„Deputatul AKM“ vrea să-i scape pe aleşi de traficul de influenţă
0Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut şi ca „deputatul AKM“, a depus o iniţiativă legislativă prin care aleşii din Parlament ar primi dreptul de a intermedia relaţia dintre oamenii de afaceri şi primari sau reprezentanţi ai Guvernului, fără a fi acuzaţi de trafic de influenţă. În trecut, Rădulescu a fost condamnat un an şi şase luni cu suspendare pentru dare de mită.
Pentru posibila problemă a traficului de influenţă în rândul parlamentarilor, Rădulescu, devenit cunoscut publicului larg după ce a declarat că şi-a păstrat mitraliera de la Revoluţie şi ar fi dispus să o folosească dacă e nevoie, vrea să schimbe Legea privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Printr-un simplu amendament la această lege, deputatul PSD i-ar feri pe aleşii din Parlament de acuzaţia de trafic de influenţă.
Politicianul, în rol de intermediar
„În baza mandatului reprezentativ, deputaţii şi senatorii trebuie să acţioneze în interesul poporului, putând astfel să intermedieze în orice mod, fără a pretinde sau primi bani sau alte foloase materiale, relaţia dintre cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile şi direcţiile din subordinea acestora, relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, dar şi dintre potenţialii investitori şi autorităţile publice locale“, este completarea făcută de Rădulescu la Statutul deputaţilor şi senatorilor, iniţiativă susţinută de 147 de aleşi din PSD, PMP, ALDE, dar şi de un membru USR.
Deputatul social-democrat explică în expunerea de motive cum vede scopul final al iniţiativei sale. „Considerăm că prin intermedierea relaţiei dintre potenţialii investitori şi organele administraţiei publice locale, parlamentarii pot contribui la dezvoltarea locală şi la crearea de noi locuri de muncă pentru cetăţenii care i-au ales. Relaţia aleşilor locali cu autorităţile centrale poate fi vădit îmbunătăţită dacă este intermediată de deputaţi şi senatori“, a subliniat Rădulescu.
De altfel, acesta spune pe şleau, tot în expunerea de motive, că vrea ca deputaţii şi senatorii să nu mai fie prinşi sub incidenţa articolului 291 din Codul Penal, cel care reglementează traficul de influenţă. Depututal punctează faptul că au fost cazuri în care anumite persoane au fost acuzat de trafic de influenţă pentru „foloase politice“, dar că nu au existat „foloase materiale“.
Condamnat pentru dare de mită
Deputatul PSD a avut, la rândul său, probleme penale în trecut. În decembrie 2016, el a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia. Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal pe numele deputatului PSD Cătălin Rădulescu pentru fapta de tulburare a liniştii şi ordinii publice, ca urmare a declaraţiilor sale din luna martie, când a spus că dacă cineva va încerca să schimbe regimul politic, el va lua arma şi nu se va sfii să tragă.