Marcel Ciolacu: Este pe agenda preşedinţiei Spaniei aderarea României la spaţiul Schengen

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, la finalul reununii liderilor PES de la Bruxelles, că aderarea României la Schengen este agenda președinției spaniole a Consiliului European.

Marcel Ciolacu vorbește despre aderarea României la spațiul Schengen. Foto CJD
Marcel Ciolacu vorbește despre aderarea României la spațiul Schengen. Foto CJD

„Nu există excepție la niciun lider socialist european care să nu susțină aderarea României și Bulgariei la spatiul Schengen, la fel și Consiliul European, la fel ca și Comisia Europeană și la fel ca și Parlamentul European. În acest moment, repet, fără excepție, toți liderii social-democrați consideră că România și Bulgaria sunt îndreptățite să facă parte din spatiul Schengen”, a transmis premierul în cadrul întâlnirii de la Bruxelles.

Întrebat dacă în aderarea României la Schegen se va discuta la următorul Consiliu JAI, în decembrie, Marcel Ciolacu a afirmat: ”Urmează la Malaga să detaliem şi sper ca până atunci să se formeze şi noul guvern din Spania. Este pe agenda preşedinţiei Spaniei aderarea României la spaţiul Schengen”.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, rămâne inflexibil și a subliniat, recent, de față cu omologul bulgar, că extinderea spațiului Schengen este „imposibilă” în acest moment. În același timp, specialiștii avertizează privind posibila creștere a euroscepticismului.

După ce România s-a lovit de poziționări dure ale lui Gerhard Karner (ministru de Interne al Austriei) la București și la Viena, când le-a spus în față lui Lucian Bode, respectiv Cătălin Predoiu, că țara sa nu acceptă extinderea Schengen și nu a dat vreun orizont de timp pentru rezolvarea situației, acum a venit rândul bulgarilor să aibă un tratament asemănător. „Sistemul Schengen trebuie reparat. (...) Până nu va fi reparat, extinderea este imposibilă”, a afirmat Nehamer, lângă el fiind premierul Nikolai Denkov.

Replica bulgarului nu a întârziat. „Înțeleg că cancelarul este sub presiunea forțelor politice interne”, a afirmat Denkov, citat de publicația Dnevnik, aluzie la faptul că formațiunea din care face parte Nehammer menține această linie pentru a nu pierde electoratul care ar putea migra spre extrema dreaptă austriacă.

Problema de percepție și posibilitatea alimentării unei tendințe eurosceptice e evidențiată în studiul „Minimizarea euroscepticismului în mass-media: aderarea la Schengen a României și Bulgariei”, semnat de profesorii universitari Romina Surugiu, Adriana Ștefănel și Antonio Momoc și apărut în revista de specialitate „Media and Communication”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite