Nedespărţiţii politicii româneşti: ce au în comun premierul Ponta, fostul premier Ungureanu şi Crin Antonescu
0
Trei dintre cei mai vizibili politicieni ai ultimei jumătăţi de an îşi serbează la sfârşitul acestei săptămâni zilele de naştere. Dacă Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt „Fecioarele” politicii româneşti, Mihai Răzvan Ungureanu este Balanţă, în prima zi a zodiei, la doar o zi diferenţă de preşedintele Senatului.
Premierul Victor Ponta împlineşte, joi, 40 de ani, vârstă la care, crede el, „începe viaţa”. Co-preşedintele USL Crin Antonescu împlineşte, vineri, 53 de ani, fiind mai în vârstă decât colegul şi prietenul său cu 13 ani fără o zi. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, al cărui guvern a căzut la iniţiativa parlamentară a USL, împlineşte, sâmbătă, 44 de ani.
Ce îi uneşte pe cei trei, în afara apropierii zilelor de naştere? Fostul premier Ungureanu şi actualul prim-ministru Ponta, apropiaţi ca vârstă, colegi de generaţie. Prieteni, aproape – Mihai Răzvan Ungureanu a onorat cu prezenţa petrecerea de cununie a liderului PSD ,Victor Ponta, şi a Dacianei Sârbu. Crin Antonescu, liberalul înrăit cu tehnică discursivă, mai bătrân decât ei, dar întotdeauna actual - politicianul cu „podoabă vopsită”, aşa l-au poreclit prin presă.
Cei trei au traversat împreună, din tabere diferite, o perioadă zbuciumată a politicii româneşti. Toţi trei se credeau salvatori. Toţi trei se considerau câştigători. Toţi trei au fost întotdeauna discreţi în ceea ce priveşte vieţile personale.
Chiar acum, când conjunctura l-a înscăunat pe Victor Ponta premier, n-am auzit rost de vreun chef sau petrecere mai de soi. „Voi lua cina împreună cu soţia şi copiii mei”, a fost răspunsul premierului la întrebările despre petrecerea aniversară. Liberalul Crin Antonescu s-a căsătorit în mare taină cu europarlamentarul Adina Vălean şi a fost un preşedinte interimar vocal, dar nu deranjant. Nu a umblat brambura prin Cotroceni şi nu a scotocit prin birouri. Nici despre fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu s-au auzit cancanuri.
Începutul poveştii cu fecioare
Povestea celor două „Fecioare”, care au ajuns la vârful politicii, a început în februarie 2011, într-o sala pe jumătate goală (sau plină) din Parlament, după cum consemnează agenţia Mediafax.
Despre ziua aceea de 5 februarie, care a căzut într-o sâmbătă, se ştiu prea puţine lucruri. Pe 5 februarie 2011, Franţa a convins Germania să spună „nu” aderării României la spaţiul Schengen, primăria Ploieşti urma să mute grădiniţele 1 şi 29, iar atacantul spaniol Fernando Torres care părăsise Liverpool pentru Chelsea se dezvinovăţea: „Nu sunt un trădător!”.
La Parlament, în Sala Unirii, se pregătea decorul evenimentului care avea să schimbe faţa politicii româneşti. Dacă cele trei partide nu s-ar fi aliat, trustul Antena 3 ar fi rezistat mult mai greu, Guvernul Ungureanu nu ar fi căzut şi nu ar fi fost nevoie, poate, de o remaniere guvernamentală – Emil Boc ar fi fost în continuare premier, Elena Udrea, în continuare ministru. Dacă USL nu ar fi fost, poate că oricare dintre cele trei partide ar fi colaborat cu PDL pentru obţinerea majorităţii. Dacă USL nu ar fi existat, preşedintele Băsescu nu ar fi fost suspendat, nu ar fi purtat tricouri albastre, marinăreşti, iar fiica sa nu ar fi fost nevoită să împartă fructe ziariştilor strânşi ciorchine în faţa sediului de campanie al tatălui său.
Momentul semnării documentelor pentru formarea USL este unul istoric. Cu toate acestea, Mediafax consemnează: „Pregătirile pentru scenariul semnării documentelor USL au durat aproape două ore, deşi ceremonia propriu-zisă nu a consumat mai mult de zece minute. În sală nu au fost mai mult de două sute de oameni, iar momentul a fost imortalizat de martorii evenimentului cu telefoanele mobile. Într-o altă cameră, liderilor li s-au alăturat soţiile lor, Adina Vălean şi Daciana Sârbu, unde nu au ciocnit cupe de şampanie, ci au serbat cu apă plată”.
Ca şi începutul, parcursul celor doi sărbătoriţi în aceste zile nu a avut gustul înţepător şi plăcut-ameţitor al şampaniei, ci, mai degrabă, gustul dezbătător al apei.
„Ghici ghicitoarea mea!”, mana cerească a USL
Au urmat emisiuni, mitinguri, au protestat liderii USL luni de zile. Împotriva Puterii, a Guvernului, a Preşedintelui. Au criticat. Adevăratul ajutor, însă, a venit de unde se aşteptau mai puţin, la aproape un an după semnarea contractului care îi unea. Duşmanul lor şi al poporului, cel împotriva căruia luptau înverşunaţi, el, Traian Băsescu, le-a întins mâna şi le-a cedat tot. În acea zi nefastă pentru cei portocalii, Traian Băsescu a pus mâna pe telefon şi a sunat. Se vorbea despre noua Lege a sănătăţii, o discuţie tehnică, plictisitoare pentru cei mai mulţi dintre români. Invitatul Realităţii, subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, vorbea despre privatizarea sistemului medical de urgenţă, capitol care urma să apară în noua lege. A fost dur la critică palestinianul şi i s-a răspuns pe măsură.
„Încetaţi, domne, cu psihoza că vom da ambulanţele pe mâna golanilor din sectorul privat”, a spus preşedintele, care l-a somat pe Arafat să îşi prezinte criticile în Minister şi să se pună de acord cu ministrul Sănătăţii.
„Şi dacă nu se pun de acord, cine pleacă”, a întrebat moderatorul, cuprins de o inspiraţie subită.
„Dumneavoastră cine credeţi?! Ghici ghicitoarea mea!”, a răspuns Băsescu, în cel mai neinspirat moment din cariera sa politică.
Proteste în toată ţara, USL pe val
Raed Arafat, medicul calificat, cel cu SMURD-ul, a fost umilit şi a demisionat. S-a răspândit vestea ca un microb, au ieşit oamenii din case, au strigat. Se auzea că nu vor mai avea ambulanţe, bieţii! Că o să moară cu zile. Cei trei care au făcut USL-ul (Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin) le-au îndurat pe toate: au stat în frig, au vorbit cu oamenii, au organizat mitinguri. Au protestat în Parlament.
Şi s-a făcut Guvern: MRU, independentul momentului
Mihai Răzvan Ungureanu a fost premierul numit în locul lui Emil Boc. Era director la Serviciul de Informaţii Externe al României din noiembrie 2007. Fusese ministrul de Externe al României în perioada decembrie 2004 – martie 2007. Tânăr, talentat. Chiar şi Opoziţia uselistă vorbea în termeni elogioşi despre şeful Executivului. Victor Ponta, coleg de generaţie, a susţinut un discurs în Parlament, la votul de învestitură al Guvernului Ungureanu. În cincisprezece puncte era discursul lui Ponta. De manieră elegantă, elocventă. „A vorbit frumos”, au scris ziarele imediat după discurs.
„Veţi avea sprijinul total al meu şi al colegilor din opoziţie să luptaţi cu contractele băieţilor deştepţi din energie”, îi spunea Victor Ponta. „Vă vom sprijini dacă veţi intenţiona să creşteţi salariul mini de la 800 la 850 de lei”, a mai spus Victor Ponta din Opoziţie, în acel 9 februarie ciudat.
Uite Guvernul, nu-i Guvernul!
Premierul şi-a văzut, din februarie, de treabă. Protestele se mai domoliseră oricum. Punea pe roate o ţară, cu doi colegi de zodiac punându-i beţe în roate. Până în aprilie. Erau copacii înfloriţi, era încă răcoare seara, în perioada în care cei doi colegi, aniversaţi astăzi şi mâine, au hotărât să-l mazilească pe al treilea.
În ziua de 18 aprilie, actualul premier şi fostul preşedinte interimar, cu tot cu ai lor, au depus un document la Parlament. „Opriţi Guvernul şantajabil! Aşa nu, niciodată”, scria acolo, negru pe alb, ca-n versurile Andei Călugăreanu. O moţiune de cenzură, semnată de parlamentari liberali şi social-democraţi, ce-i puseseră gând rău Balanţei, care trebuia votată, după cum cere legea, în plen.
Cu trei zile înainte de ultima lună a primăverii, că aprilie are treizeci de zile, l-au mazilit pe Ungureanu. 235 de suflete nu l-au vrut, 9 suflete l-au iubit. Patru suflete, din toate cele câte aşteptau numărătoarea cu sufletul la gură, şi-au anulat votul.
Victor Ponta, premierul nostru neînfricat...
Majoritatea dictează în democraţie şi din majoritatea parlamentară se alege premierul. Liderul pesedist, absolvent de drept, procuror, devenit deputat încă din 2004 , a fost numit şef al Executivului. Următorul pas, pe agenda hotărâtă încă din februarie 2011, era suspendarea preşedintelui.
Cu eficienţa tinereţii şi cu o majoritate parlamentară solidă, a început procedura fulger a coaliţiei de suspendare a Preşedintelui. Au hotărât, au votat, l-au înştiinţat, în mai puţin de o săptămână („în aceste trei zile s-a petrecut un lanţ de abuzuri”, avea să spună preşedintele suspendat, Traian Băsescu, în perioada de campanie a referendumului). Instituţiile europene, lideri politici de anvergură, intelectuali şi oameni de rând deopotrivă se împărţiseră în două tabere: cu ei şi fără ei. Nu exista soluţie de compromis.
Cel aniversat vineri, Crin Antonescu, a devenit preşedinte interimar. Dar soarta nu i-a surâs în acea duminică de 29 iulie.Oamenii au votat împotriva preşedintelui suspendat, Europa, însă, a fost neîndurătoare. Ne-a forţat să acceptăm că majoritatea românilor trebuie să se prezinte la vot pentru a valida rezultatul referendumului, iar poporul a picat examenul. Au fost leneşi, românii, au mers în vacanţe. Nu le-a păsat! Şi referendumul nu a fost validat. Traian Băsescu a dezbrăcat tricoul marinăresc şi s-a întors la Cotroceni.
Mihai Răzvan Ungureanu, jucătorul neobosit
Se fac alte planuri acum. Se împart din nou fotoliile parlamentare. Sunt alte strategii, alte mize. Partidul portocaliu condus de senatorul Vasile Blaga se regrupează în jurul fostului premier Ungureanu – O Românie dreaptă vor ei, situată la dreapta şi curată. Ungureanu cu partidul Forţa Civică, ţărăniştii (PNŢCD) cu Aurelian Pavelescu şi Noua Republică a lui Neamţu. Candidaţii lor vor ţine cont de principiile etice – nu vor avea probleme cu legea, nu vor fi fost traseişti politici. Aşteptăm strategia USL.
Cât despre cei trei sărbătoriţi, dincolo de zodia care îi uneşte, trebuie să înţelegem că ei nu pot fi gândiţi din punct de vedere politic unul fără celălalt, într-atât de încâlcită a fost politica românească a acestei ultime jumătăţi de an.
A fost o vară incendiară, doamnelor şi domnilor, dar toamna se numără aniversările.
Se încarcă comentariile...
