Primul semn de susţinere a lui Ponta, venit din partea socialiştilor de peste hotare: Premierul nu subminează democraţia, ci o apără
0„Acuzaţiile potrivit cărora Victor Ponta subminează democraţia şi pune în pericol stabilitatea economică a ţării nu sunt numai greşite, ci au scopul de a induce în eroare”, transmite organizaţia „Center for American Progress” din SUA, în primul comentariu pozitiv la adresa premierului român publicat de la evenimentele de la începului lunii iulie.
„Publicaţiile The Washington Post, The Economist şi alţi comentatori internaţionali s-au grăbit să-l condamne pe premierul Victor Ponta pentru noua criză politică care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu”, comentează „Center for American Progress”.
Materialul cu notă pozitivă la adresa lui Ponta a fost conceput de fondatorul organizaţiei, John D. Podesta, fost şef al personalului de la Casa Albă în timpul administraţiei socialiste a lui Bill Clinton, şi de Matt Browne, fostul director al reţelei internaţionale „Policy Network”, înfiinţată de fostul premier socialist al Marii Britanii, Tony Blair, şi de fostul şef al Executivului italian, Giuliano Amato, reprezentant îndelungat al Partidului Socialist Italian.
De la evenimentele care au marcat începutul lunii iulie - schimbarea Avocatului Poporului, a şefului de la Senat şi de la Camera Deputaţilor, precum şi suspendare preşedintelui Traian Băsescu, pentru demiterea căruia se ţine referendumul din 29 iulie – materialul publicat pe site-ul americanprogress.org este primul pozitiv la adresa premierului român Victor Ponta, ale cărui acţiuni în stat au generat numeroase critici la nivel internaţional.
Acuzaţiile adresate lui Ponta
Oficialii de la Bruxelles au fost primii care au comentat situaţia din România. „Este un fel de lovitură de stat. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva într-o ţară care se vrea a fi democratică”, a declarat Elmar Brok, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, referindu-se la preluarea rapidă a puterii de către socialiştii conduşi de premierul Victor Ponta.
„În ciuda tuturor legilor, poziţiile-cheie din stat sunt rapid preluate de oameni din Guvern. Este o încălcare a legii şi se pare că nimeni nu ţine cont de faptul că rolul principal al statului de drept este tocmai să prevină astfel de situaţii”, a adăugat Brok, citat de „Deutsche Welle”.
Publicaţia „The Economist” a scris că „premierul român Victor Ponta, care a trecut cu tancul peste Constituţia ţării, ar putea învăţa una alta de la omologul său maghiar, Viktor Orbán. Cel din urmă, în loc să distrugă Constituţia, a înlocuit-o”.
„În unele ţări europene are loc o eroziune alarmantă a echilibrului politic şi a controlului constituţional, generată de populiştii care exploatează nemulţumirile populaţiei faţă de măsurile de austeritate. Un exemplu recent este România, unde partidul socialist al premierului şi-a atribuit funcţii importante în conducerea statului, încercând totodată să-l demită pe preşedintele ţării. Victor Ponta, care a preluat puterea în mai fără niciun fel de alegeri, ca urmare a două coaliţii guvernamentale eşuate, alimentează îngrijorările Uniunii Europene şi ale administraţiei Obama cu privire la încercările sale asidue de a-şi consolida puterea în stat”, a comentat un editorialist al publicaţiei „The Washington Post”.
„Subminarea autorităţii Curţii Constituţionale periclitează orice progres făcut în ultimii cinii ani în ceea ce priveşte statul de drept, echilibrul democratic şi independenţa justiţiei din perspectiva separării puterilor în stat”, a comentat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de „The Economist”.
„Moştenirea lăsată de regimul comunist şi lipsa de „educaţie democratică” au generat o tendinţă de securizare a poziţiilor obţinute în stat de elitele celor două ţări, înainte de orice altceva. Din punctul lor de vedere, constituţia este o formalitate. Câteodată, comportamentul acestor elite este de-a dreptul neconstituţional. Printr-o serie de şiretlicuri, încearcă să submineze independenţa juridică, să limiteze puterea Curţii Constituţionale şi să erodeze puterea instituţiilor publice”, a scris „Deutsche Welle”.
Apărarea lui Ponta
„O analiză mai amănunţită a trecutului preşedintelui suspendat şi a faptelor sale recente, precum şi a deciziilor recente ale Curţii Constituţionale, sugerează că premierul apără, de fapt, democraţia în România, şi nu o răstoarnă”, scrie „Center for American Progress”, în apărarea actualului premier al ţării.
„În urmă cu două săptămâni, Parlamentul României l-a suspendat pe preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, un fost căpitan de vas care a lucrat pentru Securitate înainte de revoluţia din 1989, care a pus punct domniei de 22 de ani a liderului comunist Nicolae Ceauşescu”, astfel îl descriu pe Băsescu cei doi reprezentanţi ai organizaţiei, John D. Podesta şi Matt Browne.
„Băsescu s-a confruntat cu numeroase acuzaţii de corupţie şi de fraudare a alegerilor de la venirea sa la putere în 2004, fiind suspendat prima oară în urmă cu cinci ani. În prezent, Băsescu este pregătit să lupte cu premierul Ponta care, la nici 40 de ani împliniţi, şi-a făcut un renume ca procuror şi reformator al Partidului Social Democrat şi a format o coaliţie guvernamentală cu Partidul Naţional Liberal şi cu Partidul Consevator, sub titlul Uniunea Social Liberală (USL). Ajuns la şefia Executivului în aprilie 2012, este a treia persoană însărcinată anul acesta să formeze un Cabinet.”
„Între timp, preşedintele suspendat Băsescu, a cărui popularitate s-a degradat masiv, se chinuieşte constant să întoarcă balanţa puterii în favoarea sa. Lovit de o serie de măsuri dure de austeritate, poporul român şi-a pierdut încrederea în Băsescu.”
„Odată ajuns în funcţia de premier, Ponta s-a concentrat, mai degrabă, pe reforme econimice şi sociale destinate dezvoltării ţării şi creşterii numărului de locuri de muncă, decât pe politică. În timp ce încearcă să menţină angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional, el caută să crească rata de absorbţie a fondurilor europene.”
„Concomitent, Ponta a primis să crească salariile angajaţilor aparatului de stat şi a instituţiilor, precum cele ale cadrelor didactice, dar şi pe cele ale pensionarilor, retribuţiile şi pensiile fiind diminuate ilegal în ultimii ani.”
„Reformele noului Guvern s-au dovedit populare în rândul votanţilor români, favorizând victoria USL la alegerile din iunie.”
„În replică, preşedintele Traian Băsescu a lansat un atac personal, vicios şi politic la adresa premierului Ponta. Şeful de stat ameninţat de o posibilă demitere ce va fi decisă la referendumul din 29 iulie şi-a depăşit puterile cerând Curţii Constituţionale să blocheze reformele premierului.”
„Dacă Băsescu ar fi dat dovadă de respect faţă de reformele sociale şi economice ale Guvernului şi faţă de Constituţia României, viitorul economic al naţiunii ar fi fost mai luminos iar democraţia în stat mai solidă. Sperăm că voinţa şi interesele poporului român să aibă câştig de cauză. Pe termen scurt, este doar o chestiune legată de numărul de voturi. Pe termen lung, este doar o chestiune de timp, conchid John D. Podesta şi Matt Browne”, din cadrul „Center for American Progress”.