Cine câştigă din comasarea alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea şi Emil Boc i-au pus pe primari să muncească pentru parlamentari
Gabriel Oprea şi Emil Boc i-au pus pe primari să muncească pentru parlamentari

PDL încearcă să-şi crească scorul prin mobilizarea aleşilor locali, în timp ce UNPR speră să intre în Parlament. USL discută extinderea candidaturilor comune pentru a evita competiţia între PSD şi PNL.

Comasarea alegerilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, a fost declanşată din dorinţa de a profita de momentul în care aleşii locali ai PDL şi UNPR sunt în campanie şi lucrează la capacitate maximă. De cealaltă parte a baricadei, USL are mai mulţi primari, dar,  în majoritatea localităţilor din  ţară, PSD şi PNL se află în duel direct.

Ideea cuplării alegerilor locale şi parlamentare  a apărut în PDL chiar a doua zi după ce partidul a câştigat un colegiu de deputat în judeţul Neamţ. Reţeta aplicată de şeful PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan, supranumit „Pinalti",  a constat, printre altele, în funcţionarea la capacitate maximă a primarilor democrat-liberali şi în utilizarea masivă a „turiştilor" electorali.

Stimulaţi de această victorie, democrat-liberalii au ajuns la concluzia că singura lor şansă este să utilizeze primarii partidului drept „locomotive" electorale. Doar în acest fel, scorul partidului de 18%  în sondaje ar putea fi crescut până la 30% cât are PDL la nivelul aleşilor locali. În cazul alegerilor separate, primarii,  liniştiţi că şi-au asigurat un mandat de patru ani de zile, ar fi avut un interes scăzut faţă de parlamentare.

În plus, discutarea unor teme de interes local, propusă de candidaţii la primărie, va eclipsa subiectele legate de prestaţia guvernului Emil Boc. Un alt partid care ar putea profita de comasare este UNPR. Formaţiunea condusă de Gabriel Oprea este cotată în sondaje cu un scor în jur de 1%.

Realitatea din teren este, însă, diferită, după ce UNPR a racolat în jur de 200 de primari de la PSD şi PNL - circa 7% din numărul total al aleşilor locali. Pentru UNPR, defilarea alături de primari cu notorietate, precum Neculai Onţanu sau Cristian Popescu Piedone, poate reprezenta „paşaportul" pentru intrarea în Parlament. Teoretic, Opoziţia ar avea de câştigat de pe urma comasării, pentru că PSD şi PNL au împreună în jur de 1.600 de primari, mai mult decât PDL, UNPR şi UDMR,  care au doar în jur de 1.250.

Cum se schimbă strategia USL

Însă, protocolul USL nu prevede candidaturi comune decât pentru consiliile judeţene şi pentru primăriile reşedinţe de judeţ. În restul localităţilor din ţară, Opoziţia este într-o situaţie bizară: candidaţi PSD şi PNL separaţi la primărie care ar trebui să susţină un candidat comun la Parlament. Experienţa alegerilor parţiale a demonstrat că un asemenea sistem nu prea funcţionează: primarul liberal din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, nu s-a implicat în susţinerea candidatului USL pentru Camera Deputaţilor, pentru că acesta provenea din PSD.

Uneori au apărut probleme chiar în partidul din care a provenit candidatul. La alegerile parţiale din Neamţ, o parte din primarii PSD nu au lucrat la randament maxim, conştienţi că Guvernul este cel care va da sau nu bani pentru localităţile lor. Pentru a se adapta la strategia PDL de comasare a alegerilor, liderii Opoziţiei discută posibilitatea ca alianţa să se prezinte la viitoarele alegeri cu liste comune în toate localităţile.

Câţi primari au partidele

PSD este partidul cel mai puternic în plan local, social-democraţii câştigând la alegerile din 2008, 1.138 de mandate de primar iar PNL a obţinut 706. Cele două partide mai au acum doar în jur de 1.600 de primari după ce UNPR a racolat 200 din cei 1.800 de câştigători din 2008. Democrat-liberalii au câştigat, în 2008, 909 mandate de primari, în timp ce UDMR a obţinut victoria în 184 de localităţi.

Ce prevede legea comasării

- Alegerile locale din 2012 vor avea loc la data alegerilor parlamentare.
- Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi judeţeni îşi exercită mandatul până la validarea noilor aleşi.
- O persoană nu poate candida în acelaşi timp pentru funcţia de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean şi pentru un mandat de parlamentar.
- În secţia de votare vor fi trei urne: una pentru Camera Deputaţilor şi Senat, una pentru preşedintele consiliului judeţean şi pentru consiliul judeţean şi una pentru primar şi pentru consiliul local.

USL a depus moţiune

Parlamentul va dezbate  pe 22 decembrie o moţiunea de cenzură depusă de USL ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe comasarea alegerilor. Dacă Guvernul nu va fi demis prin moţiunea de cenzură, proiectul de lege prezentat se consideră adoptat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite