Iohannis, despre legile Justiţiei: Este un risc evident să ajungem în situaţia Poloniei. Mă gândesc la referendum. Ministrul Justiţiei mă evită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro
Klaus Iohannis. FOTO Presidency.ro

Într-o discuţie de final de an cu jurnaliştii, preşedintele Klaus Iohannis a spus că PSD se grăbeşte să adopte legile Justiţiei pentru că au intrat „penalii în panică“, în condiţiile în care a trecut un an de când au preluat puterea cei din PSD şi ALDE. Şeful statului susţine că România ar putea fi sancţionată de Comisia Europeană exact după modelul Poloniei din cauza legilor Justiţiei.

„Dacă cineva crede că modificările netransparente la legile Justiţiei nu vor avea urmări, înseamnă că e căzut din lună“, a declarat Klaus Iohannis la întâlnirea cu jurnaliştii acreditaţi la Cotroceni.

Întrebat dacă există pericolul ca  România să ajungă în situaţia Poloniei, şeful statului a răspuns: „Există un risc evident. În urma acestor modificări, nimeni (n.r.-dintre liderii europeni) nu va avea impresia că România s-a consolidat în ceea ce priveşte statul de drept. Am avut OUG 13 în iarnă, dar efectele ei au rămas“. Comisia Europeană a declanşat miercuri o procedură ce ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Varşoviei în cadrul UE, o măsură ce vine ca urmare a controversatelor reforme privind justiţia din Polonia, transmit agenţiile internaţionale de presă.

De asemenea, Iohannis a explicat graba privind adoptarea legilor Justiţiei prin următoarea replică: „Au intrat în panică penalii. Au văzut că a trecut un an (n.r.-de la preluarea guvernării de PSD) şi nu s-a întâmplat nimic“. 

Şeful statului a vorbit şi despre ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pe care l-a criticat şi despre care a spus că îl evită. „Mi s-ar fi părut normal să mă anunţe înainte de a declanşa procesul pe legile Justiţiei. Nu are scuza că nu-l duce capul“, a mai spus liderul de la Palatul Cotroceni. 

Întrebat de jurnalişti dacă va cere organizarea referendumului, Iohannis a precizat: „Mă gândesc la el şi îl păstrez. Nu e ultimul as din mânecă“. 

Te-ar putea interesa şi:

Iohannis: Statul paralel nu poate face referendum pentru revenirea la monarhie. Constituţional nu e posibil

Comisia Europeană, măsură fără precedent împotriva Poloniei din cauza reformelor din Justiţie. Ce presupune „arma nucleară“ instituţională

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite