Vaccinare versus credinţă. Care este rolul Catedralei Mântuirii şi cum văd românii relaţia dintre stat şi biserică pe timp de pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Majoritatea românilor consideră că vaccinarea şi credinţa nu au nicio legătură, iar Biserica nu ar trebui să se implice în campania de imunizare, după cum arată „Barometrului Vieţii Religioase" - ediţia decembrie 2021, lansat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” şi Centrul LARICS.

Majoritatea respondenţilor se consideră persoane religioase (56,7%), în timp ce numai 5% au răspuns „sigur nu”. De altfel, întrebate dacă, indiferent de confesiune sau religie, cred în Dumnezeu, aproximativ 90% dintre persoanele au răspuns afirmativ, 4,2% spun că nu cred, iar 5,8% sunt de părere că nu se poate răspunde aşa uşor. 

La întrebarea „Cum credeţi că este poporul român astăzi, din punct de vedere al religiei”, majoritatea răspunsurilor (40%) arată că românii sunt mai puţin religioşi decât în timpul comunismului, 29,8% susţin că sunt la fel de reliogioşi ca în urmă cu 30 de ani, în timp ce 27,8% spun că situaţia este mai bună în prezent.

credinta vs vaccinare

Sondajul de opinie mai arată că majoritatea respondenţilor consideră că religia este fundamentală pentru identitatea naţională a românilor şi, într-un procent mai mare, consideră că religia nu împiedică în niciun fel apartenenţa României la UE şi la spaţiul euroatlantic. 

În ceea ce priveşte implicarea bisericii în viaţa publică, majoritatea consideră că reprezentanţii cultelor religioase ar trebui să fie mai critici faţă de liderii de opinie şi politicienii care se exprimă împotriva credinţei şi religiei (54,1%) şi 44,1% sunt în dezacord cu această afirmaţie. De altfel, 70,5% dintre respondenţi vor ca bisericile să fie mai prezente în viaţa publică, în educaţie, cultură şi mass-media.

credinta vs vaccinare

Catedrala Mântuirii, reper religios important şi obiectiv turistic internaţional

Catedrala Mântuirii Neamului trebuie să devină un obiectiv turistic internaţional, aşa cum se întâmplă şi în alte oraşe europene, sunt de părere aproximativ 77,7% dintre românii chestionaţi ( total de acord şi mai degrabă de acord), iar la polul opus, cei care nu sunt de acord, se află 21,3% dintre respondenţi. Pe aceeaşi linie, majoritatea consideră că noua catedrală va fi un reper religios şi istoric important pentru poporul român. 

credinta vs vaccinare

Relaţia dintre biserică şi stat

Aproximativ 43% dintre cei care au răspuns susţin că relaţia dintre stat şi cultele religioase din România este una echilibrată şi corectă, aproape 33% consideră că statul încearcă să subordoneze şi să limiteze cultele, iar 19,6% sunt de părere că biserica încearcă să preia din atribuţiile statului. 

La întrebarea „Aţi vota un politician care se declară ateu?”, 55% dintre persoane au declarat că nu l-ar vota, în timp ce 42% nu ar avea nicio problemă. 

În ceea ce priveşte atitudinea statului faţă e biserici în timpul pandemiei, 41,1% consideră că este normal ca activităţile bisericilor să aibă restricţii şi, la o diferenţă de aproximativ 6 procente, 35,5% consideră că statul a încălcat libertatea religioasă a cultelor. Un procent mai mic este de părere că statul a colaborat foarte bine cu bisericile. 

credinta vs vaccinare

Vaccinarea, departe de legătura cu religia

Doar 4% dintre persoanele care au participat la cercetare sunt de acord total cu faptul că oamenii credincioşi nu ar trebui să se vaccineze, în timp ce la polul opus aproape 64% resping total această afirmaţie. Cât despre relaţia dintre vaccinare şi religie, majoritatea consideră că imunizarea nu se poziţionează împotriva credinţei, fiind o alegere proprie, care nu are legătură cu religia. 

La afirmaţia „Este normal ca Biserica să recomande credincioşilor să se vaccineze împotriva covid-19”, 34,7% au răspuns cu „dezacord total”, aproximativ 18% cu „mai degrabă nu”, 22,4% au fost total de acord, iar 24% au răspuns „mai degrabă da”. Tot la acest capitol, majoritatea respondenţilor susţin că biserica nu ar fi trebuit să le recomande credincioşilor să refuze administrarea vaccinului şi că nu ar trebui să se implice în acest domeniu. 

credinta vs vaccinare

Sondajul a fost realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI).

Datele sondajului au fost culese în perioada 3 - 14 decembrie, pe un eşantion multi-stratificat, probabilistic, de 1.001 persoane, reprezentativ pentru populaţia României, neinstituţionalizată, cu vârsta de18 ani şi peste 18 ani.

Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat telefonic în toate judeţele României şi în sectoarele Municipiului Bucureşti. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą3%, la un grad de încredere de 95%. Eşantionul a fost validat pe baza datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite