Sondaj Public Affairs: USL câştigă alegerile parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit sondajului, USL conduce detaşat în câştigarea alegerilor parlamentare
Potrivit sondajului, USL conduce detaşat în câştigarea alegerilor parlamentare

Conform unui sondaj realizat de Public-Affairs în perioada 3-5 decembrie, Uniunea Social Liberală (USL) conduce detaşat în câştigarea alegerilor parlamentare. În plus, Victor Ponta conduce în topul favorabilităţii personalităţilor politice, iar la polul opus se află şeful statului.

Potrivit sondajului, USL conduce detaşat în câştigarea alegerilor parlamentare, astfel că 57,5 la sută dintre români ar vota cu aceştia, 18, 6 la sută ar alege ARD, iar partidul lui Dan Diaconescu este preferat de 12,9 la sută dintre respondenţi.

UDMR ar obţine scorul de 5 la sută, iar Partidul Civic Maghiar din Transilvania al lui Laszlo Tokes ar obţine puţin peste un procent din numărul votanţilor, respectiv 1,2 la sută.

Pe primul loc în topul favorabilităţii personalităţilor politice se află Victor Ponta, locul doi este ocupat de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, - 39,7 la sută. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, îl urmează pe Sorin Oprescu, fiind apreciat de 37,3 la sută dintre cei intervievaţi. Liberalul Călin Popescu Tăriceanu ocupă locul patru cu 29,6 la sută, urmat de liderul FC, Mihai Răzvan Ungureanu, care este preferat de  26,1 la sută dintre români.

La polul opus se află preşedintele Traian Băsescu , despre care  69,4 la sută dintre participanţii la sondaj au o părere negativă. Un scor destul de mare la acest capitol a primit şi preşedintele PPDD, Dan Diaconescu, care a obţinut 57 la sută, urmat de Elena Udrea care este antipatizată de 56 la sută dintre respondenţii sondajului.

Conform aceluiaşi sondaj, românii nu par să fi fost prea interesaţi de campania electorală. 21,6 la sută dintre cetăţeni spun că nu i-a interesat deloc campania, iar alţi 45 la sută că i-a interesat foarte puţin. Un procent foarte mic de 3,8 la sută dintre români s-au declarat foarte interesaţi de desfăşurarea acestei campanii electorale, iar alţii 29,6 la sută spun că sunt destul de interesaţi. 

Prin urmare, se estimează o prezenţă la vot de 49.0 la sută, mai scăzută decât la alegerile locale din 2012, dar mai ridicată decât la alegerile parlamentare din 2008. 40,4 la sută dintre români vor participa cu siguranţă la vot, iar 8,6 la sută nu sunt siguri dacă se vor prezenta sau nu la urne, în timp ce 33,0 la sută declară că nu se duc sigur la vot. Un procent de 18 la sută nu sunt în ţară sau nu pot participa la vot din cauza unor erori în listele electorale.

Nici ieşirile publice ale preşedintelui Traian Băsescu nu par să-i fi influenţat pe români, pentru că 47,2 la sută declară că n-au fost importante pentru ei, iar alţi 36,2 la sută spun că au fost puţin importante. Doar pentru 3,9 la sută dintre români au contat foarte mult, iar pentru alţi 12,7 la sută au fost destul de importante.

Sondajul a fost realizat prin metoda CATI, pe un eşantion de 1234 de persoane.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite