Cum folosesc partidele banii primiţi de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PSD şi PNL primesc fondurile cele mai mari. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre
PSD şi PNL primesc fondurile cele mai mari. FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Promovarea în mass-media, plata angajaţilor şi achitarea facturilor pentru consultanţă politică sunt principalele cheltuieli făcute de partidele care primesc bani de la stat, după cum arată un raport detaliat al AEP pentru luna ianuarie.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a arătat modul cum au cheltuit banii în luna ianuarie partidele care primesc subvenţii, fiind pentru prima dată transparentizat modul cum gestionează principalele formaţiuni fondurile venite de la stat. Mai ales în cazul partidelor mari am putut observa că la început de an acestea au cheltuit mai puţin de o jumătate din banii primiţi de la stat, iar în cazul unora au fost chiar surprize, dacă ne raportăm la cazul AUR.

„Ca procent de cheltuieli, cei mai mulţi bani (41%) au fost cheltuiţi pentru presă şi propagandă, iar 20% din fonduri au fost alocate pentru personal. Partidele au folosit banii şi pentru consultanţă politică (8%), respectiv sondaje de opinie (7%). Dacă ne uităm la nivel de partid, observăm că situaţia este foarte diversă, iar partidele îşi fac planuri financiare diferite”, precizează organizaţia neguvernamentală EFOR, care a analizat raportul AEP.

PSD a primit în luna ianuarie 7,64 milioane de lei, iar din aceşti bani a cheltuit doar 2,37 milioane de lei, potrivit raportului depus la Autoritatea Electorală Permanentă. Cea mai mare parte a cheltuielilor (1,18 milioane de lei), adică aproape jumătate din aceasta, a fost pentru „presă şi propagandă”, nefiind detaliat exact unde au mers fondurile, adică eventuală cumpărare de publicitate, spoturi sau alte categorii de materiale de promovare. 519.000 de lei (22%) au plecat din conturile PSD pentru a-şi plăti personalul, în timp ce 283.000 de lei (12%) au fost cheltuiţi pentru sondaje de opinie. Aproximativ 180.000 de lei au mai fost plătiţi pentru consultanţă politică. 

Bani grei pentru promovare

Al doilea partid ca mărime, PNL, a avut viraţi 6,47 milioane lei. Din aceştia a cheltuit 2,37 milioane lei, circa 60% din sumă (1,41 milioane lei) fiind pentru „presă şi propagandă”. 15% din suma cheltuită (362.000 de lei) a mers pentru plata facturilor de consultanţă, iar 9% din sumă (203.000 de lei), pentru sondaje de opinie. 174.000 de lei e suma care a mers pentru plata salariilor oamenilor din partid. 

Din cele 2,05 milioane de lei primite în ianuarie, USR a cheltuit 728.000 de lei. 56% din aceşti bani (402.000 de lei) au mers pentru plata salariilor angajaţilor de partid şi un sfert (138.00 de lei) pentru chirii şi utilităţi. Nu în ultimul rând, 57.000 de lei au fost plătiţi către avocaţi şi experţi. Pe de altă parte, celălalt partid al alianţei, PLUS, a primit 1,43 milioane de lei, din care a cheltuit 248.000 de lei, cei mai mulţi bani, adică peste jumătate din ei (135.000 de lei) fiind pentru salariile angajaţilor. Aproape o treime din banii PLUS (70.000 de lei) au mers către avocaţi şi executori, iar circa 10% (24.000 de lei) către chirii şi utilităţi ale sediilor partidului.

Trei lei a cheltuit AUR

O surpriză a fost Alianţa pentru Unirea Românilor, partid care a primit în ianuarie 2021 1,54 milioane de lei. Din toată această sumă, singura cheltuială făcută de formaţiunea condusă de George Simion şi Claudiu Târziu a fost de trei lei, adică plata unor comisioane bancare. De altfel, cei de la AUR a anunţat că nu vor folosi subvenţiile şi au iniţiat un proiect de lege prin care solicită anularea subvenţiilor pentru partidele politice.

Bani de la stat au mai primit şi PMP, şi Pro România, sumele către cele două fiind doar pentru rezultatele la alegerile locale, după ce au ratat intrarea în Parlament. Din cei 399.000 de lei primiţi de PMP în luna ianuarie, formaţiunea condusă acum de Cristian Diaconescu a cheltuit 361.000 de lei. 240.000 de lei, adică două treimi, au mers pe „cheltuieli pentru presă şi propagandă”, iar 88.000 de lei pentru personalul angajat la partid. De cealaltă parte, Pro România a primit 288.000 de lei. Conform datelor furnizate AEP, Pro România a cheltuit 793.000 de lei, cel mai probabil fiind vorba de bani din ianuarie plus bani viraţi în conturile formaţiunii în 2020. 658.000 de lei au fost „investiţi în bunuri mobile şi imobile”, iar alţi 29.000 de lei pentru întreţinerea sediilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite