apar şi cum pot fi detectaţi

Cum se produce răspunsul imun al organismului la COVID-19: tipuri de anticorpi, când apar şi cum pot fi detectaţi

Odată pătruns în celula gazdă, SARS-CoV-2 declanşează un răspuns imun extrem de complex din partea organismului infectat. O componentă importantă a acestui răspuns imun este producerea de anticorpi anti-virus, respectiv anticorpi îndreptaţi specific asupra proteinelor structurale ale virusului, explică specialiştii MedLife.

Ca structură, aceştia sunt imunoglobuline aparţinând claselor A, M, G, D, E. Iar ca ţintă, sunt îndreptaţi asupra proteinelor N, M, E si S.

Genomul coronavirusului codifică 4 proteine structurale principale: proteina N (nucleocapsida), care reprezintă practic nucleul virusului ce cuprinde ARN-ul viral, proteina M (membranară), proteina E (anvelopa virală) şi proteina S (spike), proteina de suprafaţă care dă aspectul de “corona” datorită structurii trimerice.
 

Tipuri de anticorpi în infecţia cu virusul SARS-CoV-2: IgM şi IgG

Până în prezent, doar trei clase de anticorpi sunt studiate în dinamica răspunsului imun indus în general de virusuri: anticorpi de tip A, M şi G. Pentru coronavirusuri şi, în special pentru SARS-CoV-2, rolul anticorpilor de tipul IgA este puţin înţeles. De la apariţia pandemiei şi odată cu punerea la punct a testelor de laborator au fost studiaţi anticorpii de tip IgM şi IgG. 
 
IgM - Imunoglobulina M este tipul de anticorp produs de sistemul imun imediat după infecţie. Acesta este prezent în prima linie de apărare în timpul infecţiilor virale, înainte ca sistemul imun să producă anticorpii de tip IgG.
 
IgG - Imunoglobulinele G sunt anticorpi extrem de specifici care sunt importanţi pentru imunitatea pe termen lung şi memoria imunologică.
 
La ora actuală se ştie că există o diferenţă semnificativă atât a nivelurilor, cât şi a cronologiei apariţiei acestor anticorpi. Dacă pentru majoritatea virusurilor, primii anticorpi care apar sunt cei de tip IgM, pentru SARS CoV-2 sunt mult mai frecvente situaţiile în care cele două clase de anticorpi (IgM şi IgG) apar şi persistă aproape simultan.
 

Ce înseamnă anticorpi anti-proteină N (nucleocapsida) şi anti-proteină S (spike)?

Proteina N (nucleocapsida) este proteina care încapsulează ARN-ul viral şi îl protejează de mediul celulei gazdă. Pe lângă rolul protector, proteina N are rolul de a media transcrierea genomului viral, fiind esenţială în replicarea virală. Această proteină este puternic imunogenă, anticorpii îndreptaţi împotriva ei fiind un marker serologic important în evidenţierea răspunsului imun la infecţia virală cu virusul SARS-CoV-2.
 
Structura proteinei S (Spike) este extrem de complexă. Aceasta are 2 subunităţi care fac posibilă ataşarea virusului de celulă, pătrunderea virusului în celulă şi fuziunea lui cu celula gazdă. Altfel spus, structura proteinei Spike oferă un număr important de situsuri antigenice intens determinante de anticorpi de neutralizare, respectiv anticorpi care să împiedice ataşarea şi pătrunderea virusului în celula gazdă.
 
Sunt studii care au arătat ca anticorpii anti-N pot fi detectaţi mai devreme, dar persistă ceva mai puţin decât cei anti-S. Anticorpii anti-S ar putea neutraliza infecţiozitatea virusului, mai ales prin blocarea domeniului RBD (domeniul de legare la celula gazda), caracter ce le poate conferi statutul de anticorpi de protecţie.
 
În egală măsură, există frecvent situaţii în care, în ciuda dovezilor infecţiei cu SARS-CoV-2, răspunsul în anticorpi al organismului nu este pus în evidenţă prin niciun test comercial disponibil, adică sunt persoane care “nu dezvoltă anticorpi”.
 
Informaţia oferită de prezenţa oricăruia din cei doi anticorpi, fie anti-N, fie anti-S, fie că sunt de clasă IgG, fie IgM, este că a existat infectare cu SARS-CoV-2, chiar dacă aceasta a fost asimptomatică sau au existat simptome banale, trecute cu vederea la momentul respectiv.
 

Testele detectează în sânge anticorpi anti-proteină N şi anti-proteină S 

În laboratoarele MedLife se pot efectua 3 tipuri de teste pentru detecţia anticorpilor anti-SARS-CoV-2, toate prin metoda chemiluminiscenţei.
  • Test anticorpi IgM anti-S – test calitativ, recomandat persoanelor care s-au vaccinat şi nu au certitudinea că au suferit de boala COVID-19.
  • Test anticropi IgG anti-N – test calitativ, recomandat persoanelor care nu s-au vaccinat şi nu au certitudinea că au suferit de boala COVID-19.
  • Test anticorpi IgG anti-S – test cantitativ, recomandat persoanelor care s-au vaccinat şi nu au certitudinea că au suferit de boala COVID-19.

Testează-te în cel mai apropiat centru de recoltare MedLife şi află dacă organismul tău a produs anticorpi anti-SARS-CoV-2.
---

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.

De 26 de ani suntem alături de tine şi nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupţi prin ştiinţă şi cunoaştere.

De la începuturile civilizaţiei, frica este primul lucru care te izbeşte într-o pandemie. Iar ca să o diminuăm, în an pandemic, am dezvoltat divizia de cercetare şi am început să facem cercetare medicală în România, pentru a oferi o viziune mai clară asupra situaţiei actuale şi a evoluţiei bolii.

Ne adaptăm continuu la prezent şi ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

Articol susţinut de MedLife

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările