O lecţie de public diplomacy şi multiculturalism la Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
congres cluj

În perioada 17-21.05.2017 în municipiul Cluj-Napoca se desfăşoară congresul Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene, entitate care reuneşte peste 90 de minorităţi din state ale Europei, unele dintre acestea militând pentru obţinerea autonomiei teritoriale sau pentru acordarea de drepturi colective.

De altfel, şi lucrările congresului FUEN de la Cluj-Napoca au ca punct central identificarea de soluţii care să conducă la acelaşi obiectiv, şi anume autonomia teritorială a acelor regiuni în care populaţiile minoritare deţin majoritatea. Aceasta este ratiunea pentru care, de exemplu, în ziua de 19 mai, la Bonţida, preşedintele FUEN, Vincze Lorant, va lansa procesul de strângere a milionului de semnături pentru Iniţiativa Cetăţenească Europeană, „Minority Safepack”, proiect iniţiat de membri ai UDMR şi FUEN, tocmai pentru a convinge Uniunea Europeană să dea curs solicitărilor autonomiste.

În pofida provocărilor secesioniste ale participanţilor la congresul FUEN, autorităţile locale ale municipiului Cluj-Napoca au dat dovadă de un exemplu elocvent de multiculturalism, spirit european şi toleranţă, în mesajul de bun venit adresat de primarul Clujului, care subliniază că oraşul din centrul Transilvaniei este locul perfect pentru a desfăşura o acţiune dedicată minorităţilor naţionale, localitate care prin definiţie este una multiculturală, în care fiecare etnie îşi găseşte locul dar şi respectul celor din jur, indiferent de limba vorbită sau de religia pe care o are.

Mai mult, în salutul de întâmpinare, municipalitatea apreciază că sistemul de protecţie a persoanelor aparţinând minoritaţilor naţionale pus în aplicare de autorităţile române asigură dezvoltarea optimă a fiecărei minorităţi etnice din cele 20 care se regăsesc oficial pe teritoriul României, lucru demonstrat, practic, de aprope fiecare clădire şi instituţie din centrul municipiului Cluj-Napoca, indiferent că vorbim de biserici sau de instituţii superioare de învăţământ şi recunoscut în plan internaţional de conducătorii instituţiilor menite să vegheze la respectarea acestor drepturi, precum Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei de la Veneţia.

Acest sistem asigură, practic, existenţa şi dezvoltarea pe termen lung a minorităţilor naţionale şi în niciun caz nu duce la asimilarea lor, un exemplu în acest sens fiind minorităţile reduse numeric (precum armenii), care şi-au păstrat tradiţiile nealterate. Prezenţa constantă a UDMR în Parlamentul României în ultimii 27 de ani, dar şi cooptarea ei permanentă, sub diverse formule, la guvernare, reprezintă un alt exemplu al României de bune practici în domeniul minorităţilor naţionale constată comunicatul administraţiei locale. (http://www.primariaclujnapoca.ro/comunicate.html?gId=2506)

Îndemnul la respect şi normalitate al autorităţilor române şi lecţia de democoraţie contrastează însă cu nuanţele radicale ale vorbitorilor maghiari din cadrul primelor sesiuni ale congresului FUEN.

Click aici pentru continuare

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite