Institutul „Elie Wiesel“: Sunt manifestări legionare la protestele anti-Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frunza umană, de la protestele împotriva proiectului minier de la Roşia Montană FOTO Daniel Vrăbioiu
Frunza umană, de la protestele împotriva proiectului minier de la Roşia Montană FOTO Daniel Vrăbioiu

Reprezentanţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (INSHR-EW) semnalează apariţia unor „manifestări cu caracter legionar“ la protestele faţă de proiectul minier de la Roşia Montană şi fac un apel către autorităţile statului să intervină.

Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ (INSHR-EW), a declarat, luni, la Cluj-Napoca, la un seminar de pregătire a formatorilor de profesori în domeniul istoriei Holocaustului, că toată lumea trebuie să ştie că mişcarea legionară a fost fascismul românesc în perioada interbelică, relatează Mediafax.

Directorul a spus că protestele faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au reprezentat o oportunitate ca să iasă în stradă asociaţii şi fundaţii care au în obiectul de activitate, în mod asumat public, reactualizarea valorilor mişcării legionare.

Manifestările în stradă împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană au reprezentat o oportunitate la Bucureşti, dar şi la Braşov, la acest sfârşit de săptămână, ca să iasă în stradă asociaţii, fundaţii care au în obiectul de activitate, în mod clar afirmat public, reactualizarea valorilor mişcării legionare. Mişcarea legionară, trebuie să ştie toată lumea, a fost fascismul românesc în perioada interbelică“, spune Alexandru Florian.

El spune că printre protestatarii de aseară se regăsesc persoane care promovează mişcarea legionară. „Duminică seară, la Bucureşti, mişcarea legionară a avut un banner şi a manifestat în Piaţa Universităţii, iar la Braşov au fost mesaje cu caracter antisemit legate de Roşia Montană, că evreii americani ar fi interesaţi să exploateze aurul. Sunt diverse situaţii când extremismul interbelic apare cu haine noi, cu mesaje, uneori, vechi, cu aceleaşi sloganuri, încercând să apere o aşa-zisă cauză nobilă. Cerem autorităţilor statului să intervină pentru ca astfel de manifestări legionare să nu mai aibă loc“, a mai afirmat Florian.

Alexandru Florian a participat, luni, la Cluj-Napoca, la seminarul „Educaţia pentru viitor prin înţelegerea trecutului. Pregătirea formatorilor de profesori în domeniul istoriei Holocaustului“, la care 33 de profesori de istorie din judeţul Cluj sunt formaţi pentru a aborda didactic acest eveniment istoric.

Capitala s-a transformat, duminică, în scena protestelor, aşa cum se întâmplă de săptămâni bune. Pe lângă manifestaţia celor care cer reintroducerea monarhiei în România, bucureştenii care contestă proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană organizează un nou protest.

Pe aceeaşi temă:

Evenimente care au marcat România: Revoluţia din 89, grevele studenţeşti din 95 şi protestele Roşia Montană, subiecte de analiză la un festival din Cluj

FOTO A 11-a duminică de proteste faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Manifestaţia s-a încheiat fără incidente

Protestele continuă în Capitală: marşul Roşia Montană se transformă în „colţuri tematice“, în timp ce alţi bucureşteni cer reintroducerea monarhiei în România

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite