Coaliţia s-a rupt, moţiunea de cenzură este în aer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
USR PLUS lasă Coaliţia în doar două partide. Moţiunea de cenzură încă se lasă aşteptată FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei
USR PLUS lasă Coaliţia în doar două partide. Moţiunea de cenzură încă se lasă aşteptată FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Zece luni a rezistat Coaliţia de trei partide, deşi planurile au fost făcute pentru patru ani. USR PLUS vrea să demită Guvernul, însă PNL, aripa Cîţu, încearcă amâne cât mai mult votarea moţiunii de cenzură.

Miniştrii USR PLUS din Guvernul Cîţu şi-au depus demisiile marţi. În replică, Florin Cîţu anunţă că „Guvernarea continuă”. „PNL este un partid responsabil, care a dat deja un vot pentru susţinerea premierului”, a declarat premierul.

Practic, după zece luni de guvernare, Coaliţia s-a rupt, cel puţin până în momentul în care fie Florin Cîţu îşi dă demisia din funcţia de premier, fie PNL, UDMR şi preşedintele Klaus Iohannis vin cu o ofertă de nerefuzat pentru cei din partidul condus de Dan Barna şi Dacian Cioloş. În caz contrar, PNL şi UDMR vor trebui să caute susţinere parlamentară la PSD, din moment ce actuala formulă a Coaliţiei are doar aproximativ 35% din aleşii legislativului. 

Înainte de şedinţa Birourilor Permanente Reunite (BPR), preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că este obligat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale să informeze Guvernul de depunerea moţiunii de cenzură, pentru că altfel ar încălca legile în vigoare. Orban a citat din motivarea deciziei CCR 1525 din 24 noiembrie 2010, potrivit căreia „împiedicarea prezentării şi refuzul dezbaterii moţiunii de cenzură sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei de a angaja asumarea răspunderii (…) Am obligaţia să respect Constituţia şi legile ţării, ca atare derularea calendarului moţiunii de cenzură este obligatorie”, a subliniat şeful PNL. Iar la şedinţa BPR au lipsit aleşii PSD (opt la număr), cei ai PNL (şapte la număr) şi ai UDMR (doi aleşi). Prin urmare, nici la a patra încercare de luare la cunoştinţă a depunerii moţiunii de cenzură şi încercarea stabilirii unui calendar nu a existat cvorum. 

Ludovic Orban şi Anca Dragu au trimis,, marţi după-amiază, informarea referitoare la moţiunea de cenzură. Potrivit informaţiilor „Adevărul”, juriştii liberali din echipa Cîţu pregătesc o sesizare a CCR privind un conflict de natură constituţională între Parlament şi Guvern, în condiţiile în care Orban şi Dragu nu au aşteptat un vot în BPR pentru informarea Executivului şi ar intenţiona să convoace un plen reunit pentru derularea procedurii de citire şi votare a moţiunii. De altfel, echipa Cîţu a convocat pentru miercuri o şedinţă a conducerii extinse a PNL, adică Biroul Politic Naţional, for din care fac parte preşedintele, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi liderii organizaţiilor judeţene, în vederea luării unei decizii privind comportamentul liberalilor la moţiunea de cenzură. Mai precis, în cazul în care se ajunge la vot, să decidă dacă stau în bănci, o boicotează sau au mandat pentru vot „împotrivă”.

O soluţie nu a venit nici de la Klaus Iohannis, cu toate că Dan Barna a mers să discute cu şeful statului. „Din păcate, şi sunt dezamăgit, a fost o întâlnire formală, chiar benignă. Am spus că ieşirea din criză e propunerea unui alt premier. Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au discutat scenarii”, a fost precizarea laconică a lui Barna. Anterior, şeful statului promitea că situaţia va fi rezolvată. „Vă garantez că vom găsi cele mai bune soluţii. Nu ne abatem de la parcursul european”, spunea preşedintele.

PSD, tot „neutru”

Pe de altă parte, Sorin Grindeanu (prim-vicepreşedinte al PSD) a anunţat că partidul său nu se implică în scandalul referitor la moţiune, însă a dat asigurări că dacă în Parlament s-ar ajunge la un vot de încredere privind Guvernul Cîţu, „PSD va vota împotriva acestui nou Guvern”. În rest, Grindeanu a subliniat că este anormal ca USR PLUS să susţină că iese de la guvernare, dar în acelaşi timp Dan Barna să meargă la întrevederi cu Klaus Iohannis, pentru a discuta despre continuarea Coaliţiei. 

Aripa dură din PNL cere epurarea USR-iştilor

Florin Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat că Guvernul ar trebui să îi demită pe toţi secretarii de stat, prefecţii şi subprefecţii USR PLUS. Liberalul susţine că aceasta ar fi soluţia normală în momentul în care o formaţiune iese de la guvernare. De asemenea, Roman a precizat că a primit mesaje de la 12 secretari de stat şi prefecţi care nu ar vrea să plece din funcţiile pe care le deţin.

Replica a venit de la Ionuţ Moşteanu, liderul de grup al deputaţilor USR PLUS: „Colegii mei rămân acolo. Ăsta nu este guvernul lui Florin Cîţu. Florin Cîţu a fost pus să îl conducă, să administreze acest guvern de coaliţie. A dovedit că nu poate, însă nu este guvernul dânsului. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară”. Nici şefa Senatului, Anca Dragu, nu are de gând să facă vreun pas în spate, din a doua funcţie ca putere în statul român.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite