Ce se va întâmpla cu privilegiile de fost şef de stat ale lui Traian Băsescu, după decizia ÎCCJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu FOTO Arhivă
Traian Băsescu FOTO Arhivă

Traian Băsescu ar putea rămâne fără privilegiile de fost şef de stat, în urma deciziei definitive a ÎCCJ privind verdictul de colaborare al fostului preşedinte cu Securitatea. Părerile juriştilor sunt împărţite asupra aplicării legislaţiei în cazul eurodeputatului. Concret, un fost şef de stat beneficiază de pensie specială, locuinţă de protocol şi consilier, precum şi protecţia SPP.

„Adevărul” a luat legatura cu mai mulţi specialişti pentru a afla dacă prezenta modificare a Legii privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român i se aplică fostului preşedinte, după decizia ÎCCJ de miercuri, prin care a fost respins recursul făcut de Traian Băsescu la decizia Curţii de Apel din 2019, care stabilea că ex-preşedintele României a fost colaborator al Securităţii 

Contactat de „Adevărul”, fostul avocat al lui Traian Băsescu, Cristian Ene, nu a vrut să îşi exprime o opinie clară cu privire la situaţia actuală. Invocând legătura sa cu fostul preşedinte, specialistul a  explicat doar condiţiile în care se aplică legea în mod retroactiv, amintind principiul prin care numai legea penală mai favorabilă se aplică faptelor din trecut. 

„Singura lege care retroactivează ca beneficiu este legea penală, adică dacă noi facem acum o faptă, dacă va fi ulterior modificată legea civilă, legea civilă se va aplica tot pe viitor şi nu pentru faptele făcute de noi astăzi (...)  Deci, dumneavoastră nu vi se va aplica o modificare şi veţi primi în plus o sancţiune civilă, administrativă, sau de orice altă sancţiune, cu excepţia penalei, cauzei penale, decât dacă la momentul săvârşirii faptei dumneavoastră se găsea acea faptă legiferată şi cu sancţiunea clară în textul de lege”, a spus Cristian Ene. 

Specialistul a subliniat în cauzele penale este aplicată legea mai favorabilă,  „iar legile civile se aplică doar pentru viitor, nu pentru fapte din trecut”. Fostul avocat al lui Traian Băsescu a refuzat însă să explice, având în vedere cele două sentinţe şi momentul hotărârii lor, dacă modificarea prin care foştii şefi de stat sunt deposedaţi de privilegii i se va aplica lui Traian Băsescu. 

Curtea de Apel a decis, în primă instanţă, în 2019, că fostul preşedinte a colaborat cu Securitatea 

Contactat de „Adevărul”, fostul judecător CCR, Augustin Zegrean, a explicat că decizia din 2019 nu a fost definitivă, sentinţa finală fiind acum, însă s-a arătat sceptic cu privire la aplicarea legii . În urma deciziei ÎCCJ, fostul preşedinte a anunţat, că va face demersurile legale la CEDO. „Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, a explicat pentru „Adevărul” că modificarea se aplică în cazul unei decizii definitive date în prezent. „Dacă textul este în vigoare din 2021 şi a fost declarat definitiv colaborator în 2022, evident că îşi pierde. (...) La momentul la care e definitivă, textul era în vigoare. (...) Înseamnă că se aplică legea din 2021”, a explicat senatorul, în cazul în care nu se găseşte o cale extraordinară de atac. „Condiţiile în care poate fi declanşată o procedură extraordinară sunt foarte puţine”, a mai completat Cazanciuc, argumentând că acţiunea de la CEDO nu poate produce consecinţe aici: „atacarea la CEDO nu suspendă hotărârea”. 

Cristian Danilet, fost membru al CSM şi în prezent judecător suspendat,  a scris pe Facebook despre modificarea legii care ar urma să îl deposedeze pe fostul preşedinte de drepturi. 

„Conform Legii nr. 406/2001, un 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗮𝘁 are dreptul, pentru tot restul vieţii, la:

- locuinţe de protocol, gratuită;

- consilier şi secretar;

- venit lunar de 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;

- pază şi protecţie permanentă de la SPP

- autoturism permanent de la SPP”, a scris Cristian Danileţ pe Facebook. 

Magistratul a continuat că „potrivit modificărilor din octombrie 2021, nu beneficiază de toate acestea persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al 𝗦𝗲𝗰𝘂𝗿𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗶 sau de colaborator al acesteia”, aluzie la faptul că Traian Băsescu şi-ar pierde privilegiile.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite