Oana Schmidt-Hăineală: Demisia mea nu este o opţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, miercuri, că nu ia în calcul o demisie de onoare şi că o posibilă revocare a sa din această funcţie putea fi luată până luni când i-a început mandatul.

„Nu este o opţiune demisia, nu s-a solicitat revocarea mea, s-a solicitat revocarea hotărârii prin care am fost aleasă, este o diferenţă, ca şi act administrativ o hotărâre poate fi revocată de organul emitent până la momentul în care intră în circuitul civil şi începe să producă efecte juridice. Acest moment s-a produs luni, practic mandatul de preşedinte a început să curgă, posibilitatea de a revoca o astfel de hotărâre subzistă numai până în ziua de luni”, a afirmat Hăineală, potrivit Agerpres.

Despre acuzaţiile magistraţilor că s-ar fi încălcat legea, preşedintele CSM a precizat că nu a fost respectată doar o cutumă deoarece Legea 317/2004 privind funcţionarea CSM prevede doar faptul că preşedintele şi vicepreşedintele trebuie să provină din secţii diferite, respectiv unul să fie judecător, iar altul procuror.

„Consider că nu s-a încălcat absolut nicio procedură, de altfel în reacţiile publice ale unor asociaţii profesionale, respectiv AMR şi UNJR, nu am văzut invocate vicii de procedură, ci în principal un argument cutumă”, a precizat Hăineală.

În legătură cu susţinerile că nu s-ar fi votat revocarea hotărârii prin care a fost aleasă preşedinte, şful CSM a explicat că în situaţia în care unii membri nu îşi predau buletinele de vot - situaţii care au mai existat în cursul ultimilor doi ani -, se întocmeşte de către aparatul tehnic un proces verbal prin care se consemnează acest fapt şi se verifică dacă a existat număr de voturi suficiente în raport de cvorumul de şedinţă ca să se ia o decizie.

Hăineală a subliniat că dezbaterile sunt înregistrate şi se poate verifica oricând existenţa lor.

Întrebată dacă acest scandal se va reflecta în raportul de ţară, procurorul a spus că îi este greu să anticipeze acest lucru şi că probabil Comisia Europeană va urmări evoluţiile viitoare.

„Probabil că ceea ce se aşteaptă este o atitudine echilibrată din partea tuturor actorilor implicaţi. (...) Nu cred că CSM va avea o bilă neagră, dar asta nu este decât o convingere personală”, a mai spus ea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite