Meleşcanu: BEC nu a oferit clarificările pentru înfiinţarea de noi secţii de vot în diaspora
0Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că BEC nu a oferit MAE "clarificările" necesare pentru înfiinţarea de noi secţii de vot în străinătate, subliniind, totodată, că niciuna dintre propunerile Ministerului nu a fost acceptată.
Noul ministru de Externe Teodor Meleşcanu a declarat într-o conferinţă de presă că nu se pot deschide noi secţii în străinătate şi a precizat încă o dată că nu MAE organizează alegerile prezidenţiale, ci Biroul Electoral Central (BEC).
„Revin cu recomandarea către cetatenii români care votează în străinătate că în măsura posibilităţii să se prezinte începand cu primele ore, pentru a evita aglomerarea. Le recomand să utilizeze timpul, începând cu ora 7 şi pe durata celor 14 ore în care se poate exprima votul. Sunt aici şi să trag un semnal de alarmă pentru că am primit deja semnale şi dau exemplul oficiului Londra, dar nu e singurul, unde lista a fost completată până la 7 cu personal MAE, dar alţi membri din mai multe secţii, reprezentanţi ai partidelor, au anunţat că nu se vor prezenta duminică la scrutin”, a spus Teodor Meleşcanu.
În ziua votului, el va fi la Paris, unde speră să şi poată vota, iar colegii din conducerea MAE se vor afla în mai multe oraşe europene unde s-au înregistrat "aglomerări" la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
„Pentru a supraveghea la faţa locului pregătirile turului II al alegerilor prezidenţiale în afara ţării, mâine mă voi afla la Munchen, unul dintre locurile unde s-au înregistrat aglomeraţii în primul tur de scrutin pentru ca apoi să merg la Paris, unde mă voi întâlni şi cu reprezentanţii diplomatici români din Belgia, iar duminică dacă timpul îmi va permite voi vota la Paris", a declarat, vineri, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu.
"Colegii din conducere se vor afla la Londra, Bruxelles, Chişinău, Viena, Roma, Torino, Stuttgart şi Dublin. Deplasarea conducerii MAE în preziua şi ziua votului vizează strict supravegherea modului de implementare a măsurilor care ţin de competenţa MAE în ce priveşte fluidizarea procesului de votare", a spus el.
"În ceea ce priveşte suplimentarea numărului de secţii de votare, faţă de solicitarea MAE din 11 noiembrie 2014 ca BEC să adopte hotărâri sau decizii, în conformitate cu Legea nr. 370/2004 prin care să se clarifice fără echivoc temeiul legal pentru înfiinţarea de noi secţii în străinătate precum şi procedurile aferente şi termenele legale de înfiinţare şi de constituire sau contestare după caz la birourile electorale ale acestora, MAE constată că BEC nu a oferit clarificările necesare", a declarat ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, într-o conferinţă de presă.
Pe de altă parte, Meleşcanu a precizat că BEC nu a acceptat niciun dintre propunerile MAE referitoare la "simplificarea rubricilor din tabelul electoral şi la modificarea adreselor unor secţii de vot cu păstrarea numerotării acestora".
Şeful diplomaţiei a susţinut că MAE a făcut tot ce a fost posibil pentru fluidizarea votului în diaspora.