Discuții România-Bulgaria pentru aderarea la Schengen. Ce i-a transmis Bode omologului de la Sofia

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a discutat cu Ivan Demerdzhiev, ministru de Interne şi vicepremier al Bulgariei, privind gestionarea provocărilor la frontiera comună şi coordonarea demersurilor pentru aderarea la Schengen.

FOTO Ministerul de Interne
FOTO Ministerul de Interne

„În marja Conferinței internaționale ″Black Sea and Balkans Security Forum″, organizată în perioada 18-19 mai a.c., domnul ministru Lucian Bode și domnul Ivan Demerdzhiev, viceprim-ministru pentru ordine publică și securitate și ministru de interne al Republicii Bulgaria, au avut o întrevedere bilaterală”, a anunțat Ministerul de Interne român într-un comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, principalele teme de discuție dintre cei doi oficiali au privit coordonarea demersurilor pentru aderarea RO și BG la Spațiul Schengen, gestionarea provocărilor de la frontiera comun și continuarea și consolidarea cooperării bilaterale.

Sursa citată a mai menționat că cei doi demnitari au avut un schimb de opinii cu privire la discuțiile avute cu miniștrii de interne din SM UE în perspectiva coordonării demersurilor pentru aderarea la spațiul Schengen.

Măsuri pentru consolidarea cooperării la frontieră

Cei doi demnitari au convenite și asupra unor noi măsuri destinate consolidării cooperării la frontieră pentru a preveni și combate migrația ilegală și infracțiunile conexe.

Potrivit sursei citate, „totodată, în cadrul discuțiilor, a fost evidențiată buna cooperare operativă dintre cele două țări, prin continuarea misiunilor comune de patrulare pe litoralul bulgăresc, în sezonul estival 2023, și prin asigurarea unui schimb rapid de date și informații”.

În contextul în care aderarea României la spațiul de liberă circulație european este blocată de către Austria, iar cea a Bulgariei de către Olanda, presa de la Viena susține că România ar putea bloca Austria în demersul de preluare a șefiei OSCE, dacă nu cedează pe tema Schengen. 

Demersul Austriei de a prelua președinția OSCE ar avea loc în contextul în care Rusia nu vrea să accepte ca la șefia structurii internaționale să vină Estonia, un stat cu o atitudine clară anti-Moscova, accentuată și de războiul purtat contra Ucrainei. În fiecare an, un stat preia președinția OSCE. Ministrul de Externe al țării respective devine președintele în exercițiu. În cadrul OSCE, fiecare decizie este luată prin consens de cele 57 de state. Așadar, trebuie să nu existe niciun vot contra.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite