Cine sunt politicienii cărora le este frică să candideze la una dintre primăriile Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Arhivă Adevărul
Preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu. FOTO Arhivă Adevărul

Liderii partidelor politice fug de asumarea propriilor candidaturi pentru una dintre primăriile Capitalei. Dovadă stă faptul că şefi de grupuri parlamentare sau foşti miniştri se mulţumesc să facă doar declaraţii fără a se angaja în cursa electorală. Călin Popescu-Tăriceanu, Alina Gorghiu sau Rovana Plumb sunt printre cei care evită să candideze la locale, aşteptând parlamentarele, unde pot fi siguri de încă un mandat.

Lupta politicienilor pentru a fi desemnaţi candidaţi la alegerile locale reprezintă o problemă în momentul în care mai multe persoane îşi dispută locul pe lista partidului. Însă, la fel de intensă este şi cealaltă parte a poveştilor referitoare la desemnare, cea a refuzului candidaturii. La categoria din urmă se încadrează, paradoxal, personaje politice mult mai puternice decât persoanele care în prezent vor să câştige una din primăriile Capitalei.

În ultimele luni, social-democraţii au punctat în repetate rânduri vor să câştige Primăria Capitalei cu un candidat propriu, cea mai probabilă opţiune a lor fiind senatorul Gabriela Firea. Problemele PSD vin în momentul în care în discuţie este adusă şi garnitura de candidaţi pentru sectoare unde, chiar dacă formaţiunea condusă Liviu Dragnea este cel mai mare partid politic, resursa umană este deficitară. Difucultăţile PSD vin din faptul că o serie de nume cu rezonanţă în partid au refuzat să-şi asume o candidatuă la Bucureşti.  

Liviu Dragnea a vrut să îi arunce în lupta pentru unul dintre sectoare pe foştii miniştri Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu şi Eugen Teodorovici. Răspunsul primilor doi  fost negativ, în timp ce Teodorovici  nu se mulţumeşte cu o candidatură pentru o primărie de sector ci vrea să fie cel desemnat de PSD pentru Primăria Generală, potrivit unor surse politice. „Marele dezvantaj al lui Teodorovici este că a fost foarte apropiat de Ponta. Ar trebui să se mulţumească cu o primărie de sector. E suficient, dacă nu chiar mult“, au declarat surse politice pentru „Adevărul“.

Plumb şi Bănicioiu au spus „Nu!“

În ceea ce îi priveşte pe Plumb şi Bănicioiu, aceştia preferă să nu-şi complice viaţa cu o candidatură care ar presupune multă muncă în următoarele luni. În plus, aceştia nu au garanţia că vor câştiga dacă vor ajunge candidaţi la un sector cu electorat preponderent liberal cum e 1 sau la Sectorul 5 unde Marian Vanghelie, în cazul în care-şi depune candidatura, ar câştiga cu uşurinţă

„Cine vrea să se angajeze ca looser din start. Când jocurile erau serioase, oamenii se mai băteau în curse electorale ca să arate că aduc voturi la partid. Cine se duce să pice de prost. În toamnă va fi lejer. Se decide doar pe mesajul general al partidului. Candidaţii pot să stea acasă, aşa cum se visa Victor Ponta, cu popcornul în faţă şi să se uite la televizor“, explică politologul Sorin Bocancea.

Un alt deputat PSD care evită să candideze este Daniel Florea, politician pe care Dragnea l-ar fi vrut în cursa pentru Sectorul 5. Până în prezent Florea nu a ieşit să dea motive de ce nu ar vrea participe la lupta electorală pentru Sectorul 5, însă odată problemele pe Cristian Rizea, deputat care vrea să candideze în acest sector, le are cu Justiţia, situaţia s-ar putea întoarce în favoarea celui sprijinit de Dragnea.  

Menţinerea imunităţii parlamentare

De partea cealalătă a eşichierului politic, pe partea dreaptă, găsim, de asemenea, nume grele ale politicii dâmboviţene care fug de lupta pentru Capitală. Un politician bine plasat în sondaje, dar care nu vrea să părăsească Parlamentul, este preşedinele Senatorului, Clin Popescu-Tăriceanu, copreşedinte ALDE. Şeful Senatului a punctat prin declaraţiile sale că se simte bine în funcţia pe care o ocupă nefiind interesat de capitală. La acest aspect, mai poate fi adăugat un element: imunitatea parlamentar.

„Eşti pe lista de parlamentare pe un loc eligibil, înseamnă  ai acces la imunitatea parlamentară. Ai această imunitate, poţi avea un avantaj faţă de ceilalţi“, a conchis politologul Bocancea.

Evitarea jocurilor murdare

PNL, pe de altă parte, a arătat în repetate rânduri că are lideri cărora le e teamă să intre în competiţii politice unde pentru victorie trebuie muncit serios şi negociat cu alte formaţiunii pentru sprijinirea unui candidat comun. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu şi Cătălin Predoiu, lider al PNL Bucureşti, au refuzat să-şi asume o candidatură pentru Capitală, invocând faptul că partiul are destui politicienii care pot câştiga la alegeriloe din iunie.

„Probabil unii au cunoştinţă de anumite dosare pe care le au. A fi candidat, înseamnă a fi căutat la dosar. Intri în anumite războiae, se fac jocuri murdare.  Aceste alegeri sunt o probă importantă. Te evidenţiezi, fie că vrei, fie că nu vrei. Ei aşteaptă locurile pentru parlamentare, care sunt sigure. Nu trebuie să munceşti, nu trebuie să te întâlneşti cu electoratul“, a adăugat Bocancea.

Alţi liberali care nu au vrut să participe la locale din postura de andidaţi sunt Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii, şi Sulfina Barbu, fostă deputată. Cei doi au refuzat să intre în cursa pentru Sectorul 3, lăsând PNL să desemneze un candidat cvasianonim, Florin Vasile. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite