Lăzăroiu se teme nu atât de sfârşitul capitalismului aşa cum îl ştim, cât de sfârşitul democraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Muncii, spune că doar 35 % din electorat este reprezentat de actualele partide. Asta prezintă două pericole pentru România, în contextul crizei datoriilor suverane. Pe de o parte, există posibilitatea ca cei cu venituri foarte mici să recurgă la violenţe, iar cei din clasa de mijloc să părăsească România. Partidul lui Dan Diaconescu ar juca un rol în captarea p

Reporter: Ce partide surpriză vor intra în parlament?

Sebastian Lăzăroiu: Intră Partidul Popular al lui Dan Diaconescu, la limită. Nu va face un scor monumental, dar va intra. PRM nu mai are cum să intre.

Dar mesajul PRM prinde în perioada asta.

Cei de la PRM nu mai au liderul credibil.

Preia Diaconescu alegătorii aceştia de extremă?

Diaconescu nu poate fi un Vadim Tudor. Nu e un lider pe mesajul ăsta. El este pe mesajul populist.

Apare altceva pe extremă dreapta?

Asta-i teama mea cea mai mare. Şi e valabil nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă. Pentru că se vede deja, şi la noi s-a reactivat Noua Dreaptă, şi în toate ţările se caută ţapi ispăşitori când sunt crize. Şi uite că românii sunt ţapi ispăşitori în alte ţări - în Spania, Franţa Italia. E clar că partidele extremiste vor fi reprezentate în parlamente şi mesajul lor va prinde.

De aia, într-un fel, când vorbim de criza capitalismului şi de sfârşitul capitalismului, aşa cum l-am cunoscut până acum, ar trebui să ne gândim că el a fost indisolubil legat de democraţie.

Şi mai grav decât sfârşitul capitalismului ar fi sfârşitul democraţiei.

Vor lua voturi multe în parlamentele occidentale.

Dacă nu se vine cu un model alternativ, ne întoarcem la modele care s-au perindat cândva. Şi, anume, autoritariste. E un mare pericol, într-adevăr. De aia, cred că liderii politici şi, în general, zona intelectuală a societăţii, are această datorie de a veni rapid cu model alternativ de instituţii politice.

Urmează o reformare a partidelor?

Nu, din păcate, partidele existente sunt interesate de conservare.

Dar avem un conflict între oamenii nemulţumiţi, în special tineri, şi liderii politici care încearcă să-şi conserve privilegiile. Ce se va întâmpla?

Lucrurile stau în felul următor: partidele îşi pot menţine structurile feudale, cum sunt acum, aparatul acesta de campanie, aparatul electoral existent. Şi PSD-ul şi PNL-ul şi PDL-ul. Numai că, dacă vor câştiga alegerile folosind acest aparat, ei nu vor rezolva aceste nemulţumiri ale oamenilor. Şi, în momentul ăla, dacă nu va exista un partid, un alt partid, care prin alte mecanisme să reuşească să capteze acest electorat nemulţumit, atunci se poate ajunge la violenţe de stradă.

După alegeri, când oamenii vor realiza…

Când oamenii vor realiza că partidele au câştigat alegerile folosind aceleaşi mecanisme, gen mită electorală şi aşa mai departe, iar problemele lor nu s-au rezolvat şi, în plus, nu există nicio perspectivă pentru anii care vor urma, vor ieşi în stradă. Asta, repet, în contextul crizei.

Oamenii, în criză, se uită după soluţii. Şi, atunci, vom avea probabil mişcări în stradă, violenţe în stradă.

Un nou partid are şi capacitatea de a diminua acest potenţial de violenţă. De aia, într-un fel, Partidul Poporului, al lui Dan Diaconescu, nu e inutil. Pentru că acolo, în zona aia obscură a societăţii pe care reuşeşte să o capteze, e o zonă periculoasă.

Sunt foarte mulţi din zona lumpen-proletariatului, naivi, creduli, gata oricând să pună mâna pe ciomag, să dea în cap bogaţilor. Ei trebuie cumva captaţi într-un vehicul care să se exprime paşnic.

Să le reprezinte interesele.

Sunt mari nemulţumiri şi pe zona de centru-dreapta. Oameni care au o carieră, muncesc, şi nu înţeleg de ce statul are, în continuare, 1,2 milioane de angajaţi. De ce păstrăm companii de stat ineficiente, de ce nu se poate îmbunătăţi sistemul de colectare a taxelor şi a impozitelor.

Ei nu ies în stradă?

Ei n-ar ieşi în stradă, în schimb au un potenţial mare de migraţie. Au resurse suficiente ca să plece în alte locuri. După 2012, mulţi din oamenii ăştia probabil că nu vor ieşi în stradă să da în cap, dar îi vom vedea în Franţa, în SUA, în ţări dezvoltate.

Ce electorat a pierdut PDL?

Exact electoratul ăsta, care apreciază legea educaţiei, apreciază reformele făcute în Justiţie, codurile, apreciază Codul Muncii, dar nu înţelege de ce nu se merge mai departe.

Oamenii aceştia pleacă?

Da, e un potenţial fantastic de migraţie aici. Sigur, se pune problema: unde? Că peste tot  sunt vremuri grele.

Dar premierul Mari Britanii spunea, acum două zile, că vor întinde covorul roşu pentru antreprenori şi specialişti. Închid porţile pentru restul, dar nu pentru aceştia.

Da, ei cred că vor avea porţile deschise în multe ţări, mă rog, în ţările care vor supravieţui crizei.

Şi cum va arăta România, dacă pleacă oamenii aceştia?

N-aş vrea să mă gândesc. Evident că viitorul ar fi sumbru, dar, oricum, asta s-a mai întâmplat. Dacă noi avem acum o problemă cu resursele umane este şi din cauza migraţiei. Cei trei milioane de emigranţi aveau o calficare ori s-au calificat în străinătate şi ei sunt o pierdere adcă nu se mai întorc.

Dar dacă după 2012 pleacă masiv şi cei din clasa mijlocie?

Ar fi o ţară  golită de resursa cea mai importantă. Putem să avem aur, munţi, mare, dar resursa cea mai importantă este cea umană.

Şi progresul vine de la resursa aceasta care spuneţi că ar putea să plece

Da, evident că ei împing lucrurile înainte. Şi acum, în perioada asta de criză, ei au fost cei care s-au sacrificat. Cei mai mulţi din sectorul  privat duc povara statului ineficient. Mă întreb, până la urmă, cine o va mai duce după 2012?

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite